INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Transfer de urgență la Barcelona! » Atacant din Premier League pentru catalani

Aubameyang și Lacazette
Foto: Imago
Aubameyang și Lacazette Foto: Imago

Articol de GSP - Publicat joi, 04 noiembrie 2021 17:16 / Actualizat joi, 04 noiembrie 2021 17:48

FC Barcelona are probleme serioase în zona ofensivă, unde are mai mulți jucători accidentați, astfel că președintele catalan, Joan Laporta, este determinat să aducă de urgență în iarnă un vârf de atac.

Astfel, principalul favorit să sosească pe Camp Nou este atacantul Pierre - Emerick Aubameyang (32 de ani), fotbalistul celor de la Arsenal.

Potrivit celor de la El Nacional, internaționalul din Gabon este dorința lui Laporta, care a preluat el însuși negocierile cu omologii londonezi.

Aceste lucru este datorat crizei mari din ofensiva catalanilor, acolo unde Martin Braithwaite și Kun Aguero s-au accidentat, ambii urmând să revină anul viitor, olandezul Luuk De Jong nu este pe placul conducerii și ar putea pleca chiar în iarnă, iar Ousmane Dembele, revenit după o pauză de 4 luni în meciul cu Dinamo Kiev, s-a accidentat iar și va lipsi în următoarele meciuri.

7goluri și 2 pase de gol are Aubameyang pentru Arsenal în acest sezon

Cavani, dorit și el

Uruguayanul este și el pe lista scurtă a Barcelonei, după ce la Manchester a ajuns rezerva lui Cristiano Ronaldo. Atacantul de 34 de ani însă are un salariu mare la United, ceea ce face dificilă venirea sa la echipa blaugrana.

Mai ales pentru că Barcelona are la dispoziție de cheltuit în iarnă doar 20 de milioane de euro în transferuri, după cum susține Ferran Reverter, omul care gestionează transferurile la catalani.

Azi, întâlnire decisivă între Barcelona și Al Sadd pentru Xavi

Șefii Barcelonei fac eforturi pentru a-i convinge pe șeicii de la Al Sadd (Qatar) să-l lase pe Xavii să revină în Catalunya. Rafa Yuste, vicepreședintele Barcelonei, și Mateu Alemany, directorul sportiv, se află la Doha pentru negocieri.

Miercuri seară, cei doi șefi al Barcelonei au avut o primă întâlnire cu reprezentații lui Xavi și directorul general de la Al Sadd, însă nu au ajuns la un acord. Azi, cele două cluburi vor discuta din nou. În plus, Xavi se va vedea cu șeicul Turki Al-Ali, cel care conduce clubul, pentru a-l convinge să-l lase să plece. 

Cei doi au discutat și în urmă cu o săptămână, când acesta i-a promis antrenorului că nu se va opune plecării dacă Barcelona îl va căuta. Cu toate acestea, șeful lui Al Sadd aștepta să discute direct cu Joan Laporta, care nu a făcut însă deplasarea în Qatar. Negocierile sunt în acest moment în impas, scrie Mundo Deportivo.

Dacă cele două cluburi nu vor ajunge la un acord pentru ca Xavi să plece gratis, pentru Barcelona singura variantă ar fi să plătească clauza de reziliere a tehnicianului. Adică 5 milioane de euro!

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Afacerea Ajax » Altă superechipă formată în 2 ani, profit de sute de milioane din transferuri și bonus-record în Ligă!

Messi a scos la vânzare unul dintre apartamentele de lux din Miami » Ce profit vrea să facă starul lui PSG

Citește și:
Oops..tapenko! Sorana Cîrstea a năucit-o pe letonă și este în semifinale la Roma! Și-a egalat cea mai bună clasare
Tenis
Oops..tapenko! Sorana Cîrstea a năucit-o pe letonă și este în semifinale la Roma! Și-a egalat cea mai bună clasare
Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Stiri extrasport
Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Un post TV din România a pierdut drepturile pentru meciurile naționalei! + Cine va transmite debutul lui Gheorghe Hagi din noul mandat
Nationala
Un post TV din România a pierdut drepturile pentru meciurile naționalei! + Cine va transmite debutul lui Gheorghe Hagi din noul mandat
Orașul care va găzdui deschiderea Campionatului Mondial „se scufundă cu 2 centimetri pe lună” » NASA monitorizează situația
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Orașul care va găzdui deschiderea Campionatului Mondial „se scufundă cu 2 centimetri pe lună” » NASA monitorizează situația
O companie aeriană se retrage din România și anulează cursele.
Profit.ro
O companie aeriană se retrage din România și anulează cursele.
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”


Comentarii (2)
magic4ever
magic4ever  •  04 Noiembrie 2021, 20:24

Suarez nu mai era bun,dar ii vor pe Aubameyang si Cavani...cati amatori si la Barcelona...

201105434732293
Beny Spars  •  04 Noiembrie 2021, 19:25

au bani pt aubameyang?din cate stiu eu are printre cele mai mari salarii de la Arsenal...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează