SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL ITALIEI / POTENZA - PESCHICI (CIRCUITO DEL GARGANO), 231.6KM

Visconti preia tricoul roz

Articol de GSP - Publicat joi, 15 mai 2008 00:00

Giovanni Visconti (Quickstep) a devenit noul lider al Turului Italiei, după o evadare masivă ajunsă cu bine la finalul celei de-a şasea etape.



Programat iniţial pe o distanţă de 265 kilometri, cel mai lung stagiu al Giro 2008 a consemnat în cele din urmă cu 34 mai puţini, graţie insistenţelor participanţilor. Plecarea de la Potenza a inflamat imediat spiritele, 12 rutieri punând încă din start bazele unei evadări monstru, ce avea să anihileze etapa.

Căzătura urmată de abandonul lui Rene Mandri reduce la 11 numărul fugarilor, în spatele cărora se formeaza un grup de contraatac. Iar dacă urmăritorii îşi taie imediat visele de mărire în mrejele plutonului, avantajul liderilor continuă să crească invers proporţional cu distanţa până la final.

La 15 minute în faţa coechipierilor şi cu 50 de kilometri înainte de Peschici, colegii de evadare se transformă brusc în duşmani feroce, pregătiţi să speculeze orice slăbiciune a adversarilor. Priamo, Visconti şi Nardello îşi încearcă norocul, însă sunt repede prinşi. Încăpăţânat, Priamo îşi ia din nou inima în dinţi şi atacă odată cu intrarea în ultimii 10 kilometri. Cu Allan Perez (Euskaltel) în cârcă, Matteo Priamo îşi duce acţiunea până la capăt şi pune mâna pe prima victorie notabilă din carieră. După victoria de miercuri a lui Pavel Brutt, un alt rus, Nikolai Trusov, soeşte pe ultima treaptă a podiumului de astăzi.

Omul zilei nu este însă Priamo, ci ciclistul lui Quickstep, Giovanni Visconti, nimeni altul decât campionul Italiei. La egalitate cu germanul Matthias Russ (Gerolsteiner), italianul în vârstă de 26 de ani profită de zecimile de secundă câştigate la contratimpul pe echipe, devenind noul purtător al tricoului roz şi trimiţându-l pe fostul lider, Franco Pellizotti, până pe poziţia a şaptea. Totodată, Visconti preia şi tricoul alb, destinat celui mai bun tânăr, tricou ce va fi purtat în cursa de mâine de Matthias Russ (24 de ani).

Venit la aproape 12 minute de câştigători, plutonul a rămas cu buza umflată, fiind făcut knock-out pentru a treia oară în cinci etape.

Giovanni Visconti (Quickstep) a devenit noul lider al Turului Italiei, după o evadare masivă ajunsă cu bine la finalul celei de-a şasea etape.

Programat iniţial pe o distanţă de 265 kilometri, cel mai lung stagiu al Giro 2008 a consemnat în cele din urmă cu 34 mai puţini, graţie insistenţelor participanţilor. Plecarea de la Potenza a inflamat imediat spiritele, 12 rutieri punând încă din start bazele unei evadări monstru, ce avea să anihileze etapa.

Căzătura urmată de abandonul lui Rene Mandri reduce la 11 numărul fugarilor, în spatele cărora se formeaza un grup de contraatac. Iar dacă urmăritorii îşi taie imediat visele de mărire în mrejele plutonului, avantajul liderilor continuă să crească invers proporţional cu distanţa până la final.

La 15 minute în faţa coechipierilor şi cu 50 de kilometri înainte de Peschici, colegii de evadare se transformă brusc în duşmani feroce, pregătiţi să speculeze orice slăbiciune a adversarilor. Priamo, Visconti şi Nardello îşi încearcă norocul, însă sunt repede prinşi. Încăpăţânat, Priamo îşi ia din nou inima în dinţi şi atacă odată cu intrarea în ultimii 10 kilometri. Cu Allan Perez (Euskaltel) în cârcă, Matteo Priamo îşi duce acţiunea până la capăt şi pune mâna pe prima victorie notabilă din carieră. După victoria de miercuri a lui Pavel Brutt, un alt rus, Nikolai Trusov, soeşte pe ultima treaptă a podiumului de astăzi.

Omul zilei nu este însă Priamo, ci ciclistul lui Quickstep, Giovanni Visconti, nimeni altul decât campionul Italiei. La egalitate cu germanul Matthias Russ ( Gerolsteiner), italianul în vârstă de 26 de ani profită de zecimile de secundă câştigate la contratimpul pe echipe, devenind noul purtător al tricoului roz şi trimiţându-l pe fostul lider, Franco Pellizotti, până pe poziţia a şaptea. Totodată, Visconti preia şi tricoul alb, destinat celui mai bun tânăr, tricou ce va fi purtat în cursa de mâine de Matthias Russ (24 de ani).

Venit la aproape 12 minute de câştigători, plutonul a rămas cu buza umflată, fiind făcut knock-out pentru a treia oară în cinci etape.

Clasamentul etapei:
1 Matteo Priamo (Ita) CSF Navigare 5.24.49
2 Alan Perez Lezaun (Spa) Euskaltel - Euskadi 0.08
3 Nikolay Trusov (Rus) Tinkoff 0.27
4 Paul Martens (Ger) Rabobank 0.31
5 Maxim Iglinsky (Kaz) Astana 0.32
6 Daniele Nardello (Ita) Serramenti Diquigiovanni 0.36
7 Francesco Gavazzi (Ita) Lampre 0.40
8 Giovanni Visconti (Ita) Quick Step
9 Magnus Backstedt (Elv) Slipstream 0.43
10 Matthias Russ (Ger) Gerolsteiner 0.47

Clasamentul general:
1 Giovanni Visconti (Ita) Quick Step 27.14.04
2 Matthias Russ (Ger) Gerolsteiner
3 Daniele Nardello (Ita) Serramenti Diquigiovanni 1.22
4 Alan Perez Lezaun (Spa) Euskaltel - Euskadi 4.42
5 Francesco Gavazzi (Ita) Lampre 5.34
6 Matteo Priamo (Ita) CSF Navigare 9.07
7 Franco Pellizotti (Ita) Liquigas 9.08
8 Danilo Di Luca (Ita) LPR 9.15
9 Morris Possoni (Ita) High Road 9.16
10 Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas
11 Christian Vande Velde (USA) Slipstream 9.23
12 Nicki Sørensen (Den) CSC 9.25
13 Kanstantsin Siutsou (Blr) High Road 9.26
14 Paolo Savoldelli (Ita) LPR 9.27
15 Andrea Noè (Ita) Liquigas 9.30
16 Gustav Erik Larsson (Swe) CSC 9.36
17 Andreas Klöden (Ger) Astana
18 Christian Pfannberger (Aut) Barloworld
19 Alberto Contador Velasco (Spa) Astana 9.38
20 Riccardo Riccò (Ita) Saunier Duval - Scott 9.41

Citește și:
Emma Răducanu s-a calificat în semifinale la Transylvania Open și a continuat tradiția » Ce a rostit în limba română
Tenis
Emma Răducanu s-a calificat în semifinale la Transylvania Open și a continuat tradiția » Ce a rostit în limba română
Universitatea Craiova - Oțelul » Schimbare de lider și rezultat bun și pentru FCSB
Superliga
Universitatea Craiova - Oțelul » Schimbare de lider și rezultat bun și pentru FCSB
FC U Craiova, victorie în dosarul palmaresului Științei! Mititelu, reacție triumfătoare: „Impostura a căzut!”
Superliga
FC U Craiova, victorie în dosarul palmaresului Științei! Mititelu, reacție triumfătoare: „Impostura a căzut!”
Înaintea Jocurilor Olimpice, sportiva de 35 de ani a pozat nud într-o revistă pentru adulți: „Onorată să fiu pe copertă”
Stiri extrasport
Înaintea Jocurilor Olimpice, sportiva de 35 de ani a pozat nud într-o revistă pentru adulți: „Onorată să fiu pe copertă”
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (3)
 •  16 Mai 2008, 11:55

multumim mult

 •  15 Mai 2008, 22:32

La fel si pentru domnul Mitica...

 •  15 Mai 2008, 22:30

Felicitari pentru articole Ciprian! Pacat ca acest sport nu beneficiaza de o mai mare promovare in tara noastra...Trist

Vezi toate comentariile (3)
Comentează