INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CHELSEA

Terry: „Acea noapte de la Moscova mă va bîntui pentru totdeauna”

Articol de GSP - Publicat duminica, 25 mai 2008 00:00

Fundaşul lui Chelsea, John Terry, a afirmat într-o scrisoare deschisă adresată fanilor, coechipierilor şi clubului său, că va fi "bântuit pentru totdeauna" de ratarea ultimei lovituri de departajare din finala UCL, pierdută de londonezi cu 6-5 în faţa lui Manchester United.

"Îmi pare foarte rău pentru ratare şi pentru faptul că v-am privat pe voi, fanii, coechipierii, familia şi prietenii, de şansa de a deveni campionii Europei.

Am retrăit acel moment în fiecare minut de când s-a întâmplat. Nu am dormit decît câteva ore de atunci şi mă trezesc mereu sperând că nu a fost decât un vis urât
" a spus Terry, adăugând că a simţit nevoia de a-şi exprima în mod public aceste sentimente, în ciuda sfaturilor multor apropiaţi de a nu face acest lucru.

"Acea noapte de la Moscova mă va bântui pentru totdeauna şi simt că i-am dezamăgit pe toţi, fapt care mă doare cel mai mult. Nu sunt ruşinat pentru faptul că am plâns, fiindcă este un trofeu pe care am încercat atât de mult să-l câştig an de an, a fost pur şi simplu un gest pe care nu l-am putut controla.

Toţi ştiu lucrul acesta" a mai spus Terry în scrisoare.

Referitor la viitorul său, Terry a precizat faptul că sufletul său va rămâne mereu alături de Chelsea şi că va da totul, atât ca jucător, cât şi ca antrenor într-o bună zi, pentru ca echipa să câştige în cele din urmă trofeul Ligii Campionilor.

"Drumul către Roma (n.r. viitoarea gazdă a finalei Ligii Campionilor), începe aici. Trebuie să încercăm să întoarcem această experienţă în favoarea noastră. Sunt foarte mândru cu ce am realizat anul acesta acesta şi ţin să mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat echipei în acest sezon", a încheiat Terry.

John Terry a ratat lovitura decisivă, la scorul de 4-4, ce ar fi putut aduce echipei sale câştigarea Ligii Campionilor, deoarece a alunecat în momentul executării, mingea lovind bara porţii lui Van der Saar. În cele din urmă, Chelsea a pierdut finala cu scorul de 6-5 (1-1 după prelungiri).

Terry, în vârstă de 28 de ani, a fost votat cel mai bun fundaş al Ligii Campionilor în sezonul 2004/2005 şi cel mai bun fotbalist din Anglia în 2005. De asemenea, el este component al naţionalei Angliei, fiind singurul jucător englez nominalizat în echipa all-star a Cupei Mondiale din Germania, în 2006.

sursa NewsIn

Fundaşul lui Chelsea, John Terry, a afirmat într-o scrisoare deschisă adresată fanilor, coechipierilor şi clubului său, că va fi "bântuit pentru totdeauna" de ratarea ultimei lovituri de departajare din finala UCL, pierdută de londonezi cu 6-5 în faţa lui Manchester United.

"Îmi pare foarte rău pentru ratare şi pentru faptul că v-am privat pe voi, fanii, coechipierii, familia şi prietenii, de şansa de a deveni campionii Europei.

Am retrăit acel moment în fiecare minut de când s-a întâmplat. Nu am dormit decît câteva ore de atunci şi mă trezesc mereu sperând că nu a fost decât un vis urât" a spus Terry, adăugând că a simţit nevoia de a-şi exprima în mod public aceste sentimente, în ciuda sfaturilor multor apropiaţi de a nu face acest lucru.

"Acea noapte de la Moscova mă va bântui pentru totdeauna şi simt că i-am dezamăgit pe toţi, fapt care mă doare cel mai mult. Nu sunt ruşinat pentru faptul că am plâns, fiindcă este un trofeu pe care am încercat atât de mult să-l câştig an de an, a fost pur şi simplu un gest pe care nu l-am putut controla.

Toţi ştiu lucrul acesta" a mai spus Terry în scrisoare.

Referitor la viitorul său, Terry a precizat faptul că sufletul său va rămâne mereu alături de Chelsea şi că va da totul, atât ca jucător, cât şi ca antrenor într-o bună zi, pentru ca echipa să câştige în cele din urmă trofeul Ligii Campionilor.

"Drumul către Roma (n.r. viitoarea gazdă a finalei Ligii Campionilor), începe aici. Trebuie să încercăm să întoarcem această experienţă în favoarea noastră. Sunt foarte mândru cu ce am realizat anul acesta acesta şi ţin să mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat echipei în acest sezon", a încheiat Terry.

John Terry a ratat lovitura decisivă, la scorul de 4-4, ce ar fi putut aduce echipei sale câştigarea Ligii Campionilor, deoarece a alunecat în momentul executării, mingea lovind bara porţii lui Van der Saar. În cele din urmă, Chelsea a pierdut finala cu scorul de 6-5 (1-1 după prelungiri).

Terry, în vârstă de 28 de ani, a fost votat cel mai bun fundaş al Ligii Campionilor în sezonul 2004/2005 şi cel mai bun fotbalist din Anglia în 2005. De asemenea, el este component al naţionalei Angliei, fiind singurul jucător englez nominalizat în echipa all-star a Cupei Mondiale din Germania, în 2006.

sursa NewsIn

Citește și:
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Superliga

Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”

Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect

ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (6)
 •  27 Mai 2008, 00:02

mai alf te asigur ca ai fi mai auzit de United .. si in campionat Chelsea a auzit de United :))) i-a lasat cu buza umflata si cu ochii in .. tofeul premier league .. a compara pe Chelski cu United este o absurditate .. intre cele doua echipe exista o prapastie uriasa. united in ultimii 10 ani a rupt tot! a calcat in picioare Premier League si a castigat 2 trofee UCL .. asa ca ..ciocu mik in alta ordine de idei .. Terry a ratat, asa ca acum nu o sa mai auzim de chelsea ceva timp :))) ha ha

 •  26 Mai 2008, 11:56

TERRY NU TE PIERDE DESTINUL A FOST CRUD DAR I-TI VA SURIDE INZECIT

 •  25 Mai 2008, 23:11

Lumea e rea,terry,dar u esti un profesionist adevarat!Asta e,ai ratat,i s-a intamplat si lui Baggio,si van Basten,k dk dadeai gol nu mai auzeam d man utd vreo cateva ,se ascundeau toti in viezuinele lor!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează