SPORTURI  »  BASCHET  »  BASCHET

Pedepse grele

Articol de - Publicat marti, 22 aprilie 2008 00:00

Carmen Tocală, preşedintele FRB, vrea să schimbe regulamentul disciplinar după bătaia între jucători de la Timişoara.

Ultimele şase secunde ale me­ciului Elba Timişoara-Ra­pid, din “sferturile” Diviziei A masculin, au fost marcate de acte de violenţă între jucători, iar spectatorii au coborît pe teren şi au lovit antrenorii. Dintre toţi, cel mai vătămat a fost baschetbalistul de la Elba, Milos Pesici, care a ajuns la spital plin de sînge şi cu piramida nazală fracturată. Meciul a fost reluat şi s-a încheiat cu 86-71 pen­tru gazde, scorul general fiind 1-1.

Incidentele de duminică au determinat-o pe Carmen Tocală, şeful baschetului românesc, să devină mai puţin tolerantă. “Voi propune Biroului Federal să mărim sancţiunea care o primeşte ju­că­torul ce comite trei greşeli tehnice. Vreau ca acesta să fie suspendat automat, nu amendat ca pînă acum”, a precizat Tocală. “Cînd ajungi la bani, fiindcă sînt plătiţi prin prime de joc, atunci bas­chetbaliştii o să fie mai cerebrali”.

Comisia de Disciplină va fi convocată azi pentru a analiza situaţia de la Timişoara. “Vor fi au­diate părţile, se vor citi rapoartele co­misarilor, ale arbitrilor, iar apoi se vor decide sancţiunile”, a spus pre­şedintele FRB. “Pentru prima dată sînt obligată să impun Legea 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport”.

“Rapidul nu va cîştiga cu 20-0. Nu sîntem la fotbal. Aici partida a fost întreruptă, dar terminată”
Carmen Tocală preşedinte FRB

Citește și:
L-a găsit pe succesorul lui Rădoi la FCSB: „Omul vrea să vină” » Semnează cu o condiție: „Dacă nu o acceptă, îl tăiem de pe listă”
Superliga
L-a găsit pe succesorul lui Rădoi la FCSB: „Omul vrea să vină” » Semnează cu o condiție: „Dacă nu o acceptă, îl tăiem de pe listă”
Îi pune pe picioare Hodorogea » Gică Hagi a curățat staff-ul lui Lucescu și și-a adus oamenii. „Ăsta e respectul pentru 20 de ani la echipele naționale”
Nationala
Îi pune pe picioare Hodorogea » Gică Hagi a curățat staff-ul lui Lucescu și și-a adus oamenii. „Ăsta e respectul pentru 20 de ani la echipele naționale”
Dublă fractură! Accidentare teribilă la FC Voluntari - FC Bihor, meci oprit 9 minute » FCSB sare în ajutorul fotbalistului: „Îl așteptăm să vină la noi”
Liga 2
Dublă fractură! Accidentare teribilă la FC Voluntari - FC Bihor, meci oprit 9 minute » FCSB sare în ajutorul fotbalistului: „Îl așteptăm să vină la noi”
Iran sau Italia la Mondial? Boss-ul FIFA, Gianni Infantino, a dat răspunsul CLAR în această seară
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Iran sau Italia la Mondial? Boss-ul FIFA, Gianni Infantino, a dat răspunsul CLAR în această seară
Tesla vine în România cu noi reduceri de preț, pentru a menține vânzările
Profit.ro
Tesla vine în România cu noi reduceri de preț, pentru a menține vânzările
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jucătoarea de tenis care a pozat în Playboy divorțează după 16 ani: „Diferențe ireconciliabile”

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (6)
 •  23 Aprilie 2008, 17:00

sunt dun timisoara dar trebe sa recunosc ca jucatorul timisoren cu numaru 10 a incepun bataia generala intre jucatori.iar acel om in alb este sponsor al echipei elba o stiu din sursa sigura deoarece filmez toate meciurile de la olimpia pt frb.aceste incidenete nu trebe sase mai repete deoarece nu asa vom atrage lumea catre baschet.cei vinovati trebe sa platesca dar trebe sa se stie ca cei de la rapid au provocat tot meciu si poate si asta a contat la inceperea batai.spre ca joi sa nu mai fie

 •  22 Aprilie 2008, 12:47

este un lucru destul de grav ce s-a intamplat la timisoara. Insa total pe langa acest sub tb sa remarc maniera de arbitraj pro ase soft de duminica seara de la tg mures. Fratilor incontestabil ca sunt buni ploiestenii dar sa mai si de-a prime de miel la arbitrii este deja prea mult. Ptr arbitrii astia chiar nu exista sanctiuni. La timisioara iar a furat impotriva la bc mures si comisia nik. Rusine sa lke fie federatiei si comiisilor. In cazul de la timisoara ar tb suspendati vreo 3-4 etape

 •  22 Aprilie 2008, 09:46

Erm de acord sa ia mai mult daca Cuic lua cel putin jumatate la provocat ,cat despre intrarea spectatorilor pe teren nimic de spus , sa petrecut ptr ca la Cluj cand un idiot a intrat pe teren nu sa supendat sala iar individu nu a primit decat o amenda nu si interdictia de a fii la vreo competitie sportiva.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează