SPORTURI  »  TENIS  »  WTA AUCKLAND

Just one last dance » Serena Williams și Caroline Wozniacki vor face în premieră pereche, la una dintre ultimele apariții ale danezei: „De mult timp ne doream asta”

Articol de GSP - Publicat marti, 24 decembrie 2019 18:50

Serena Williams (38 de ani, 10 WTA) și Caroline Wozniacki (29 de ani, 37 WTA), bune pritene în afara terenului, vor face pereche în premieră la turneul de la Auckland (Noua Zeelandă), care va începe pe 6 ianuarie.

„Ne doream de mult timp să jucăm la dublu împreună, dar nu am reuşit. Sunt încântată că în sfârşit se va întâmpla, mai ales pentru că este la unul dintre turneele mele preferate. Va fi foarte distractiv”, a declarat Caroline Wozniacki în presa străină. 

Caroline Wozniacki și-a anunțat pe 6 decembrie retragerea din tenisul profesionist. Fostul lider mondial va disputa ultimul turneu în ianurie, la ediția din 2020 de la Australian Open, acolo unde s-a impus în 2018 contra româncei Simona Halep. 

Daneza, fost lider mondial, câștigătoare a nu mai puțin de 30 de titluri în carieră, și-a explicat decizia motivând că vrea să dedice mai mult timp acitvităților din viața de zi cu zi. Recent, Caroline s-a căsătorit, iar zvonurile unei eventuale retrageri din tenis planau de mai mult timp. 

Caroline Wozniacki se confruntă din 2018 cu o problemă delicată de sănătate, fiind diagnosticată cu artrită reumatoidă, o boală autoimună. 

  • foto: Guliver/Getty Images

VIDEO // Simona Halep vorbește despre cea mai dură înfrângere de anul acesta

Vezi și: 

Ce lovitură financiară poate da Simona Halep! Premii nemaivăzute la ediția din 2020 de la Melbourne

Citește și:
Scandal-monstru cu Neymar » A URLAT la adversari, președintele l-a spulberat: „Un vagabond!”
Campionate
Scandal-monstru cu Neymar » A URLAT la adversari, președintele l-a spulberat: „Un vagabond!”
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Superliga
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Superliga
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Tenis
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Profit.ro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează