INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  DOI DINTRE EROII FINALEI NE VOR FI ADVERSARI LA EURO 2008

Îngerul Van der Sar!

Articol de - Publicat joi, 22 mai 2008 00:00

Van der Sar a salvat un penalty decisiv, oferind trofeul lui Man. United. Jocul excelent al olandezului ne sperie înainte de Euro.

Un final de carieră glorios. La 37 de ani, Van der Sar a cîştigat pentru a doua oară Liga Campionilor, iar acum el a fost eroul, apărînd ultimul penalty şi hotărînd finala. Olandezul mai are o dorinţă: “Visez la un Euro fără greşeală”. Ar fi rău pentru noi, sîntem în aceeaşi grupă!

Acest portar extraordinar, cu 19 trofee în palmares, a trăit însă şi clipe de coşmar. La Juventus, după anii de fericire de la Ajax, transferul său a fost considerat un faliment de italieni. Apoi a căzut la Ful­ham, unde a stat patru sezoane în subsolul Angliei. “Mă întrebam ce se va întîmpla cu mine”, îşi amin­teşte Edwin. L-a salvat Alex Fer­guson, în 2005, cînd l-a adus la Man. United. Şi a apărut lumina. Şi mier­curi, penaltyurile cu Chelsea.

Povesteşte: “Ştiam unde va trage Anelka. Îl simţeam. M-am întins şi am văzut mingea apro­piin­du-se. Îmi venea să urlu de bucurie. A urmat cel mai frumos sentiment, cînd balonul mi-a atins mănuşile. Fantastic”. N-a uitat că, în 1996, tot în ultimul act al Ligii, la Ajax, a pierdut duelul cu atacanţii lui Ju­ventus la penaltyuri. “A fost ca o revanşă acum, spre sfîrşitul carierei”.

Mai are un an de contract cu Manchester. Încă 5 milioane de euro, cît e salariul său, şi alte titluri. Pentru un final perfect.

37 de ani are Van der Sar, recordmanul de selecţii în “naţionala” Olandei, cu 123 de meciuri

Se retrage după Euro
Anul trecut, în octombrie, Van der Sar anunţase că se va retrage din “na­ţională” după Euro. Miercuri, după finală, goalkeeperul s-a jucat cu nervii ziariştilor olandezi. “Euro? Gata, acum mă opresc. Sînt foarte serios”, a spus el. Apoi, văzînd reac­ţiile speriate, a zîmbit: “Dar i-am pro­mis lui Van Basten că voi fi luni, la Hoenderloo, pentru canto­na­ment”.

Omul finalei
Miercuri, UEFA l-a declarat pe Van der Sar omul finalei! Jocul excelent, dar mai ales penaltyul decisiv a­pă­rat în faţa lui Anelka l-au evidenţiat în ochii oficialilor forului conti­nen­tal, care au considerat că portarul olandez a decis meciul de la Mosco­va. Totuşi, pe pagina de internet a UEFA, Cristiano Ronaldo a ieşit “Omul finalei” în sondajul realizat printre fani imediat după joc.

Exemplul
În 1988, cînd avea 17 ani, Van der Sar se uita la finala Cupei Campionilor. Atunci, Van Breukelen apăra un 11 metri decisiv şi PSV Eindhoven cu­ce­rea trofeul, la penaltyuri, în faţa Be­nficăi. “Am vrut să trăiesc şi eu acele momente, asta am urmărit întreaga carieră. Acum, drumul meu în fotbal este complet”, a povestit portarul batav.

“Van der Sar? O experienţă imensă, calm, prezenţă de spirit, atitudine, toate aceste calităţi îl transformă într-un jucător vital”
Alex Ferguson manager Man. United

Citește și:
Xabi Alonso, OUT de la Real Madrid » S-a aflat și înlocuitorul-surpriză!
Campionate
Xabi Alonso, OUT de la Real Madrid » S-a aflat și înlocuitorul-surpriză!
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Liga 2
Fotbalistul român și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Noutati auto
Noul Peugeot se lansează în România și vine cu un detaliu care atrage toate privirile! Se va bate pentru supremație cu Toyota sau Volkswagen
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
Campionate
Toată lumea râde de Real Madrid » Cele mai tari meme-uri după El Clasico
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (4)
 •  23 Mai 2008, 15:44

......a dat tot ce-a avut mai bun in aceasta finala....la EURO..va fi de batut...sper asta!

 •  23 Mai 2008, 09:27

stati linistiti, inscrie Banel. Problema e in care poarta...

 •  23 Mai 2008, 08:12

Alternativa serioasa si legala de a castiga bani! * Aceasta informatie nu se gaseste pe internet in forma completa prezentata pe site-ul de mai jos. * Ea este cu titlu informativ si depinde numai de dumneavoastra daca o veti folosi sau nu. * Mai multe detalii pe: www.jobpunctifastnetpunctcom

Vezi toate comentariile (4)
Comentează