INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CORONAVIRUS

Război rece în Serie A, în plină pandemie de coronavirus » Juventus și Lazio, contre DURE: „Vă gândiți doar la clasament!”

foto: Guliver/Getty Images +32   FOTO
foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 14 martie 2020 13:07

CORONAVIRUS, OPRITĂ DE SERIE A // După ce liderul lazial Claudio Lotito a cerut ca echipele să se întoarcă la antrenamente, Andrea Agnelli, boss-ul lui Juventus, l-a atacat: „Te gândești doar la clasament, nu la sănătatea jucătorilor tăi”.

Chiar dacă s-a vorbit și de varianta ca întrecerile naționale să se suspende definitiv, italienii și nemții nu iau în calcul această idee. Vor să încheie pe teren campionatele. 

Peninsularii plănuiesc să reia Serie A la jumătatea lui aprilie, a estimat ministrul Sportului, Vincenzo Spadafora, dar acceptă chiar să reînceapă competiția în luna mai. Și apoi să joace din trei în trei zile pentru a termina stagiunea până la sfârșitul lui iunie. 

Lazio și Napoli vor să reia pregătirea, Juve se opune 

Conform Corriere della Sera, au apărut primele tensiuni între președinții principalelor cluburi. Pentru că unii lideri, precum Lotito (Lazio) sau De Laurentiis (Napoli), vor ca echipele să se întoarcă deja la antrenamente, în timp ce alții (Agnelli, de la Juventus, e unul dintre ei) refuză. 

În timpul unei videoconferințe, auzind ce dorește Lotito, Agnelli i-a spus acestuia: „Te gândești doar la clasament, nu la sănătatea jucătorilor tăi”. Lazialul a vrut să-i dea replica, dar ceilalți președinți au început să râdă și atmosfera s-a calmat, scrie cotidianul italian. 

Cu 12 etape înainte de final, bianconerii sunt primii în Serie A, la un singur punct de laziali. 

„Multe cluburi medii și mici ar putea avea probleme cu lichiditățile”

În Germania, chiar directorul executiv al lui Bayern, Karl-Heinz Rummenigge, a explicat de ce vrea să vadă sfârșitul acestei ediții a Bundesligii pe stadion, nu la comisii. 

„E vorba de bani. Cea mai mare parte din câștiguri provine de la televiziuni”, a declarat Kalle.

„Încă sunt plăți de făcut. Iar multe cluburi medii și mici ar putea avea probleme cu lichiditățile”.

Vezi și:

Coronavirusul lovește din nou în Serie A » Alte 3 cazuri la Fiorentina: Patrick Cutrone, fost jucător la AC Milan, depistat pozitiv

Citește și:
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Stiri extrasport
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Gigi Becali: „Hai să vă spun ce face Mihai Stoica. Vă spun tot, tot”
Superliga
Gigi Becali: „Hai să vă spun ce face Mihai Stoica. Vă spun tot, tot”
A venit un fotbalist de 3 mil. € în România: „Un fel de Bîrligea. Va fi bun cu O SINGURĂ condiție”
Superliga
A venit un fotbalist de 3 mil. € în România: „Un fel de Bîrligea. Va fi bun cu O SINGURĂ condiție”
Reacția lui Adrian Mititelu, după ce Juan Bauza a semnat cu Levadiakos: „E jucătorul nostru!”
Liga 4
Reacția lui Adrian Mititelu, după ce Juan Bauza a semnat cu Levadiakos: „E jucătorul nostru!”
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Profit.ro
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează