)
Articol de Traian Ungureanu - Publicat vineri, 14 mai 2021 08:56 / Actualizat vineri, 14 mai 2021 08:56
Harry Redknapp povestește, cu un accent de Londra Est. Am crescut în East End. Nu trebuia să încui ușa. Nimeni nu fura. La meci, mergeam ca la teatru.
Toată lumea punea o cămașă albă și, cine avea, o cravată. Era 1951. Aveam 4 ani și tata mă ducea pe Highbury. Recunosc: am antrenat Tottenham, dar am fost fan Arsenal. Puteam juca pentru ei, dar m-am dus la West Ham. Erau mai primitori. Am avut noroc.
Tata voia să mă facă ce era el și ce a fost bunicul: docher. Pe urmă, am antrenat West Ham, dar nu s-a schimbat mare lucru. Fotbalul era mai simplu și mai cinstit.
I-am crescut pe Rio Ferdinand, Joe Cole, Michael Carrick și Frank Lampard (care îmi e și nepot). Cuminți. Rio voia să știe dacă o să poată juca vreodată în bocancii în care juca Paolo Di Canio.
I-am spus să aibă răbdare. A avut. Pe urmă, am avut succes cu Tottenham, echipa în care jucau Modrici, Bale și Van der Vaart. Dar cel mai bun lucru l-am făcut la Bournemouth. Am promovat în divizia secundă, pentru prima oară în 100 de ani. A fost cea mai fericită zi din viața mea.
Acum îmi duc nepoții la fiecare meci pe Dean Court. Mai nou, Vitality Stadium, după numele sponsorului care susține Bournemouth.
Azi, fotbalul e atât de negativ și plictisitor. Până și echipele din ligile inferioare joacă "din spate", stau la nesfârșit în jumătatea lor și nu au niciun șut pe poartă. Uneori mă uit la un meci din ăsta și adorm cu ziarul în mână. Sandra stinge veioza.
Sunt căsătorit cu Sandra de 53 de ani. Am avut o viață minunată. Fotbal, Sandra, familia. Nu puteam cere mai mult.
Amintirile lui Harry Redknapp se dau pe Sky în Marea Britanie și nimeni nu adoarme. Veioza rămâne aprinsă. Are ce lumina.
