SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL GAZ DE FRANCE STARS

Sorana Cârstea s-a calificat în turul 2

Articol de GSP - Publicat marti, 06 mai 2008 00:00

Favorita numărul 2 a competiţiei, Sorana Cârstea, s-a impus, marţi, în faţa tenismenei Marinne Giraud (Mauritius), scor 6-2, 6-2, într-un meci din manşa inaugurală a turneului Gaz de France Stars.

După meci Sorana Cârstea a spus că a intrat mai greu în meci: "A fost o partidă dificilă. Am reuşit să mă recuperez bine după ultimul turneu. Am avut ceva probleme cu adaptarea ţinând cont că am ajuns cu mai puţin de 36 de ore înainte de începerea meciului, dar mi-am intrat în mână repede şi am reuşit să îmi fac jocul".

Prezent la meci, directorul general al Federaţiei Române de Tenis, Dumitru Hărădău, s-a declarat mulţumit de jocul Soranei Cârstea: "Îmi place foarte mult cum gândeşte să îşi valorifice calităţile pe care le are".

În turul următor Sorana Cârstea o va întâlni pe Alexandra Damaschin, care a trecut în primul tur de Mihaela Buzărnescu, scor 6-1, 2-6, 6-3.

 

sursa: News In

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (2)
 •  06 Mai 2008, 20:38

hopa.. ce meci va fi joi intre Damaschin si Sorana.. 2 fete ff frumoase.. :D nu trebuie ratat.. ;)

 •  06 Mai 2008, 17:25

ii buna:X

Vezi toate comentariile (2)
Comentează