FOTBAL  »  NATIONALA  »  AMBIŢIOS

Costea: "Vreau la prima reprezentativă!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 martie 2008 00:00

Atacantul Universităţii Craiova, Florin Costea, care a evoluat marţi în premieră la reprezentativa România B, a declarat miercuri că îşi doreşte ca amicalul cu Turcia B să fie primul pas către naţionala condusă de Victor Piţurcă.
"A fost primul meu contact cu echipa naţională, nu am mai îmbrăcat până acum tricoul României şi a fost o senzaţie deosebită. Sper să fi fost doar primul pas şi să fiu convocat şi la prima reprezentativă de selecţionerul Victor Piţurcă", a declarat Costea miercuri, la revenirea reprezentativei B din Turcia.

Fotbalistul a mărturisit că regretă faptul că nu a avut un debut cu gol, aşa cum a reuşit în primul meci jucat la Universitatea Craiova. "Nu ştiu dacă evoluţia mea a fost foarte bună, important a fost debutul şi regret puţin că nu am dat gol, pentru că lao Universitatea am marcat la primul meci în Liga I. Poate însă o să dau gol la debutul la naţionala mare, când voi ajunge acolo", a mai spus Costea, care a marcat de şase ori în ultimele şase meciuri ale Universităţii, ajungând la cota 11 în campionat.

Citește și:
Hagi a anunțat lotul pentru Suedia - România » 9 jucători, OUT!
Nationala
Hagi a anunțat lotul pentru Suedia - România » 9 jucători, OUT!
Culmea culmilor! Gică Popescu, indignat de selecția cumnatului Hagi: „Cu el că n-a fost convocat ce facem?”
Nationala
Culmea culmilor! Gică Popescu, indignat de selecția cumnatului Hagi: „Cu el că n-a fost convocat ce facem?”
Doar în România s-a mai văzut așa ceva! Portarul a stat cu spatele la penalty în minutul 90+24. Ce a urmat
Campionate
Doar în România s-a mai văzut așa ceva! Portarul a stat cu spatele la penalty în minutul 90+24. Ce a urmat
Pesimist sau realist? Basarab Panduru a oferit „scorurile corecte” la meciurile României din Liga Națiunilor
Nationala
Pesimist sau realist? Basarab Panduru a oferit „scorurile corecte” la meciurile României din Liga Națiunilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (7)
 •  29 Martie 2008, 18:00

OBLEMENCO BALACI CIRTZU CRAIOVEANU COSTEA

 •  27 Martie 2008, 17:39

pai daca joci numai pt u si nu vezi ca ai si coechipieri! mai da si u o pasa fii mai altruist si poate te va vedea pitzi. cu astfel de atitudine ...nu vei ajunge prea curand

 •  26 Martie 2008, 18:22

azi joaca...conducem cu 2-0 in irlanda de nord...HAI ROMANIA!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează