FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO // Giani Kiriță, analiză dură: „Dinamo nu are lider, nu are stadion, nu are nimic”

Articol de GSP - Publicat duminica, 29 decembrie 2019 09:58

Giani Kiriță (42 de ani), ex-jucător al lui Dinamo, vorbește cu regret despre situația fostei sale echipe, care e la un pas să rateze play-off-ul pentru cel de-al treilea an consecutiv. 

„Echipa mea de suflet nu e într-o situație prea bună. Sunt șanse slabe să prindem play-off-ul, așa că e mai greu. Rămâne de văzut ce se va întâmpla. Din moment ce este foarte greu să prinzi play-off-ul, înseamnă că nu este un lot foarte bun. Dacă nu se fac niște investiții la nivel de jucători, lui Dinamo îi va fi greu să fie acolo sus.

Nu există termen de comparație între generația mea și ce se întâmplă acum. În primul rând, toată generația pe care noi am avut-o a fost una foarte valoroasă. Am fost educați în spiritul lui Dinamo. La ora actuală, Dinamo nu are un lider, nu are absolut nimic. Nu avem stadion, nu prea mai avem nimic. Asta e o problemă mare.

Dusan Uhrin e un antrenor bun pentru Dinamo, dar cu siguranță și el își dorește să se investească în echipă. Este trist să mă gândesc la Dinamo că va câștiga play-out-ul. Mi-e greu să mă gândesc la așa ceva”, a declarat Giani Kiriță, la TV Digi Sport.

La final de 2019, Dinamo ocupă locul 9, cu 28 de puncte. Roș-albii sunt la 7 puncte de Viitorul, ocupanta locului 6. Vezi AICI clasamentul actualizat din Liga 1!

VIDEO // Ce spune Gabriel Torje despre seceta de la Dinamo + Ce își dorește în anul 2020

Vezi și: 

VIDEO Cornel Dinu și-a pierdut cumpătul, după afirmațiile făcute de Florin Călinescu în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”: „Dacă eram în locul lui Ioanițoaia, ți-ai fi luat-o rău de tot!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Scene oribile la Dinamo - Craiova! Istvan Kovacs a oprit meciul
Superliga
Scene oribile la Dinamo - Craiova! Istvan Kovacs a oprit meciul
„Maimuța asta zici că-i arc” » Prunea a vrut să facă un compliment, Radu Naum i-a cerut să schimbe expresia
Superliga
„Maimuța asta zici că-i arc” » Prunea a vrut să facă un compliment, Radu Naum i-a cerut să schimbe expresia
Deja golul sezonului? Alexandru Goncear, execuție fabuloasă de la 60 de metri: „Am rămas fără cuvinte”
Superliga
Deja golul sezonului? Alexandru Goncear, execuție fabuloasă de la 60 de metri: „Am rămas fără cuvinte”
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Campionate
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Wizz Air anulează în România două rute
Profit.ro
Wizz Air anulează în România două rute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (4)
catalin.palcu
catalin.palcu  •  29 Decembrie 2019, 14:18

Asta cu stadionul e deja supralicitata. Cine crede ca stadion nou si modern inseamna automat si rezultate sa se uite la U Cluj si Petrolul. Da, ar fi fain sa avem un stadion decent, dar nu cred ca o sa se intample. Poste ar fi o varianta in viitor sa ne mutam pe Arcul de Triumf de exemplu. Stadionul, nu monumentul! La Dinamo sunt lucruri mai grave decat lipsa unui stadion, nu prea sunt bani, nu e viziune si competenta manageriala.

jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  29 Decembrie 2019, 13:27

...are și lider, pe căpi..., pardon, inspectorul principal Nistor. Mă rog, cât o mai sta prin Groapă...

jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  29 Decembrie 2019, 13:26

Giani, tu ești gigist?... Că acu` vin îngerașii și ognenii și te pun la punct. Ce dacă FC D 1948 SA n-are stadion? Are pistă... Și are și lider, pe

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close