INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Cristi Chivu, scrisoare emoționantă pentru fanii lui Inter: „Am dat totul pentru club, atât de mult încât am semne pe corp”

Cristi Chivu a jucat pentru Inter în perioada 2007-2013
Cristi Chivu a jucat pentru Inter în perioada 2007-2013

Articol de GSP - Publicat luni, 13 aprilie 2020 20:24

Cristi Chivu (39 de ani), antrenorul lui Inter U17, a povestit pentru site-ul oficial al nerazzurrilor prin ce a trecut în urmă cu 10 ani, după accidentarea suferită la cap în partida Chievo - Inter 1-0.

Fostul fotbalist al italienilor afirmă că „am dat totul pentru Inter, atât de mult încât am semne pe corp”.

Cristi Chivu, emblematic pentru Inter

„Nu-mi puteam mişca mâna stângă, eram paralizat. Nu mi-am pierdut niciodată cunoştinţa şi chiar şi când m-au pus pe targă şi mă scoteau de pe teren mintea încă îmi funcţiona, în ciuda loviturii teribile. Erau atât de mulţi oameni în jurul meu: coechipieri, doctori, asistente, un întreg stadion se uita la mine.

Am învăţat cum să mă comport cu propriul corp cu mult timp în urmă. Am sosit la Inter cu un umăr dislocat, nu mai era timp de operaţie şi am sfârşit prin a juca un sezon cu un umăr care putea să sară la cea mai mică atingere. A trebuit să mă descurc să joc fără ajutorul unei mâini. În total, mi-am încheiat cariera cu un total de 13 operaţii şi nu m-am dat bătut niciodată.

Chiar am dat totul pentru Inter, atât de mult încât am semne pe corp. A fost o experienţă de neuitat, atât pe interior, cât şi pe dinafară. Poate că fanii nerazzurri nu m-au văzut vreodată să sărut emblema în galerie, dar au văzut sacrificiile mele, eforturile mele de a mă recupera după accidentări, să mă fac mereu util echipei şi colegilor", a povestit Chivu.

Cristi Chivu a suferit în 2010 o fractură craniană parietală dreapta care a necesitat o operaţie. A jucat din nou pe 24 martie în același an, cu casca de protecţie la care n-a mai renunţat niciodată pe teren.

Cristi Chivu, scrisoare emoționantă pentru fanii lui Inter: „Am dat totul pentru club, atât de mult încât am semne pe corp”
Chivu se ciocnește cap în cap cu Pelissier în Chievo - Inter, pe 6 ianuarie 2010
Cristi Chivu, scrisoare emoționantă pentru fanii lui Inter: „Am dat totul pentru club, atât de mult încât am semne pe corp”
Cristi pe targă după accidentarea teribilă suferită la cap

9 trofeea luat Chivu în 6 sezoane la Inter, între care 3 scudetti, o Ligă a Campionilor și Mondialul Cluburilor

3 goluriîn 168 de meciuri a reușit Cristian pentru nerazzurri. S-a retras din fotbal pe 31 martie 2014, la 33 de ani

VIDEO Dor de sport: ziarul de azi are 12 coperte, fiecare cu câte un sportiv imortalizat la el acasă, dar costumat în echipament de competiție

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Liga Campionilor și Europa League în trei săptămâni din august » Manșă unică și cu porțile închise!

Ivan Rakitic, mesaj dur pentru conducerea Barcelonei: „Nu sunt un sac de cartofi cu care poți face ce vrei”

Citește și:
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează