INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Nu e Chivu! Cine e primul nume de antrenor principal de pe lista celor de la Inter Milano

Foto: Inter Milano
Foto: Inter Milano

Articol de - Publicat duminica, 09 aprilie 2023 10:43 / Actualizat duminica, 09 aprilie 2023 12:33

Inter Milano vrea să-l schimbe pe Simone Inzaghi (47 de ani) de la cârma echipei, după ce nu a mai reușit să se impună în campionat în ultimele 6 etape. Dar primul pe lista posibililor înlocuitori nu este românul Cristian Chivu, deși s-a vehiculat și numele lui.

Pentru a regla lucrurile pe ultima sută de metri, pe lista nerrazurrilor a apărut varianta unui interimat a lui Cristi Chivu, dar conducerea pare să se axeze pe încheierea unui acord cu un alt  fost jucător al echipei.

Cine este noul nume de pe lista lui Inter

Thiago Motta s-ar afla în pole position pentru a prelua banca tehnică a Interului, după ce pe lista celor de la Inter s-au mai aflat Antonio Conte și Roberto de Zerbi. Cei doi ar fi ieșit din calculele echipei după ce pretențiile lor referitoare bugetul pentru următorul sezon ar fi peste ceea ce ar dispune clubul, potrivit celor de la Tuttosport, citați de tuttomercatoweb.

Aceeași sursă menționează că Thiago Motta a fost ales pentru a construi lotul celor de la Inter în jurul jucătorilor cu angajamentele mai mari. De asemenea, singura șansă a lui Simone Inzaghi de a rămâne la cârma clubului din Milano este o reușită în dubla cu Benfica din sferturile Champions League.

CV-ul lui Thiago Motta

Thiago Motta este în prezent antrenorul celor de la Bologna, iar în cele 23 de etape antrenate, a adunat 11 victorii, 8 înfrângeri și patru remize. Campion al Ligii Campionilor cu Inter în sezonul 2009-2010, Thiago Motta le-a mai antrenat pe Genoa și pe Spezia.

8este locul ocupat de Bologna în Serie A

Citește și alte știri:

Cutremur la UEFA! Aleksander Ceferin și-ar fi falsificat CV-ul pentru a putea candida la președinția forului continental!

David Popovici s-a calificat în finala A de la 100 metri fluture cu al treilea timp » Când au loc finalele din ultima zi a competiției

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (7)
VardyParty
VardyParty  •  12 Aprilie 2023, 03:50
Postat de Ioano13 pe 09 Aprilie 2023, 23:26

Cind pandemia covid era în plina nebunie mediatică(si socială), dl Cristi Chivu , intr-un interviu luat chiar la el acasă, ne dădea sfaturi înțelepte, tuturor românilor :" stați dracului acasă.." Acum, cred ca dl Chivu nu s-a prins ca pandemia "s-a epuizat" și e acasă, unde în alta parte? Deci , cred ca de asta a ratat poziția de antrenor principal la Inter. Lasă dle Chivu ca mai vine o pandemie și vezi tu, atunci, ce sfaturi ne mai dai.

Hi hi hi… “Nu e Chivu…” Intrebarea este: a fost vreodata???

rocky3
rocky3  •  10 Aprilie 2023, 01:10
Postat de Ioano13 pe 09 Aprilie 2023, 23:26

Cind pandemia covid era în plina nebunie mediatică(si socială), dl Cristi Chivu , intr-un interviu luat chiar la el acasă, ne dădea sfaturi înțelepte, tuturor românilor :" stați dracului acasă.." Acum, cred ca dl Chivu nu s-a prins ca pandemia "s-a epuizat" și e acasă, unde în alta parte? Deci , cred ca de asta a ratat poziția de antrenor principal la Inter. Lasă dle Chivu ca mai vine o pandemie și vezi tu, atunci, ce sfaturi ne mai dai.

Cine e Chivu? E italian? E antrenor cu licență pro?

Ioano13
Ioano13  •  09 Aprilie 2023, 23:26

Cind pandemia covid era în plina nebunie mediatică(si socială), dl Cristi Chivu , intr-un interviu luat chiar la el acasă, ne dădea sfaturi înțelepte, tuturor românilor :" stați dracului acasă.." Acum, cred ca dl Chivu nu s-a prins ca pandemia "s-a epuizat" și e acasă, unde în alta parte? Deci , cred ca de asta a ratat poziția de antrenor principal la Inter. Lasă dle Chivu ca mai vine o pandemie și vezi tu, atunci, ce sfaturi ne mai dai.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează