FOTBAL  »  LIGA 2  »  CSA STEAUA - FC BUZĂU 1-1

VIDEO Daniel Oprița, după semieșecul cu FC Buzău: „Nu ne cheamă nimeni la niciun grătar, mai degrabă primim un șut în fund!”

Daniel Oprița
Daniel Oprița

Articol de , - Publicat joi, 01 decembrie 2022 18:41 / Actualizat joi, 01 decembrie 2022 23:14

Daniel Oprița (41 de ani), antrenorul celor de la CSA Steaua, a tras concluziile după ce „militarii” au remizat, scor 1-1, pe teren propriu, cu FC Buzău, în runda cu numărul 16 din Liga 2. 

Tehnicianul s-a arătat foarte supărat pe elevii săi și a ținut să precizeze că gruparea din Ghencea nu este încă sigură de prima poziție a clasamentului, întrucât mai sunt 3 etape de disputat și se poate întâmpla orice. 

Gazeta prezentă printre cei 200 de jurnaliști de la conferința Braziliei » Tite pregătește o mutare istorică: intră „cel mai bun «tamburinist» care există!”
CAMERUN - BRAZILIA
Gazeta prezentă printre cei 200 de jurnaliști de la conferința Braziliei » Tite pregătește o mutare istorică: intră „cel mai bun «tamburinist» care există!”

VIDEO. Daniel Oprița: „Cu o victorie azi, poate că am fi fost siguri de primul loc”

„Când ești pe locul 1 trebuie să faci mai mult. Sunt nervos pentru că îmi doresc. Eu îmi doresc locul 1, pentru că dacă am prins playofful înseamnă că am îndeplinit obiectivul. 

 Lupta pentru primul loc încă se dă. Nu sunt ironic. Mai avem 3 meciuri de jucat, așa că nu suntem siguri de primul loc. Cu o victorie azi, poate că am fi fost.

În condițiile date, având în vedere ce s-a întâmplat în timpul jocului, problemele de lot, accidentările din timpul meciului, suntem bine. Noi avem 4 fundași centrali și am ajuns să joc cu unul singur. Anul trecut am avut o apărare bună, care nu știu a câta a fost, a treia sau a patra cea mai bună.

Am jucat cu Wallace și cu Beța. Sezonul ăsta nu au prins niciun meci împreună, au fost pe rând accidentați. Nu pot să spun că ceilalți nu și-au făcut treaba. E și Gugu accidentat, s-a mai accidentat și Beța azi, Chipirliu accidentat.

Dar asta nu e o scuză, pentru că sunt jucători în lot care atunci când le vine rândul trebuie să facă ceva și se vede că fără unii jucători avem probleme, Ne batem la vestiar că intrăm și îi mâncăm, că mergem să ne batem cu ei și când intrăm ne mănâncă ei.

Mă deranjează să iei golul ăla cu lejeritatea aia și era să luăm unul și înainte de pauză. Trebuie să stai să te gândești puțin: «nu pot să stau să iau gol în aceeași situație, în aceeași poziție foarte ușor». Dar, totuși, poate așteptările sunt prea mari.

Eu am ridicat standardele și am zis că vreau locul unu. Suntem deocamdată pe locul unu, dar v-am spus că nicio echipă nu arată așa cum ar trebui.

Și sunt două meciuri în care nu am reușit să luăm cel puțin 4 puncte sau măcar 3. Eu mi le-aș fi dorit pe toate 6. Trebuia să avem 40 de puncte și avem 33. Șapte le-am pierdut așa cu seninătate”, a precizat Daniel Oprița, la conferința de presă. 

Daniel Oprița: „Nu ne-a dat peste cap pauza pentru Cupa Mondială”

„Nu ne-a dat peste cap pauza pentru Cupa Mondială, nu e asta o scuză. Chipirliu v-am spus că e foarte important, e un marcator care și într-o zi proastă îți poate rezolva meciul. 

Și ceilalți, Adi Popa, Chunchukov... Pe faza ofensivă, ei 3 sunt cei mai buni jucători ai noștri. Știți și Barcelona de pe timpul lui Messi. Când nu juca Messi, ei abia puteau să dea un gol. Nu vreau să spun acum că Chipirliu e Messi, dar aveam nevoie în momentele astea de el, pentru că e golgheterul campionatului. E un jucător care poate face diferența.

Jucătorii nu trebuiau să se relaxeze, pentru că nu e bine să se relaxeze. Ultima impresie contează. Noi trebuia să avem 38 de puncte în momentul de față. 

O să încerc să mai aduc jucători, să văd dacă vrea cineva să plece. Nu pot să îmi mai permit să dau pe cineva afară. Jucătorii de pe bancă trebuie și ei să vină și să ajute echipa. Aștept să vnă cu un plus și să ajute în momentele astea, în meciul trecut și în meciul ăsta”, a mai punctat Daniel Oprița.

Daniel Oprița: „Nu ne cheamă nimeni la niciun grătar, mai ales că am făcut egal”

„Dacă veneam de pe locul 4 și eram pe locul 1 acum, ce bucurie era. Era să mor ca să câștige echipa. Cred că sunt singurul tâmpit de pe aici.

 Stau să fac infarct, cu copiii acasă. Așa sunt eu. Asta arată cât vreau. 

Nu ne cheamă nimeni la niciun grătar de 1 decembrie, mai ales că am făcut egal Poate că primim un șut în fund, mai degrabă”, a mai spus Daniel Oprița. 

Citește și:

Gest violent al lui Billel Omrani la vestiare! » Decizie drastică luată de Gigi Becali

TVR 1 a renunțat la un meci de la Mondial » Cine televizează jocurile de azi

Citește și:
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Imagini bestiale » Campioana Mihaela Cambei a intrat în „Jocul ursului”, una dintre cele mai frumoase tradiții de final de an
Altele
Imagini bestiale » Campioana Mihaela Cambei a intrat în „Jocul ursului”, una dintre cele mai frumoase tradiții de final de an
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!
Jocurile Olimpice
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!" » A participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, dar a dus o viață dublă, vânzându-și corpul dintr-un motiv tulburător
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
Campionate
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează