FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - ASTRA 2-0

CFR CLUJ - ASTRA 2-0 // Bogdan Andone nu a mai suportat: „Ne-am antrenat și nu prea. Orice am zice noi, jucătorii sunt cu gândul în altă parte”

Articol de GSP - Publicat luni, 16 decembrie 2019 21:38

CFR Cluj a câștigat partida cu Astra, scor 2-0, și revine pe locul 1 în Liga 1. Bogdan Andone (44 de ani), antrenorul oaspeților, e dezarmat de problemele financiare de la club.

„Era normal să vină și un joc mai slab. Nu ne-am ridicat la nivelul jocului, la ce trebuia să jucăm în fața campioanei, a unei echipe calificate în primăvara europeană. Fizic nu am fost cum trebuia, nici mental, din diferite motive pe care nu vreau să le dezvolt acum. Am încercat să jucăm mai sus în repriza secundă. Din păcate, nu s-a văzut și în joc, deși am avut o posesie superioară după pauză. Trecem peste, peste 4 zile jucăm iar. Trebuie să ne motivăm și să câștigăm cu Clinceni”, a declarat Andone la Look Sport.

Probleme cu banii

„Nu vreau să intru în detalii. Au fost niște promisiuni nerespectate pentru săptămna trecută. Băieții au avut o reacție neutră, dar astăzi nu au fost pregătiți mental. Au tot discutat despre promisiuni, ne-am antrenat și nu prea, nu am fost concentrați sută la sută. Acest lucru s-a văzut în tot ce s-a întâmplat pe parcursul jocului.

E păcat, dar în aceste momente nu mai depinde de mine, nu mai depinde de staff. Când jucătorii nu sunt mulțumiți, putem pregăti orice, dacă ei nu sunt cu capul la ce avem de făcut, nu prea putem face nimic. Orice le-am zice, ei nu sunt atenți. S-a văzut astăzi această realitate”, a comentat Andone.

„Din păcate am 5-6 suspendați. Toți au luat cartonașe pe cazuri de nervozitate. Am schimbat pentru că îmi era frică, nu mai aveam cu cine să joc etapa viitoare, erau toți la limita cartonașelor”
Bogdan Andone

Vezi și: 

CFR CLUJ - ASTRA 2-0 // VIDEO Campioana revine pe primul loc în Liga 1! Culio termină spectaculos aventura din Gruia

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
MM Stoica a îngropat „securea războiului”: „Am să divulg un secret, plec cu el să căutăm jucători”
Superliga
MM Stoica a îngropat „securea războiului”: „Am să divulg un secret, plec cu el să căutăm jucători”
Război în Gruia! Ce spun cifrele despre „gașca de cheltuitori” dată afară de la CFR Cluj: i-au adus o avere colosală lui Ioan Varga
Superliga
Război în Gruia! Ce spun cifrele despre „gașca de cheltuitori” dată afară de la CFR Cluj: i-au adus o avere colosală lui Ioan Varga
După Dinamo, și FCSB își „schimbă” sigla din viitorul sezon » Cum va arăta
Superliga
După Dinamo, și FCSB își „schimbă” sigla din viitorul sezon » Cum va arăta
Simona Țăranu a „fugit” din România: „Am sărbătorit altfel”
Stiri extrasport
Simona Țăranu a „fugit” din România: „Am sărbătorit altfel”
EXCLUSIV Gică Popescu vinde un centru comercial gigantului britanic M Core
Profit.ro
EXCLUSIV Gică Popescu vinde un centru comercial gigantului britanic M Core
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Premieră după 2002! Chinezul Wu Yize devine campion mondial, după ce l-a învins în frame decisiv pe Shaun Murphy!

Costel Gâlcă, întrebat despre demisie după Rapid - CFR: „Normal să fie frustrați. Vom vedea”


Comentarii (3)
tatastrumf
tatastrumf  •  16 Decembrie 2019, 23:52
Postat de Bolon Yokte pe 16 Decembrie 2019, 22:34

Adică jucătorii de la Astra nu sînt platiți..Li sa promis ceva și iar n-au primit nimic.Că așa înțelege Nicolae sa se comporte cu angajații! Și nu numai la Astra ci la toate firmele lui! El crede ca n-au nevoie de bani,trăiesc cu aer! Numa el are burtă să mînce cît doi!Da are pretenția să cîștige echipa și să ia titlul cu fotbaliști neplătiți ,nemulțumiți,nervoși.De asta e și nervozitate la echipa=cartonașe,faulturi,etc..

Jucatorii Astrei au castigat ultimele 8 meciuri cu salariile neplatite, si BRUSC astazi, la meciul cu CFR, si-au adus aminte ca nu au salariile la zi :)))) Esti genial ! Alibesc si Budescu nota 10 : Alibec a avut grija sa fie suspendat la blatul de azi, iar Budescu sa fie eliminat, nici unul dintre ei nu a dorit sa fie parte a rusinii :)))

tatastrumf
tatastrumf  •  16 Decembrie 2019, 23:05

Normal ca jucatorii Astrei au fost cu gandul in alta parte.... la banii primiti de la CFR pentru meciul de azi :)))

1000833093403035
Bolon Yokte  •  16 Decembrie 2019, 22:34

Adică jucătorii de la Astra nu sînt platiți..Li sa promis ceva și iar n-au primit nimic.Că așa înțelege Nicolae sa se comporte cu angajații! Și nu numai la Astra ci la toate firmele lui! El crede ca n-au nevoie de bani,trăiesc cu aer! Numa el are burtă să mînce cît doi!Da are pretenția să cîștige echipa și să ia titlul cu fotbaliști neplătiți ,nemulțumiți,nervoși.De asta e și nervozitate la echipa=cartonașe,faulturi,etc..

Vezi toate comentariile (3)
Comentează