INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ȘAHTIOR DONEȚK

Mircea Lucescu, acuzat de un fost jucător: „Nu m-a lăsat la înmormântarea mamei” » Antrenorul reacționează: „E o minciună!”

După ce mexicanul Nery Castillo, ex-Șahtior, a făcut această dezvăluire la ESPN, Mircea Lucescu, 74 de ani, a replicat în Gazetă. Foto: Guliver/GettyImages
După ce mexicanul Nery Castillo, ex-Șahtior, a făcut această dezvăluire la ESPN, Mircea Lucescu, 74 de ani, a replicat în Gazetă. Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 12 aprilie 2020 14:47

După ce mexicanul Nery Castillo, ex-Șahtior, a făcut această dezvăluire la ESPN, Mircea Lucescu, 74 de ani, a replicat în Gazetă: „Familia era pe primul loc. Întotdeauna, când era vorba de cazuri importante legate de familie, îi lăsam să plece pe jucători”.

Nery Castillo a fost un transfer eșuat pentru Șahtior în perioada în care Mircea Lucescu era antrenor la clubul din Donețk. Cumpărat cu 20 de milioane de euro în vara lui 2007 de la Olympiakos, cea mai scumpă achiziție din Ucraina la acea vreme, talentatul mexican cu origini uruguayene a dezamăgit. În patru ani, a jucat doar 18 meciuri în toate competițiile, marcând două goluri. Și a fost împrumutat de patru ori, la Man. City, Dnepr, Chicago Fire și Aris, plecând la sfârșitul contractului.

Castillo: „Cum să joc la un asemenea club?”

Acum, într-un interviu pentru ESPN, Castillo îl acuză pe fostul său antrenor că, în ianuarie 2009, nu l-a lăsat să plece într-un moment delicat pentru familia sa. "Am avut o pauză de campionat. Tata m-a sunat atunci pentru a mă anunța că mama a intrat în comă. Am fost în Grecia pe 29 decembrie, trebuia să zbor în Uruguay și să ajung pe 7 ianuarie în Ucraina. I-am telefonat lui Lucescu, i-am zis că mama e pe moarte, rugându-l să mă lase să stau mai mult alături de ea. M-a refuzat", a declarat fostul fotbalist, adăugând: 

"La o zi după ce am sosit la Donețk, m-a sunat tata. Murise mama. M-am dus la autocar și am cerut permisiunea să plec în Uruguay pentru înmormântare. Nu m-a lăsat. Și n-am fost la înmormântare. Sunt lucruri pe care oamenii nu le cunosc. Cum să joc la un asemenea club, la care nu am vrut să mă transfer de la început? Și tata a murit în acel an"

Mircea Lucescu: „Nu poate să-mi ierte că nu juca la Șahtior”

Contactat de GSP, Mircea Lucescu a dezmințit varianta lui Castillo. „E o tâmpenie mai mare ca el. O minciună. Eu nu aș fi făcut asta nimănui. Întotdeauna, când era vorba de cazuri importante legate de familie, îi lăsam să plece pe jucători. Nu s-ar fi putut întâmpla așa ceva niciodată. Familia era pe primul loc. Dentinho s-a dus acasă când îi năștea soția, cum să-l fi refuzat când i-a murit mama?”, a declarat tehnicianul în vârstă de 74 de ani. Care crede că „acesta nu poate să-mi ierte faptul că nu a fost folosit la Șahtior, încearcă să-și găsească justificări”.

Mircea Lucescu: „Eu m-am opus transferului. Talentat, dar nedisciplinat”

Luce afirmă că "transferul lui Castillo a fost o mare eroare. 20 de milioane! Eu m-am opus. Făcuse doar un sezon bun la Olympiakos, cel de dinainte, și a jucat bine contra noastră în Ligă, 2-2 și 1-1, a marcat în ambele meciuri. Era talentat, dar un tip total nedisciplinat. Venea la ședințe și stătea cu picioarele pe masă. L-am dat de două ori afară".

Antrenorul mai spune ceva: "Văzând că nu poate juca la noi, eu l-am ajutat să-și găsească echipă. Am vorbit cu Eriksson, care îl urmărea și el înainte, și astfel a fost împrumutat la Manchester City". 

"Dovada că eu am avut dreptate în cazul lui Castillo este că, de atunci, nu a mai jucat bine nicăieri. Era rebel, puțin profesionist, nu avea respect pentru ceilalți"

"Jucătorii luați de tineri și care au crescut cu mine au reușit în carierele lor. Cei cumpărați pe sume foarte mari știau că nu li se poate întâmpla nimic orice ar fi făcut"
Mircea Lucescu

STUDIU. Fiecare caz nou de coronavirus ar putea produce într-o lună alte 244 de cazuri de infectare

Citește mai multe știri despre fotbalul internațional: 

Jurnaliștii belgieni explică de ce a eșuat Ianis Hagi la Genk: „Atingerea de catifea nu e suficientă”

Ultimul plan de a mai salva cupele europene » Altfel, Liga Campionilor și Europa League se suspendă definitiv!

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează