OPINII  »  EDITORIAL

Până la 300.000

Articol de - Publicat joi, 13 octombrie 2022 10:34 / Actualizat joi, 13 octombrie 2022 10:34

Vom vedea mult șah în Premier League. Asta de când a devenit clar că reactorul lui Liverpool e obosit și are un randament de nivel eco. În consecință, titlul va fi decis de răspunsul la întrebarea: cine poate pasa mai mult? 

Țesătoriile Man City și Arsenal n-au rival. Mikel Arteta, un mistic al posesiei, s-a scăpat după un meci victorios la Watford. Vorbind iritat, Arteta a reproșat echipei că n-a făcut „300.000 de pase în jumătatea adversă”.

Arteta vrea o filatură și mai productivă. Ceea ce promite un nivel de răbdare maniacală egal cu departajarea dictată de duelul Haaland-Martinelli. Favoritul nu e neapărat Haaland. Mult subestimat, Martinelli a fost totuși văzut, încă de acum 2 ani, de Klopp, care a vorbit de „talentul secolului”. Poate e mult spus. 

Dar, duminica trecută, Martinelli a bătut-o, aproape singur, pe Liverpool. Fără gabaritul și forța naturală ale lui Haaland, Martinelli are o sete feroce de penetrație în viteză. Arsenal a câștigat 8 din ultimele 9 meciuri pasând până la apariția spațiilor în care Martinelli și Jesus nu mai pot fi opriți.

Până la 300.000
Jucătorii lui Arsenal FOTO: Imago

Ascensiunea Arsenalului e, în oglindă cu declinul Liverpoolului, cel mai remarcabil fapt de fotbal al ultimului an. Cheia acestei relansări aparent imposibile e Arteta, iar cheia din mâna lui Arteta e Granit Xhaqa. 

Îndelung hulitul jucător care părea sortit plecării spre anonimatul vreunui club franco-elvețian e piesa centrală a angrenajului. Avansat și eliberat de funcția de închizător, Xhaqa joacă fotbal-piston între cele două careuri și leagă blocurile de pase cu care Arsenal își sufocă adversarii.

Spre deosebire de Man United, care nu poate ieși din haosul post-Ferguson, Arsenal înaintează convingător pe spirala post-Wenger. Nu părea de crezut, dar fotbalul are legi neînțelese și admite contradicții totale. Nu există viață după Ferguson, dar există după Wenger. Dar după Klopp? Pregătiți-vă să numărați până la 300.000!

TRU (Londra)

Citește și:
Comentatorul Dan Ștefănescu vede o hegemonie în Superliga: „Buget de 20 de milioane”
Superliga
Comentatorul Dan Ștefănescu vede o hegemonie în Superliga: „Buget de 20 de milioane”
Gigi Becali l-a făcut praf, după FCSB - FC Argeș: „Nu prea mai are loc la noi”
Superliga
Gigi Becali l-a făcut praf, după FCSB - FC Argeș: „Nu prea mai are loc la noi”
FCSB a aflat verdictul în cazul accidentării lui Mihai Popescu! Când e preconizată revenirea pe teren
Superliga
FCSB a aflat verdictul în cazul accidentării lui Mihai Popescu! Când e preconizată revenirea pe teren
Ce a spus Ion Țiriac la inaugurarea sălii ridicate în timp-record în care a investit 8 milioane de euro
Gimnastica
Ce a spus Ion Țiriac la inaugurarea sălii ridicate în timp-record în care a investit 8 milioane de euro
Șeful Renault, în premieră în România. Cele 3 măsuri anunțate pentru uzina Dacia din Mioveni
Profit.ro
Șeful Renault, în premieră în România. Cele 3 măsuri anunțate pentru uzina Dacia din Mioveni

Comentarii (3)
666piturca
666piturca  •  13 Octombrie 2022, 18:50
Postat de Tibisor pe 13 Octombrie 2022, 18:10

Exact ... a venit si vremea lui sa spere ! Iar pe Klopp , nu-l '' inghite '' deloc ...

:))) ... ce sa facem... se putea si mai rau... (nu dau nume, ca imi stric ziua :)

Tibisor
Tibisor  •  13 Octombrie 2022, 18:10
Postat de 666piturca pe 13 Octombrie 2022, 15:52

Okay, TRU este Arsenal fan. Sa fie primit.

Exact ... a venit si vremea lui sa spere ! Iar pe Klopp , nu-l '' inghite '' deloc ...

666piturca
666piturca  •  13 Octombrie 2022, 15:52

Okay, TRU este Arsenal fan. Sa fie primit.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează