FOTBAL  »  Superliga  »  RAPIDISTI.RO

Iuliu Mureşan: "Iar Nica?! Incredibil!"

Articol de - Publicat sambata, 12 aprilie 2008 00:00

Preşedintele lui CFR Cluj a fost surprins neplăcut cînd a aflat că unul dintre tuşierii de la meciul cu Rapid va fi Cristian Nica, asistentul pe care clujenii îl acuză că nu a acordat două penalty-uri în meciul Steaua-CFR Cluj. "Iar îl avem pe Nica asistent?! Incredibil!", a reacţionat Mureşan la aflarea veştii, anunţă rapidisti.ro.

"Nu mai am nimic de comentat, tot ce se întîmplă în fotbalul românesc este anormal. Ştiam că o să avem parte de surprize multe pînă la finalul campionatului. Nu-mi vine să cred că după ce Nica a fost delegat la meciul nostru cu Steaua, unde a greşit de două ori, cînd nu ne-a acordat două penalty-uri, a fost trimis miercuri la meciul Stelei de la Bistriţa, iar acum vine la noi, într-un meci decisiv cu Rapid. Sper să nu influenţeze jocul, să arbitreze cum trebuie şi să nu-şi bată joc de munca noastră. Cum am mai zis şi săptămîna trecută, arbitrajul va conta foarte mult pe acest final de sezon, te poate avantaja foarte mult sau te poate ruina.

Nu vreau să comentez mai mult despre ce se întîmplă în arbitrajul românesc, sînt multe măgării, le ştiu, dar nu vreau să le spun pentru că risc să fiu suspendar, iar echipa mea riscă să piardă puncte. Nu vreau să comentez dacă Becali a început lupta pentru ca Rapid să ajungă pe locul 2 pînă la finalul sezonului", a spus Mureşan pentru rapidisti.ro.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează