FOTBAL  »  LIGA 2  »  FC ARGEŞ - POLI II 6-1

Argeşul a măturat cu Poli II

Articol de GSP - Publicat joi, 24 aprilie 2008 00:00

 

FC Argeş continuă în marş forţat drumul spre Liga I, şi, mai mult ca sigur, va promova de pe primul loc al clasamentului. Gâtuită de grijile retrogradării, Poli II părea că se va bate la Piteşti pentru a obţine un punct sau trei care să le faciliteze lupta spre a evita retrogradarea. Echipa antrenată de Iosif Rotaru a evoluat jalnic, şi dacă jucătorii Argeşului nu ar fi dat dovadă de milă, scorul putea fi mult mai mare. În Sâptămâna Mare, timişorenii, cu Tibi Bălan în frunte, au venit în Trivale precum mieii la tăiat. N-au contat deloc în atac, iar în apărare au primit câte trei goluri în fiecare repriză.

Seria celor şapte goluri a fost deschisă de juniorul Boboacă după o acţiune a lui Iordache. Boboacă a înscris cu un şut de la 11 metri pe sub portarul Zimmerman. Peste cinci minute, fundaşul argentinian Elias Bazzi ajuns vârf de atac, a majorat scorul şutând de la 8 metri pe lângă portarul timişorean. În minutul 34, bănăţeanul Robert Raţiu şi-a înscris un auto gol demn de cascadorii rîsului. Fără a fi presat de nimeni, Raţiu a vrut să-i trimită mingea propriului portar, dar a expediat-o direct în propria poartă: 3-0.

În repriza a doua, piteştenii au punctat din nou în minutul 53. Teuşan l-a faultat în careu pe Adi Iordache, şi Cristi Tănase a transformat cu siguranţă penaltyul. Golul cinci avea să fie cel mai frumos din cele şapte. Mircea Stan a luat o acţiune pe cont propriu, a pătruns în dribling vreo 25 de metri, un un-doi cu Iordache, şi de la 7-8 metri îl execută pe Zimmerman cu sînge rece. Robert Boboacă, aflat la debut, a reuşit prima dublă la echipa mare ridicînd scorul la 6-0. La acest scor, argeşenii au redus turaţia motoarelor, permiţîndu-le bănăşenilor să înscrie golul de onoare. Scor final 6-1, iar Liga I le zîmbeşte larg elevilor lui Ionuţ Badea.

Penescu: „Dacă marcaţi mai mult de 5 goluri, vă dau primă de miel”

Mulţumit că la pauză scorul era de 3-0 pentru echipa lui, patronul Argeşului, Cornel Penescu s-a dus în vestiar la jucători şi le-a spus: „Dacă marcaţi mai mult de cinci goluri, vă dau o primă mai consistentă de miel”. Doar un sfert de oră le-a trebuit jucătorilor de la FC Argeş pentru ai înscrie încă trei goluri şi a-i lua primele promise patronului Penescu.

Citește și:
Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Conference League
Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Dinamo a anunțat 5 plecări dintr-un foc cu o zi înaintea derby-ului cu Craiova
Superliga
Dinamo a anunțat 5 plecări dintr-un foc cu o zi înaintea derby-ului cu Craiova
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
Conference League
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (2)
 •  01 Mai 2008, 18:56

Bravo copii.acum astept sa vad cum maturati cu timisoara mare.ca sa se mai desumfle iancu putin ca altfel isi ia zboru.....la fel ca semenii lui din ....giulesti-ciorile.

 •  24 Aprilie 2008, 14:44

hee suntem promovati FORZA VIOLA

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close