SPORTURI  »  OLIMPIADA 2008  »  "CUIBUL DE PASĂRE" ÎN FORMA FINALĂ

Stadionul olimpic din Beijing a fost inaugurat

Articol de GSP - Publicat luni, 30 noiembrie -1 00:00

Stadionul olimpic din Beijing, cunoscut cu numele "Cuibul de pasăre", a fost inaugurat, joi, în forma sa definitivă, odată cu începerea unei competiţii de atletism la care participă campionul mondial şi olimpic în proba de 110 m garduri, chinezul Liu Xiang, informează AFP.

Liu şi alţi o mie de atleţi, unii din alte ţări, vor participa la competiţie până duminică.

La inaugurare a fost prezent şi vicepreşedintele Comitetului Olimpic Internaţional (CIO), Kevan Gosper. "Sportivii din întreaga lume vor fi mai mult decât entuziasmaţi să vină aici în august", a spus Gosper.

Stadionul are o capacitate de 90.000 de locuri şi se va afla în centrul atenţiei la Jocurile Olimpice din perioada 8-24 august, urmând să găzduiască în special ceremoniile de deschidere şi de închidere.

"Cuibul de pasăre" a trecut un prim test în luna aprilie, cu ocazia unui concurs de marş organizat de Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF), deşi lucrările încă nu erau finalizate.

Sursa: Mediafax

Citește și:
„Incredibil!” » Vlad Chiricheș, uluit de mesajul primit de la staff: „Nu se poate! Își bat joc de mine! M-am dus la soție să îi spun”
Nationala

Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Superliga

Noul stadion al echipei din Superliga „capătă tot mai mult forma finală” » Imagini la zi cu șantierul

Dincolo de Steaua '86, două mari echipe pe care România le-a avut în acest secol vor primi indemnizații de la stat »  Trebuie să îndeplinească o singură condiție!
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”

Comentarii (5)
 •  23 Mai 2008, 20:14

cred ca ar fi bine sa stie si ei aceasta adresa: www.worldstadiums.com, care are imagini cu toate stadioanele din lume(din trecut si cele prezente,dar si cele ce vor fi construite in viitor)!

 •  23 Mai 2008, 17:35

ce penibili... au pus alta poza :D

 •  23 Mai 2008, 16:53

sunteti de tot ...rasull.. de tot ... ce reporteri sunteti.. nu puteti une o poza calumea... pana si cel mai penibil ziar din romania dupa can-can, si anume Libertatea pune poza mai concludente... am vazut dinpacate in autobuz la un incullllllt care il citea

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close