FOTBAL  »  Superliga  »  SCANDAL

Războiul Lupescu-Dragomir continuă

Articol de - Publicat luni, 12 mai 2008 00:00

Spre finalul Adunării Generale a FRF, desfăşurată astăzi, Dumitru Dragomir a avut două amendamente care au vizat conducerea federaţiei, în special pe Ionuţ Lupescu, directorul  executiv.

Preşedintele Ligii susţine că în momentul în care Comitetul Executiv l-a desemnat pe Ionuţ Lupescu să delege arbitrii, respectivul for nu avea această competenţă. În plus, el a cerut ca Ionuţ Lupescu să discute şi să stabilească contractele cu antrenorii de la naţională, dar numai după ce acestea sunt aprobate în prealabil de Comitet. Acest ultim amendament a fost votat în Adunare.

Ionuţ Lupescu nu s-a lăsat mai prejos şi l-a atacat pe preşedintele ligii, acuzîndu-l că strică imaginea fotbalului românesc prin faptul că a dat în judecată FRF pentru obţinerea comisiilor. În plus, Lupescu spunea că "apropo de imagine, cred că ar trebui ca vicepresedintele FRF, domnul Dragomir, să se autosuspende din funcţie atît timp cît este urmărit penal în cazul terenurilor".

Întrebat din sală de ce a fost de acord cu numirea lui Lupescu în conducerea FRF, Dragomir a răspuns: "Păi, atunci, credeam că are mai multă minte".

La finalul Adunării Generale, cînd toată lumea pleca, între cei doi a avut loc un ultim schimb acid de replici. Dragomir chiar a fost auzit spunîdu-i: "Cine dracu te crezi tu să-mi spui mie să mă autosuspend?!"

Citește și:
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga

Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate

Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP

Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (25)
 •  12 Mai 2008, 19:51

destepti sunt conducatorii fotbalului nostru.rand pe rand prin fel si fel de metode foarte inteligente au tocat si toaca pe toti mari fotbalisti care au luat atitudine impotriva lor.primul a fost hagi,apoi lupescu,urmeaza gica popescu.

 •  12 Mai 2008, 18:57

Am crazut ca baiatul asta lupescu este un baiat corect,a jucat in germania,a fost mare jucator dar s-a prostituat,ce demagog,ce scandal facea in urma cu citiva ani,impreuna cuprunea.

 •  12 Mai 2008, 17:14

DNA pe ei; ei sunt miticii fotbalului romanesc; sa se faca curatenie de primavara, acolo sus la liga.

Vezi toate comentariile (25)
Comentează