SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CAMPIONATELE EUROPENE

Stoica: "Fetele pot fi mândre de rezultatul lor"

Articol de GSP - Publicat sambata, 05 aprilie 2008 00:00

Preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că aurul european obţinut de echipa feminină a României va fi un mare "balon de oxigen" înaintea Jocurilor Olimpice, dar şi că gimnastele se vor întoarce acasă de la Clermont-Ferrand cu fruntea sus.

"Suntem fericiţi cu toţii. Este primul aur european pentru această echipă, pentru noua generaţie şi reprezintă un mare balon de oxigen pentru fete înaintea Jocurilor Olimpice. A fost un concurs foarte greu, dar astăzi, în finale, fetele au mers mai bine. Pot fi mulţumite, dar şi mândre de rezultatul lor. Se vor întoarce cu fruntea sus acasă. Sperăm să avem rezultate bune şi la finalele pe aparate de duminică, dar personal, sper cel mai mult ca fetele să-şi dea seama că Jocurile Olimpice sunt cu totul altceva şi să fie puternice", a declarat Adrian Stoica, la finalul concursului pe echipe din cadrul CE din Franţa.

Citește și:
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Stranieri
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Lorena Balaci: „Tata nu mai e singur acolo”
Superliga

Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Liga 2

Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Campionate

Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea

Comentarii (1)
 •  05 Aprilie 2008, 20:45

Bravo fetelor....!!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează