)
Articol de Radu Cosașu - Publicat vineri, 30 decembrie 2022 10:34 / Actualizat vineri, 30 decembrie 2022 11:36
Scrisoare deschisă către doamna profesor Rodica Zafiu.
Mult stimată doamnă profesor Rodica Zafiu,
cunoscându-vă pasiunea pentru cuvintele limbii române, citindu-vă săptămânal articolele rubricii dumneavoastră din Dilema veche, păstrând cu plăcere amintirea promptitudinii cu care ați răspuns rugăminții mele de a ne explica expresia " noroc chior", vin acum, în ultima apariție tipărită a Gazetei noastre în cel de-al 99-lea an de existență, să vă întreb dacă mă pot încredința ipotezei lui Mircea Cărtărescu cu privire la apariția cuvântului "noroc" în limba română, apariție consemnată în ultimul său roman, "Theodoros", roman extraordinar, o scriu imediat, ca un cititor care nu face decât prin admirație publicitate gratuită, conform gustului său.
Fulminanta idee a lui Cărtărescu
Cred că sunteți de acord: norocul e unul din acele obsedante cuvinte ale limbii noastre și nu vreau să merg mai departe - până la mica noastră națiune de pasionați ai fotbalului, jucători, antrenori, cronicari. Fără noroc nu există idee de joc.
Fulminanta ipoteză a lui Cărtărescu este următoarea: la sfârșitul secolului 19, căpitanul unui vas comercial englezesc, ajuns cu afacerile pe meleagurile și pe Dunărea noastră, obișnuia, între două operațiuni pescărești, să facă un "tur de pahar" cu negustorii și mateloții români, urându-i fiecăruia, în engleză: "No rock!". "Fără stâncă!" Mai pe larg: "Fără ciocnire!, Fără catastrofă!" Printr-o contracție a celor două cuvinte englezești s-a ajuns la "noroc"! Într-un cuvânt, fără k și încă ce cuvânt!
Legenda
Așa sună legenda: norocul nostru s-ar fi născut dintr-o simplă urare de bine englezească, tradusă și simplificată pe loc, transmisă din pahar în pahar, cu sârg și voie bună - ca substantiv comun, de sine stătător, fără nevoie de explicații.
În Dicționarul Explicativ al Academiei Române (1986) - căci nu vă scriu fără a-l consulta - ni se precizează concis, poate prea concis, că "noroc" e de proveniență slavă. Mă lăsați să cred în ipoteza cărtăresciană? Nu cred că păcătuiesc. Ba, mai mult: nu-mi displace să știu că "noroc" vine din engleză. Mă leagă prea multe de fotbalul englez. Țin cu United de când s-a prăbușit avionul lor la Belgrad, în 1958. Primul meu meci de fotbal a fost Anglia - România 2-0, pe ANEF, în 1939, cu Pavlovici în poarta noastră, la ei cu celebrul centru Tommy Lawton.
Poate vă găsiți timp!
Anul acesta, deși țineam cu Messi, m-am necăjit că Harry Kane al Angliei și-al meu printre cei 10 preferați, a ratat penaltyul de 2-2 cu Franța. Și totuși, la ei tribunele sunt pline după eșec. Dar poate că asta nu vă mai interesează și e cazul să nu fac caterincă. Ce? Caterincă! Nu am pus cuvântul pe hârtie fără sens.
Anul acesta, Cristiano Bergodi, un foarte bun antrenor italian, într-un interviu acordat Gazetei noastre, declara că-l agasează frecvența expresiei românești "a face caterincă". Am căutat cuvântul în DEX. Nu e! Am vrut să vă scriu și atunci întrebându-vă de unde vine "caterinca" asta care agresează un auz italienesc? Am renunțat ca să nu vă apar torențial. Acum, la intrarea Gazetei noastre în cel de-al 100-lea an de existență, mă gândesc că poate am noroc și veți găsi timp să răspundeți insistentelor mele întrebări.
Cu cele mai respectuoase salutări, al dumneavoastră cititor fidel.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
