FOTBAL  »  Superliga  »  CURSURI

Cum vrea LPF să rezolve lipsa managerilor din fotbalul românesc: „Fără ei nu se poate face performanță”

Articol de GSP - Publicat vineri, 08 noiembrie 2019 18:21

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, speră ca problemele fotbalului românesc să se rezolve prin formarea unor manageri de care acesta duce lipsă în prezent.  

Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport a inaugurat în aceast an un program de licență pe partea de management sportiv, iar Justin Ștefan a vorbit despre acest aspect în cadrul unui curs susținut la sediul LPF

„Eu cred că viitorul sportului de performanţă începe prin educaţie şi dacă nu vom avea educatori nu vom avea performanţă, pentru că ei ne învaţă ce înseamnă să fii lider, să avem caracter şi cunoştinţele de bază în domeniul respectiv. Liga, prin ceea ce face astăzi, încearcă să rezolve una dintre problemele sportului românesc şi ale fotbalului în special, anume lipsa managerilor în domeniul sportului.  

Dacă nu vom avea manageri în domeniile astea nu vom putea face performanţă. Finanţatorii nu pot realiza esenţa unui club profesionist, adică să rezolve partea financiară ca să poţi să te susţii. Pentru studenţi este o oportunitate de a vedea că lucrurile pot fi predate şi altfel, pentru că din punctul meu de vedere profesorii construiesc bariere, prăpăstii şi baraje. Profesorii trebuie să predea pornind de la nişte materiale occidentale, nu ceea ce avem astăzi în zona de management sportiv, pentru că nu prea avem. Sunt lucrări învechite de aproape 50 de ani care nu mai au legătură cu realitatea. 

Mesajul final pe care l-am transmis este să aibă valori şi să plece de la caracter, pentru că Noua Zeelandă a făcut performanţă în rugby nu pentru că au fost jucători talentaţi, ci pentru că acei jucători au fost educaţi de mici în spiritul caracterului. Degeaba e o echipă de valori dacă nu ai şi caractere. Şi pentru a forma caractere, dacă nu le poţi forma acasă, le poţi forma în şcoală, şi dacă nu poţi nici acasă, nici în şcoală, poţi să le formezi într-un loc de muncă sau prin ceea ce cred eu că România are, şi anume mentori, persoane care au abilităţi de lideri. Aceste modele există”, a declarat Justin Ştefan, pentru AGERPRES. 

VEZI ȘI:

FCSB // Gigi Becali, fermecat de Ionuț Panțîru: „Nu există un fundaș stânga ca el în Europa, nici Jordi Alba! Poate doar Marcelo”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Tenis
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Nationala
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Superliga
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (1)
demolarii
demolarii  •  08 Noiembrie 2019, 20:12

1. FRF a pornit un astfel de proiect in urma cu 5 ani. Ce s-a ales de el? 2. Ca sa fi un profesor bun trebuie sa ai o experiență solidă în domeniu. Adică, cel ce predă sa fi condus la nivel de performanta cluburi sportive , cel puțin 10-15 ani....Au LPF și partenerii săi astfel de persoane? 3. Care vor fi obiectivele acestor manageri?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează