Petrol și gaze în ofsaid

Totuși, un observator german avizat, Jurgen Klopp, a remarcat, somat de un jurnalist, să dezvăluie ce crede despre operația care a separat Chelsea de Abramovich: „Când Abramovich a cumpărat Chelsea, eu nu eram în Anglia, dar dumneavoastră erați. Ce ați avut de spus atunci?”. Klopp e un condamnat la bun-simț. Căci oare ce altceva sunt acum bunul-simț și logica elementară dacă nu handicapuri penale?

În 2003, Premier League s-a grăbit să vândă un club falimentar unui oligarh rus. Încă de atunci era clar că noul proprietar nu făcuse miliarde din filatelie și nici din post negru. Harașo! Abramovich a devenit una din stelele Oligostanului de pe Tamisa. Alături de un Evgheni Lebedev, care a cumpărat două ziare britanice cu bani nu mai puțin non-filatelici decât ai lui Abramovich. 

Roman Abramovich // foto: Guliver/gettyimages

Au urmat ani lungi de cooperare Platinum. Abramovich a pus banii jos pentru un palat în Belgravia, iar Evgheni a devenit Lord Lebedev. Membru al Camerei Lorzilor! Au urmat party-uri exorbitante, alături de prim-miniștri, miniștri și somități financiare și artistice britanice. Domeniul nu era totuși exclusiv. Mari oameni de bine saudiți au cumpărat Newcastle. Aferim!

Apoi, a izbucnit revoluția morală selectivă. Petrolul rusesc e respingător. Petrolul saudit e etic. Boris Johnson vrea să cumpere cât mai mult, tocmai din țara demonizată pentru foraje profunde în statul de drept. La sosire, Johnson va fi primit de știrea care spune că saudiții tocmai au executat 81 de persoane într-o singură zi.

Newcastle va juca mai departe, dar numai după ce va mai cheltui câteva sute de milioane pe transferuri. Chelsea a rămas în aer, iar suporterii care scandează numele lui Abramovich nu înțeleg politica mare și sunt ipocriți.