OPINII  »  EDITORIAL

Don Marcelo Quijote Bielsa

Articol de - Publicat joi, 10 martie 2022 08:27 / Actualizat joi, 10 martie 2022 08:47

Don Marcelo Quijote Bielsa, recent concediat de Leeds, va rătăci prin lume purtând un mesaj imposibil: fotbal, nu rezultate! 

Asta îl face singur, cu excepția lungilor întâlniri filosofice în care Guardiola și Bielsa discută despre sensul și arta jocului de fotbal. În rest, Bielsa e destin. De amintit: Bielsa e un supraviețuitor al incidentului Palermo 1999.

Atunci, Martin Palermo a insistat ca un posedat și a reușit un anti-hattrick infernal: trei penalty-uri ratate în același meci. Argentina a luat 3-0 de la Columbia, Bielsa nu l-a oprit pe Palermo, dar a urlat turbat la coechipierii lui, găsindu-i vinovați de insuficiență ofensivă. Arbitrul l-a eliminat. 

După meci, toată lumea avea pregătită întrebarea despre Palermo, dar Bielsa a început prin a spune că își merita eliminarea. Abia apoi a remarcat că Palermo a ratat, dar asta nu scuza echipa care trebuia să creeze mai mult.

Ideea lui Bielsa a continuat să se lupte cu nedreptatea genetică a fotbalului. La Leeds, și-a obligat echipa să o lase pe Aston Villa să înscrie un „unopposed goal” pentru că, mai înainte, Leeds marcase în timp ce Villa avea un jucător accidentat, la pământ. A fost 1-1, Leeds a rămas în „B” și a făcut loc pentru Sheffield United, în Premier League

Don Marcelo Quijote Bielsa
Marcelo Bielsa a fost demis de Leeds la finalul lunii februarie

Bielsa a continuat să creadă în fotbalul pur, ofensiv și corect. A promovat în Premier League și a jucat, invariabil, fotbal fără gardă. Fotbal entuziast, aventuros și nechibzuit care distruge echipele ce se apără și invită la măcel echipele ce știu să contreze.

Liverpool știe și s-a oprit la 6-0. Bielsa nu, pentru că era ca de obicei absent - cufundat în relația cu absolutul ascuns. Detaliile, decorul și faptele nu contează. 

Cât a lucrat cu Leeds, Bielsa a mers la antrenamente cu autobuzul și a făcut cumpărături în trening. Tot orașul l-a adorat, deși Leeds a pierdut în serie. Jucătorii l-au ținut de preot și tată, după întâlnirile hipnotice din vestiar. 

Capitolul Leeds s-a încheiat, dar Meciul Bielsa - Contra Mundum nu s-a terminat, deși rezultatul e cunoscut. Învinsul e învingător. În altă dimensiune.

Citește și:
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
După 10 ani! Pe ce loc poate termina România turneul Mondial: două condiții de îndeplinit la ultimul meci
Handbal
După 10 ani! Pe ce loc poate termina România turneul Mondial: două condiții de îndeplinit la ultimul meci
Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis: „Te iubesc, îți voi rămâne datoare pe veci!”
Tenis
Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis: „Te iubesc, îți voi rămâne datoare pe veci!”
Misiune infernală, diseară, pentru Derby de România! Postul rival îl concurează cu un gigant
Media
Misiune infernală, diseară, pentru Derby de România! Postul rival îl concurează cu un gigant
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Profit.ro
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc

Comentarii (1)
ripensistu
ripensistu  •  10 Martie 2022, 12:40

Un geniu.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează