Articol de Mitică Docan - Publicat duminica, 25 mai 2008 00:00
Alberto Contador a îmbrăcat astăzi pentru prima oară în carieră tricoul roz şi are şansa să ajungă primul ciclist spaniol de după Miguel Indurain care se impune în Corsa RosaSpaniolul de la Astana începe contratimpul montan disputat mîine pe Plan de Corones cu un avans de 33 de secunde faţă de Riccardo Ricco (Saunier-Duval). Ciclistul de 25 de ani va încerca să profite de oportunitatea oferită de organizatorii Turului Italiei şi să ducă maglia rosa pînă la Milano. După etapa epuizantă de astăzi, Contador a vorbit despre situaţia în care se află.
- Avînd în vedere ultimele două zile, poţi spune că astăzi te-ai simţit mai bine?
Adevărul este că ieri nu m-am simţiti bine deloc. Am avut multe alergii şi am fost mulţumit de locul meu de moment. Astăzi, cum a început să plouă, cum m-am simţit mai bine.
- Cînd au început atacurile pe Passo Giau am văzut că ai avut unele probleme să te ţii de grupul principal. Ce ţi-a trecut atunci prin minte?
Atacurile au venit într-un moment destul de nepotrivit pentru mine. Cînd au plecat Ricco şi Menchov, m-am străduit să fiu imediat în spatele lor, dar nu am reuşit mare lucru. Am crezut că nu am cum să iau tricoul roz, fiindcă mă simţeam cam rău. Dar cum am început Marmolada (căţărarea finală, n. red.), lucrurile s-au mai liniştit pentru mine. Chiar şi cu probleme la bicicletă, tot am rezistat.
- Ce ai păţit la bicicletă? Ai avut probleme cu 5 kilometri înainte de sosire?
Mi s-a rupt o spiţă la roata din spate la începutul căţărării. Cînd dădeam din pedale simţeam cum roata îmi atinge saboţii de la frînă. De aceea am abordat ascensiunea ridicat din şa, ca să nu agravez problema. Am intrat în Bruseghin care a căzut în faţa mea, dar roata avea deja probleme. Cu 6 kilometri înainte de final eram în dubii dacă să mă opresc şi să schimb roata. Nu am făcut-o şi am dat drumul la frînă în schimb. Cred că a fost decizia cea mai înţeleaptă.
Nu. Cred că e momentul potrivit să îl port. Ieri am fost la doar cinci secunde de el. Acum e cel mai bine. Mîine e un contratimp pe care nu îl cunosc la fel de bine cum o fac rivalii mei italieni. Ei au acest avantaj. Sper să cunosc căţărarea dimineaţă, cînd o voi cerceta cu maşina echipei. Mîine nu voi avea nevoie de echipa mea. pot să meargă în ce ritm vor ei, fiindcă va fi nevoie de ajutor în etapele următoare. De aceea, m-am impus la timp pentru a evita etapele grele descoperit.
- Diferenţele sînt mici. Eşti îngrijorat?
E la fel ca ieri, cu diferenţe mici între favoriţi. Asta arată că toţi sîntem la acelaşi nivel. Asta e bine pentru mine. Nu mi-au luat mult timp şi pot profita de contratimpul din ultima etapă. Vom vedea mîine. Sper să fie la fel ca pînă acum.
- Cine e rivalul principal la coroana finală?
Cred că cel mai periculos e Ricco. A demonstrat astăzi că e foarte periculos. Dar la fel de importanţi sînt şi Bruseghin, Menchov, Di Luca sau Simoni, care sînt foarte aproape în clasamentul general. Fiecare dintre ei poate muta decisiv pentru maglia rosa. Trebuie să îi supraveghez atent.
- Ce înseamnă tricoul roz pentru tine?
Este ca un cadou frumos. Dacă cineva îmi spunea acum 20 de zile cînd eram la plajă, ca să mă bronzez, că voi purta tricoul roz astăzi, nu credeam o iotă. Am venit aici numai cu gîndul la ciclism şi încet-încet forma mea s-a îmbunătăţit. Oamenii din jurul meu m-au încurajat să continuu să lupt. Situaţia a culminat cu acest tricou. Totul e ca un cadou de aici încolo.
Fără îndoială că cele două probe de contratimp mă avantajează. E adevărat că mîine va fi un contratimp altfel, e un traseu montan care va ţine mult de condiţia mea pe munte. Dacă lucrurile rămîn la fel de strînse, contratimpul final mă va avantaja mai mult ca oricînd. Mă va ataca toată lumea. Cea mai puternică etapă este de departe cea cu Mortirolo (etapa 20). Vor fi două căţărări infernale, în ciuda faptului că niciuna nu e finală. Se pot face diferenţe. Dar mă voi păzi bine, sper.