OPINII  »  EDITORIAL

Ultima luntre

Articol de - Publicat marti, 07 septembrie 2021 14:54 / Actualizat marti, 07 septembrie 2021 15:07

Ivan Patzaichin a dus cu el o lume care n-a cunoscut favorurile. Și a întrupat istoria românilor de rând

Plecat cu ultima luntre, Ivan Patzaichin a lăsat în urmă o durere colectivă copleșitoare, ca la stingerea unei lumi sau ca la pierderea tinereții. Acum, înainte de primele târcoale ale uitării, trebuie spus că Patzaichin a fost un mare sportiv, dar nici o clipă unul dintre ceilalți mari sportivi români sau de alte neamuri.

Istoria repetitivă

Măreția de palmares a lui Patzaichin e șocantă, dar imediat calculabilă. Problema lui Patzaichin și a noastră vine din afara sportului, deși tot ea a dus la performanțe sportive extraordinare. Ivan Patzaichin a repetat și a desăvârșit istoria personală a nenumărați români necunoscuți. Patzaichin n-a fost niciodată un vorbitor plin de explicații, însă discreția lui înverșunată a repetat muțenia revelatoare a unei oglinzi. Cine nu s-a văzut și cine nu și-a retrăit viața privindu-l pe Patzaichin?

Ultima luntre
Ivan Patzaichin

Sisif acvatic

Să pornim cu anonimatul. Patzaichin s-a născut în Deltă, cel mai ascuns și mai neomenos tărâm al României. Orginile umile îl pregăteau pentru muncă și numai muncă. Dealtfel, destinul i s-a împlinit. Unul din cei mai mari sportivi ai lumii, Patzaichin - Sisif acvatic - n-a făcut altceva decât să muncească și să tragă poveri de la un capăt la altul al vieții. La început, printre pescari și, mai târziu, într-un sport mai apropiat de tortură decât de recital.

Tăietor de lemne într-o pădure necunoscută

Apoi, modestia. Patzaichin a fost regele unui sport nepopular, aproape lipsit de spectatori și atenție publică. Patzaichin nu a fost îndrumat spre canoe, ci s-a născut cu ea. Asta i-a fost meseria pentru că așa o cereau locul și timpul. O meserie epuizantă, nu un sport midlle-class, bine susținut cu bani și glorie. 

Adevărat, faima și recunoașterea au venit, dar nu pot înșela: Patzaichin a fost un muncitor colosal și îndepărtat, ca un tăietor de lemne într-o pădure necunoscută. Tăcerile și lipsa haloului au fost partea cea mai bogată a omului în care s-au recunoscut cu ușurință alte milioane de oameni neatinși de faimă.

Un om altfel decât ceilalți. Oare?

Invizibil sau vizibil numai la insistențele reporterilor, Patzaichin a repetat cazna din viețile a nenumărați oameni consumați de propria muncă și uitați din naștere. 

Patzaichin a fost un caz unic și fascinant de super-erou anonim. Trebuie spus, fără rețineri, că Patzaichin a ridicat pe podium povestea a milioane de oameni: nașterea în familii simple, truda și modestia nevorbitoare. În fond, cineva care e campion olimpic de la 19 la 35 de ani, cineva care câștigă titlul suprem cu barca găurită sau vîslește cu o scândură nu e un om ca toți ceilalți. Oare?

Miracolul de a putea vorbi

Patzaichin a făcut lucruri uluitoare fără să devină altcineva, fără să renunțe la lucrurile așezate în el de la început. Cine l-a cunoscut, a înțeles, din primele clipe, că e în prezența unui uriaș care transmite că e în prezența unui om mai important decît el. 

Fără să joace un rol anume, Patzaichin a privit fiecare întâlnire cu un ziarist ca pe miracolul ce i-a dat șansa de a vorbi celui mai mare scriitor al lumii. Citea atent și îndelung tot ce se scria despre sport, dar aflai asta abia din întâmplare și târziu. Nimic, absolut nimic, n-a putut vreodată să facă din Patzaichin un orgoliu sau să îi pună pe față masca celebrității. 

Însumând, Ivan Patzaichin a dus cu el o lume care n-a cunoscut favorurile, a răzbit greu și a cerut doar să-și vadă de ale ei. Patzaichin a întrupat istoria românilor de rând și asta face din pierderea lui o durere de nealinat.

Citește și:
Îl deturnează FCSB pe Boateng?! „Mi-a zis că ar dori să vină” » Coșmar pentru Dinamo: Gigi Becali a intrat pe fir
Superliga
Îl deturnează FCSB pe Boateng?! „Mi-a zis că ar dori să vină” » Coșmar pentru Dinamo: Gigi Becali a intrat pe fir
Strănepoata lui Ferenc Puskas, apariție electrizantă la finala Champions League: „Eu sunt Ane”
Liga Campionilor
Strănepoata lui Ferenc Puskas, apariție electrizantă la finala Champions League: „Eu sunt Ane”
Gheorghe Hagi a convocat de urgență 5 jucători, după Dinamo - FCSB, inclusiv pe cel mai contestat fotbalist al barajului!
Nationala
Gheorghe Hagi a convocat de urgență 5 jucători, după Dinamo - FCSB, inclusiv pe cel mai contestat fotbalist al barajului!
Gică Popescu îl plânge: „Astăzi am pierdut unul dintre cei mai loiali oameni. A fost mereu lângă mine în ultimii 40 de ani”
Superliga
Gică Popescu îl plânge: „Astăzi am pierdut unul dintre cei mai loiali oameni. A fost mereu lângă mine în ultimii 40 de ani”
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Profit.ro
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România

Comentarii (6)
sandrafan2012
sandrafan2012  •  08 Septembrie 2021, 16:15

Eu zic ca facem prea mare caz de Patzaichin. As fi vrut sa il trag la raspundere pe marele "Maestru": Montreal 76? Te-ai acoperit de rusine, sincer pentru un atata de mare "campion" a luat medalii numai la olimpiadele boicotate si cu putin noroc la Munchen 72 deci sa o mai lasam balta cu aceste laude exagerate. De fapt, e tipic popoarelor de la coada Europei sa se laude cu orice farama de "semi-performanta".

birdibel
birdibel  •  07 Septembrie 2021, 18:52

Felicitari, un omagiu copleșitor...

utilizator șters
utilizator șters  •  07 Septembrie 2021, 17:48

trebuie recunoscuta puterea de patrundere a articolului. ivan patzaichin = charles bronson al sportului. asa cum spune si autorul, s-a nascut in meseria care i-a adus gloria, asa cum milioane de copii de tarani sau de muncitori s-au nascut muncind alaturi de parinti, invatand de mici ocupatii de adulti. si-a cunoscut sotia cand mesterea pe sub masina lui (parca suna iarasi cunoscut pentru oamenii obisnuiti, cu dacia in fata blcului, nu?) si nicidecum abordand-o dupa ce-a vazut-o pe la televizor. nu si-a permis luxul de-a avea vicii spectaculoase, caderi, reveniri, confesiuni, nu, nimic. charles bronson. nemuritor pentru ca omniprezent in zecile de milioane de celule romanesti asemeni lui.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează