„Regele” Pele, venerat de unii, contestat de alții!

Pele a intrat în legendă încă din viață ca unicul fotbalist all-time cu 3 titluri mondiale în CV. Dar și pentru că suporterii, majoritatea oameni obișnuiți, au simțit întotdeauna și pretutindeni nevoia de mituri. 

Au dorit să aibă idoli și chiar să li se închine. Iar în Brazilia, unde fotbalul nu-i doar un joc, ci un mod de a trăi, Pele le-a fost exemplul cel mai la îndemână.

Comparații fără rost

GSP v-a informat că Neto, ex-atacantul lui Corinthians din anii '90, internațional cu 16 selecții și 7 goluri, a declarat că Pele se plasează în mentalul brazilienilor imediat după Iisus, pe picior de egalitate cu Nelson Mandela și Mahatma Gandhi.

Frumos spus, dar și adevărat? Nu, sigur nu. Întrucât Mandela și Gandhi au slujit idealuri înalte și s-au sacrificat pentru ele. Sud-africanul a făcut 26 de ani de închisoare, iar indianul 7, în vreme ce Pele n-a sărit niciodată în apărarea celor nedreptățiți. A tăcut inclusiv în perioada 1964-1985 în care dictatura militară a sugrumat drepturile cetățenești în Țara Cafelei. Și-a văzut de treburile lui, preocupat la maximum de propria-i imagine.

Cum de ea s-au îngrijit și alții, să nu vă închipuiți că benevol, Pele a ajuns posterul FIFA, ambasadorul acesteia. Ba și, deși fără școală, profesionist de la 15 ani, a condus Ministerul Sportului din ianuarie 1995 în aprilie 1998! Dar nici așa, comparațiile cu Mandela și cu Gandhi nu-și au rostul. Sunt trase de păr, ridicole.

Uriaș, dar și cel mai mare?

Am mai notat aici că Pele, Maradona și Messi formează, în ordine cronologică, Sfânta Treime a fotbalului. Nu-mi retrag cuvintele. Precizez însă că i-am văzut jucând pe toți trei în repetate rânduri, căci în 1970, când Pele se încorona pentru ultima oară campion mondial, după 1958 și 1962, lucram deja de 2 ani la Sportul. Ucenic pe lângă Ioan Chirilă, Gheghe Nicolaescu, Eftimie Ionescu, Marius Popescu și alți corifei, coleg de generație cu Vladimir Moraru, Horia Alexandrescu și Mircea M. Ionescu.

Ca atare, fără falsă modestie, pot să exprim o opinie, insistând că Pele a fost un jucător uriaș. Un gigant, care a beneficiat însă, în raport cu Maradona și Messi, de un avantaj important. El a fost primul. Pionierul, deschizătorul de drumuri. I-a depășit pe ceilalți prin calitățile fizice și, din ce-am observat, prin ambiție. Prin determinare. 

Era mai înalt, 1,73m, decât Maradona (1,65) și Messi (1,69), mai viguros, dar nu și la fel de prieten cu mingea. Argentinienii în discuție mi s-au părut, știu, o să-i enervez pe mulți!, mai inventivi. Mai rafinați.

Sincer, amiratorii lui Pele, câtă frunză, câtă iarbă, sunt gata să jure că, dac-ar mai juca azi, favoritul lor ar fi peste Mbappe? Rugămintea e să nu-l judecați pe Pele după secvențele de 15-20 de secunde de la TV. Ele induc în eroare, păcălesc.

Fotbalul cu basca pe cap

Să ne reamintim că Pele a jucat între 1956 și 1977, când s-a despărțit după 3 sezoane de Cosmos New York, epocă în care fotbalul nu era la fel de rapid, de agresiv și de tacticizat ca în anii de glorie ai lui Maradona și Messi. Dar și plătit în consecință, Pele încasând din contract doar 5 milioane de dolari, când Cr. Ronaldo ia acum aceiași bani în vreo 10 zile! De acord că dolarul avea altă valoare, însă diferența, imensă, rămâne.

Atunci se juca, expresie dragă peluzei, cu basca pe cap, în sensul în care adversarii te lăsau să primești mingea și, înainte s-o pasezi, să te uiți împrejur și să răsufli. Nu te rupeau ca mai târziu, nu te sufocau, Maradona suportând durități aproape în fiecare fază. Deoarece încă nu apăruseră pe piață jucătorii africani și asiatici, lupta pentru supremație se purta între cei din Europa și din America de Sud. Concurența era mai mică și, automat, șansele de reușită mai mari.

În fine, să nu uităm cine evolua lângă Pele la națională, superstaruri ca Garrincha, Didi, Zagallo, Vava, Jairzinho ori Tostao. Susținut de aceștia, Pele nu era obligat, cum se va întâmpla după aceea cu Maradona și cu Messi, să care echipa în spate, s-o tragă după el. Alt avantaj pentru Pele, nu?

Câte meciuri, câte goluri?!

Conform datelor furnizate de FIFA, de Santos și de Guinness Book, Pele ar fi recordman absolut privind numărul partidelor disputate și al golurilor marcate. Sursele respective anunță 1.363 de meciuri și 1.281 de goluri, plus ori minus 3-4. Pe baza lor, evident, încă o statuie ridicată în memoria "Perlei Negre"!

Atât că Record Sport Soccer Statistics Foundation, care se bucură de autoritate și prestigiu în materie, reține doar 846 de partide și 778 de goluri! Pe restul nu le înregistrează, apreciind că ele au avut caracter demonstrativ sau de binefacere. În genul show-urilor oferite de trupa de baschet nord-americană Harlem Globetrotters. 

Încă o polemică iscată în jurul carierei lui Pele, venerată de unii, contestată de alții. Gândită și întreținută în jurul unui produs de marketing mereu căutat. Și vândut la preț ridicat.

N-a fost un sfânt

În măsura în care veșnicul rebel Maradona a cultivat relații controversate (Castro, Chavez) și, consumând droguri, și-a grăbit sfârșitul la 60 de ani, circulă vorba că "O Rei" Pele, ponderat, în banca lui, nu s-a certat cu nimeni. Greșit. Asta în contextul în care, însurat de 3 ori, a avut destule conflicte cu primele două soții. Care l-au acuzat, prin altele, că și-a neglijat copiii, că le-a rămas adesea dator cu pensiile alimentare.

Deși aparent liniștită, pentru că acest sentiment trebuia transmis, viața lui Pele a sugerat o furtună. Un uragan. Cu 2 copii din afara căsătoriilor, recunoscuți de tatăl lor în urma testelor ADN și a unor procese îndelungate, iată dovadă convingătoare că Pele n-a fost vreun model dincolo de gazon. Iar sfânt nici atât.