INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

FOTO Brighton - Manchester United 1-0 » Golul victoriei, marcat din penalty în minutul 90+9

Articol de - Publicat joi, 04 mai 2023 00:01 / Actualizat vineri, 05 mai 2023 00:04

Manchester United, locul 4, a pierdut pe terenul lui Brighton, locul 8, într-o restanță din etapa cu numărul 28 din Premier League, scor 0-1.

Prima repriză a fost una extrem de spectaculoasă, cu ocazii la ambele porți. Meciul a început tare, cu ocazia incredibilă a lui Mitoma. A profitat de o pasă greșită a lui Lindelof, a intrat în careu, dar a șutat violent, direct în De Gea. Mingea l-a lovit în față pe portarul spaniol, care a avut nevoie de intervenția medicilor pentru a-și reveni.

Ulterior, partida s-a jucat pe contre, fiecare acțiune anunțându-se periculoasă. Rând pe rând, Mitoma, Bruno Fernandes, MacAllister, Rashord sau Martial și-au creat ocazii importante, dar niciunul nu a putut marca.

+2 FOTO

În repriza a doua, jocul a continuat în același ritm, ambele formații căutând drumul spre poartă.

Pe finalul meciului, Brighton a fost echipa mai activă. Iar cea mai mare ocazie a avut-o MacAllister. Campionul mondial a șutat violent, de la 20 de metri, dar De Gea a fost pe fază și a respins în corner. La ultima fază, De Gea a avut o nouă paradă, la șutul lui Caicedo.

În minutul 90+6, arbitrul a dictat penalty, cu ajutorul VAR, după un henț făcut de Luke Shaw. MacAllister a luat mingea și a executat perfect, stabilind scorul final.

Clasamentul la zi în Premier League

FINAL » Brighton - Manchester United 1-0

  • A marcat: MacAllister 90+9 - pen

Brighton - Manchester United, echipe de start

Brighton: Steele - Caicedo, Webster, Dunk, Estupinian - Gilmour, MacAllister - Enciso, Buonanotte, Mitoma - Welbeck 
Rezerve: Sancez, Ayari, Colwill, March, Moran, Offiah, Peupion, Undav, Van Hecke
Antrenor: Roberto De Zerbi

Manchester United: De Gea - Wan-Bissaka, Lidelof, Shaw, Dalot - Casemiro, Fred - Antony, Bruno Fernandes, Rashford - Martial
Rezerve: Butland, Eriksen, Maguire, Malacia, Pellistri, Sabitzer, Sancho, Weghorts, Williams
Antrenor: Erik Ten Hag

Citește și: 

Recordmanul Haaland: „Mă antrenez la jocuri video și mă culc. Mi se urcă la cap!” » O legendă a Angliei, în delir: „E cât Kane, Rooney și Ronaldo la un loc!”
ANGLIA
Recordmanul Haaland: „Mă antrenez la jocuri video și mă culc. Mi se urcă la cap!” » O legendă a Angliei, în delir: „E cât Kane, Rooney și Ronaldo la un loc!”
Scandal în toi la PSG » Ultrașii s-au strâns în fața casei lui Neymar: „Pleacă!”
PSG
Scandal în toi la PSG » Ultrașii s-au strâns în fața casei lui Neymar: „Pleacă!”
Citește și:
A fost lansat „fratele” Daciei Duster! Noul SUV arată aproape identic și pleacă de la puțin peste 10.000 de euro
Noutati auto
A fost lansat „fratele” Daciei Duster! Noul SUV arată aproape identic și pleacă de la puțin peste 10.000 de euro
Englezii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în două cuvinte
Tenis
Englezii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în două cuvinte
Istvan Kovacs, OUT de la Campionatul Mondial! FIFA a anunțat arbitrii pentru semifinale și finale, iar românul lipsește de pe listă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Istvan Kovacs, OUT de la Campionatul Mondial! FIFA a anunțat arbitrii pentru semifinale și finale, iar românul lipsește de pe listă
Florin Prunea anunță investitori noi în Superliga: „O să bage milioane de euro la club”
Superliga
Florin Prunea anunță investitori noi în Superliga: „O să bage milioane de euro la club”
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează