)
Articol de Cristian Tudor Popescu - Publicat joi, 08 iulie 2021 16:22 / Actualizat joi, 08 iulie 2021 16:28
„Cu 10, 15, 20 de ani în urmă, niște lucruri le făceam natural pe teren, veneau de la sine. Acum, trebuie să le gândesc, trebuie să mi le aduc și să le țin în minte, ceea ce e destul de obositor pentru psihic. După ce plec de aici, mă duc să mă culc”.
Adevărate și atingătoare aceste cuvinte spuse de Roger Federer după ce a pierdut, cu 0-6 (prima dată în două decenii la Wimbledon) în setul 3, în fața lui Hubert Hurkacz. Roger, în ciuda celor 40 de ani pe care îi va împlini în august, n-a fost biruit fizic, meciul n-a durat prea mult.
Puternicul polonez, cu o defensivă excepțională, i-a trimis înapoi, în momente importante, niște mingi pe care suveranul Wimbledonului le-a greșit de nu-mi venea să-mi cred ochilor. Cu luciditate tristă, Federer a dat și explicația: sunt nevoit să gândesc prea mult, mâinile, picioarele, corpul joacă mai puțin pentru mine.
Asta nu se întâmplă numai în tenis. Când vârsta te ajunge din urmă, gândești mai mult. Nu neapărat mai bine, dar mai mult. Acțiuni pe care nu le conștientizai în tinerețe, reacția rapidă într-o situație critică, alergarea, sexul, înotul, respirația, somnul sunt însoțite acum de gând. Ți-e tot mai greu să adormi, pentru că te gândești la somn ca la o stare stranie, invalidantă…
Roger Federer este unul dintre cei mai inteligenți oameni din tenis. Simte și pricepe sportul ăsta ca o pasăre zborul. Și e în stare să transmită analize perfecte ale victoriilor și înfrângerilor, inclusiv ale sale.
Dar întotdeauna voi prefera să-l văd pe Federer pe teren, în meci, în turneu, fie și încasând o „lăptăreasă” – nu vorbind …
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
