Articol de Remus Răureanu - Publicat vineri, 09 octombrie 2020 13:52 / Actualizat vineri, 09 octombrie 2020 14:05
Dinamo nu e în stare să achite nici măcar datorii vechi, nu sunt restante numai salariile lotului actual.
Fiindcă nu a primit 20.000 de euro după ce a câștigat procesul cu clubul, Dan Nistor a cerut executarea verdictului care i-a fost favorabil. Roș-albii au termen până miercuri să plătească, altfel vor pierde și alți bani, și puncte din clasament
Salariile mari pe care Dinamo le-a oferit nou-veniților în perioada de transferări încheiată recent presează un buget cu care clubul oricum nu era în stare să jongleze. Pablo Cortacero și ceilalți spanioli care au apărut în Ștefan cel Mare nu au reușit până acum să stingă datorii care trebuie să fie achitate urgent: salariile fotbaliștilor de acum și acelea ale unor angajați vechi, care au deschis procese împotriva roș-albilor.
Dan Nistor avea de recuperat 20.000 de euro din perioada pe care a petrecut-o la Dinamo. El a depus un memoriu, a ieșit învingător din litigiu și tot nu a primit banii. Mijlocașul aflat acum la Craiova a trecut la următorul pas: cere executarea deciziei care îi este favorabilă. S-a ajuns în punctul în care comisiile din FRF trebuie să forțeze clubul să achite datoria. Care este procedura?
A pornit numărătoarea inversă
Comisia de Disciplină va avea o ședință miercuri. Dacă Dinamo nu va demonstra atunci că i-a plătit lui Nistor 20.000 de euro, riscă o amendă, între 3.000 de lei și 7.000 de lei. La 15 zile de la data de miercuri, 14 octombrie, echipei îi vor fi scăzute două puncte din clasament dacă tot nu o să stingă datoria față de jucător. După alte 15 zile de neplată, încă două puncte. "Câinii" stau, oricum, rău în clasament, sunt antepenultimii în Liga 1, cu numai 5 puncte adunate în șase etape. Depunctarea i-ar prăbuși către situația în care s-au aflat în sezonul precedent, în care numai extinderea numărului de echipe din primul eșalon, de la 14 la 16, i-a salvat de la retrogradare.
Mai au de luat bani Mihalcea, Montini, Kostrna, Moga
Amenințarea pe care o constituie datoria către Nistor nu e singura de care are parte Dinamo. Adrian Mihalcea, fostul antrenor al "câinilor", a depus și el memoriu pentru 10.000 de euro. În aceeași situație se află Kristian Kostrna, fundașul dreapta slovac la care roș-albii au renunțat după finalul sezonului trecut, și Mattia Montini, atacantul italian ajuns de curând la Astra. Ei au de recuperat câte 20.000 de euro. Clubul mai are să-i achite niște bani și lui Sebastian Moga, fost antrenor secund. De când au venit, spaniolii nu au închis nicio datorie dintre cele vechi. Cu tot cu sumele care ar trebui să-i fie plătite lui Ionuț Negoiță, Cortacero și oamenii lui ar trebui să achite 5 milioane de euro în perioada următoare.