SPORTURI  »  VOLEI  »  CORONAVIRUS

Au anulat toate competițiile europene. „Sănătatea sportivilor e o prioritate pentru noi”

Articol de GSP - Publicat vineri, 24 aprilie 2020 13:46

Federația Europeană de Volei a luat joi câteva decizii drastice, printre care și suspendarea Ligii Campionilor atât la băieți, cât și la fete

Având în vedere criza sanitară pe care o traversează Bătrânul Continent, oficialii au hotărât să suspende toate competițiile care se desfășoară sub tutela sa.  În același timp au adoptat un plan Marshall” pentru ca echipele să treacă cât mai ușor peste această perioadă. „Sănătatea sportivilor, antrenorilor, fanilor, oficialilor și organizatorilor e o prioritate pentru noi. Voleiul este un sport de echipă şi de aceea ştim cât de important este să fim împreună ca o echipă şi să arătăm solidaritate. Acest principiu devine şi mai important în timpul acestei crize”, a spus Aleksander Boričić președintele CEV. 

Se vor acorda compensații

Așadar, toate întrecerile europene inter-cluburi au fost anulate, iar echipele care mai erau încă în cursa pentru trofeu vor primi 80 la sută din premii. Liga Campionilor atât la feminin, cât și la masculin, ajunsese în faza semifinalelor.

La nivel de echipe naționale au fost anulate competițiile Golden League și Silver League, iar calificările pentru CE 2021 s-au amânat pentru anul viitor.

În România, federația de volei a fost prima care anunțat anularea acestui sezon, desemnându-le campioane pe Volei Alba Blaj și pe Arcada Galați. 

MESAJ. Medicilor, asistentelor, infirmierelor și întregului personal medical: RESPECT!

Citește și alte știri din volei:

EXCLUSIV. O campioană mondială și europeană îndeamnă la optimism: „Îmi doresc ca oamenii să se întoarcă la sport, după această perioadă de suferință”

Citește și:
Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor
Tenis
Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor
Legendarul Oliver Kahn îi transmite starului lui Bayern: „Retrage-te, ia o pauză! Asta este cea mai bună decizie”
Campionate
Legendarul Oliver Kahn îi transmite starului lui Bayern: „Retrage-te, ia o pauză! Asta este cea mai bună decizie”
El e urmașul lui Șut și Lixandru! » FCSB are un nou lider la mijlocul terenului
Superliga
El e urmașul lui Șut și Lixandru! » FCSB are un nou lider la mijlocul terenului
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Tenis
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează