FOTBAL  »  Superliga  »  SEPSI

EXCLUSIV Sepsi Sfântu Gheorghe își ia fundaș-golgeter trecut pe la FCSB și Viitorul

Bogdan Mitrea (FCSB)
Bogdan Mitrea (FCSB)

Articol de - Publicat joi, 18 iunie 2020 00:43

Parcursul oscilant din acest sezon i-a pus pe gânduri pe șefii lui Sepsi Sfântu Gheorghe. Formația lui Leo Grozavu caută deja soluții pentru următoarea stagiune, iar primul jucător care s-a înțeles cu covăsnenii este Bogdan Mitrea.

  Bogdan Mitrea, DOI ani la Sfântu Gheorghe

Stoperul de 32 de, ultima dată la Spartak Trnava, de care s-a despărțit la 1 iunie, a ajuns la un consens cu oficialii lui Sepsi și ar fi semnat deja un contract pe 2 ani cu echipa aflată pe locul 8 în Liga 1. Mai rămâne de făcut practic doar un anunț oficial.

gsp

Revine în Liga 1 după 3 ani

Trecut și pe la FCSB în sezonul 2016-2017, unde n-a rezistat decât 6 luni, Mitrea a evoluat în ultimii ani în străinătate, la AEL Limassol și Doxa (ambele Cipru), dar și în Slovacia la Spartak Trnava, fosta adversară a vicecampioanei României în cupele europene. Cotat la 300.000 de euro, Mitrea a mai jucat la cluburi precum Poli Iași, Viitorul și Ascoli.

Fundaș golgeter

Mitrea s-a remarcat în România și nu numai pentru apetitul ofensiv pe care îl are. Stoperul reușește să marcheze destul de des, lucru demonstrat inclusiv în acest sezon. A marcat de 8 ori pentru Spartak Trnava în 28 de meciuri, fiind și căpitan la echipa care ocupă locul 4 în prima ligă slovacă.

”La început colegii de la Spartak au fost surprinși pentru că marcam foarte des, dar apoi s-au obișnuit cu mine”
Bogdan Mitrea, fundaș

19 goluria înscris Mitrea la Viitorul în 86 de meciuri

11 goluriare Alex Sobczyk, golgeterul lui Spartak Trnava, cu 3 goluri peste român

9 partide a strâns fundașul central în tricoul FCSB-ului

 

Citește și:
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Altele
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
A lămurit-o, în sfârșit! » Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Mitriță la națională: „Eram eu nebun?!”
Nationala
A lămurit-o, în sfârșit! » Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Mitriță la națională: „Eram eu nebun?!”
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (1)
3101575123247794
Alice Popa  •  18 Iunie 2020, 10:28

Parcurs osciloant al lui Sepsi?!? Mi se pare ca au un parcurs foarte constant... in egaluri!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează