OPINII  »  FARUL - SEPSI 1-0

Afară cu cine din țară?

Editorial Cristian Geambașu
Editorial Cristian Geambașu

Articol de - Publicat marti, 10 august 2021 21:04 / Actualizat marti, 10 august 2021 21:04

Continuă serialul scandărilor xenofobe cu complicitatea arbitrilor și oficialilor, ba chiar a unei părți a publicului, convins că ăsta face parte din folclorul tribunelor. Cine zice altceva e fătălău și antiromân

Vă era dor de galerii? Da, tuturor ne era. Cât am mai suspinat în pandemie după atmosfera creată de suporterii echipelor noastre de tradiție.

S-au cântat balade și s-au scris elegii despre farmecul coregrafiilor din tribună, care de fapt nu sunt coregrafii, că nu suntem la balet, ci scenografii. Mă rog, cui îi mai pasă, ne încurcăm de un cuvânt?

Suntem și culți, bă!

Vă era dor de galerii? Da, ne era! Vă era dor de mizeriile care se aud din tribună? De flegmele scuipate pe adversari, de dejecțiile verbale scandate cu o bucurie mereu înnoită? De bannere cu pretenții intelectuale, cu aerul că repun în drepturi istoria? "Trianon, 4 iunie 1920".

Să le ducem aminte ungurilor ăstora de la Miercurea Ciuc cine suntem noi, bă! Noi, urmașii lui Avrămuț Iancu, noi ăștia de la Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Club fondat acum mai bine de 70 de ani de niște patrioți cominterniști veniți pe tancurile eliberatoarei Armate Roșii.

Afară cu cine din țară?
Niczuly

Cine se revoltă?

Unora le era dor și de așa ceva, de parfumul lăturilor împroșcate de galerii. Să nu ne prefacem că lucrurile stau altfel! De exemplu, câți dintre noi se revoltă când aud măscări despre mamele adversarilor ori scandări de genul "Afară, afară, cu ungurii din țară!"?

Nu mulți dacă e să ne ghidăm după lipsa de reacție a societății civile a fotbalului. De-o fi existând așa ceva. Ultima oară s-a întâmplat la meciul Farul- Sepsi 1-0, disputat la Ovidiu. Acolo unde mai nou, în urma fuziunii, au început să apară și fanii Farului. Cei ai Viitorului chiar erau sublimi, dar lipseau cu desăvârșire.

Lasă, bă, că și noi când venim la voi...

Ceva îmi spune că se vor găsi destui care să observe că supărarea celor din Sfântu Gheorghe ar fi exagerată. Și că, vezi Doamne, e normal să li se plătească niște polițe. Lasă, bă, că și noi când venim în ungurime...

Imediat după meci, l-am văzut și l-am auzit pe portarul Roland Niczuly. Nu mi s-a părut deloc că joacă teatru. Nici că se exprimă aproximativ în limba română. Dimpotrivă. Știți că ăsta este frecvent reproșul nostru, al românilor verzi, că "bozgorii" ne maltratează limba.

Noi, care "ca și" patrioți suntem primii care o calcă în picioare și până mai punem și câte un "pe" înainte de "care" ne trec toate transpirațiile. "Decât" să ținem coada sus știm.

Îl dăm afară și pe Tordai?

A surprins neplăcut în poveste non-reacția cu iz de complicitate a lui Hagi. În timpul meciului putea merge la galerie. Ajungea un deget în dreptul buzelor.

Nimic, nici la declarații, după meci. Niciun cuvânt despre afară, afară cu .... cu cine?, cu Tordai din țară??!! Căci portarul Farului ce este altceva decât un etnic maghiar infiltrat pe malul Mării Negre, care vrea să ne fure Litoralul?

Probabil că Hagi își epuizase fluxul verbal în cearta cu arbitrul Adrian Cojocaru, cu rezerva acestuia, Andrei Antonie, și cu Leo Grozavu. Ultimul luând cartonaș roșu nu că l-ar fi meritat, ci ca să nu se supere prea tare Gică.

Incompetenții

Capitol aparte în poveste sunt însă arbitrul Adrian Cojocaru și rezerva Antonie. Capitol de incompetență. Nu auzi ce scandează galeria Farului? Sau auzi și nu ți se pare grav?

Ai nu doar bunul-simț de partea ta, ai regulamentul! Iar aici nu este la latitudinea ta, că ai văzut sau nu penalty ori henț, să o întorci șmecherește. Ești obligat să oprești meciul, să iei măsuri. După caz, inclusiv evacuarea galeriei recalcitrante.

Noi vorbim, noi auzim. Noi încă auzim. Până nu ne aruncă băieții o petardă să ne explodeze la picioare. Că o merităm, fătălăi ce suntem!

Citește și:
Peste 600.000 de români din Spania sunt afectați de noua schimbare rutieră! Accesoriul obligatoriu de la 1 ianuarie: cât costă
Noutati auto
Peste 600.000 de români din Spania sunt afectați de noua schimbare rutieră! Accesoriul obligatoriu de la 1 ianuarie: cât costă
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Doi oameni au murit pe loc!
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Doi oameni au murit pe loc!
Situație fără precedent la CSM București! Refuzată de două românce, campioana bifează o revenire surprinzătoare
Handbal
Situație fără precedent la CSM București! Refuzată de două românce, campioana bifează o revenire surprinzătoare
Daniel Paraschiv la Rapid: ultimele informații aflate de GSP
Superliga
Daniel Paraschiv la Rapid: ultimele informații aflate de GSP
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO

Comentarii (38)
mzm1
mzm1  •  11 August 2021, 14:23

Intr-adevar, era mai bine fara galerii. De unde se vede ca Pandemia a adus si un lucru bun. La ce sa te astepti de la niste ***? De fapt, acum culegem roadele propagandei antimaghiare, deșănțată si inconstientă facută mai de mult de catre presedinti de partid precum Vadim Tudor si Gheorghe Funar sau de alti nătărăi care se cred „români verzi”. Din pacate, nici FRF, nici LPF, nici arbitrii din teren nu iau nicio masura impotriva huliganilor. La randul său, Gica Hagi a ratat o buna ocazie de a arata ca este un adevarat om de fotbal, corect si intransigent. In loc sa-i critice pe xenofobi si sa se dezică de ei, el a incercat, lamentabil, sa-i apere!? Rușinică!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

bumm
bumm  •  11 August 2021, 09:47

Trebuie luat măsuri severe, ca să nu se ajungă la probleme mai mari. Măsurile pecuniare sunt slabe pentru astfel de manifestații. Personal cred că, dacă nu se iau măsuri urgente, atunci aceste manifestări se vor răspândii. De regulă violența naște violență...

giuliano.junc
giuliano.junc  •  11 August 2021, 00:00

Felicitări pentru editorial domnule Geambașu! Sunt întru totul de acord.

Vezi toate comentariile (38)
Comentează