FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Bodyguard

Articol de , - Publicat marti, 27 mai 2008 00:00

Taher a plecat ieri la Dubai, ca să se asigure că Bölöni nu se răzgîndeşte în privinţa venirii la Rapid.

“Toată lumea îmi zice să am gri­jă, că Bö­lö­ni s-ar putea să-şi schim­be op­ţiu­nea şi să nu mai vină, d-aia merg după el în Emirate!”, şi-a definit Fathi Ta­her misiunea. E a patra că­lă­torie pe care iorda­nia­­nul o face la Du­bai pen­tru Loţi, în decurs de o lună. Constantin Zot­ta e acolo de două zile, a pus la punct contractul şi a anunţat că an­trenorul a ac­ceptat toate clau­zele.

De ce se mai teme Taher?  “Eu n-aş mai avea nici o emoţie, în mod normal, doar că oamenii din jurul meu m-au tot atenţionat: «Pînă nu semnează Bölöni, să nu fii sigur de venirea lui!». Inclusiv Copos
 mi-a repetat asta în ul­ti­mele zile, aşa că mă duc să văd cu ochii mei semnătura pe contract. E posibil şi ca pa­ra­fa­rea actelor să aibă loc în România, deşi toate lucrurile sînt clare, după ce Zotta s-a întîlnit luni cu Lo­ţi şi cu avocaţii lui”
, a explicat acţionarul.

“Mă fac de ruşine dacă te răzgîndeşti!”
Bölöni i-a anun­ţat pe giuleşteni că vrea o vacanţă şi că va ajunge la Bu­cu­reşti cu cîteva zile îna­inte de reu­ni­re, cel mai de­vreme pe 1 iunie. Taher vrea să se întoarcă din Emi­rate cu dovada transferului:  “I-am zis lui Bölöni să revină o dată cu mine, să-l vadă lumea, chiar i-am spus: «Loţi, mă fac de ruşine dacă te răz­gîn­deşti! Am anunţat de ne­nu­mărate ori că vei antrena Rapidul!». Chiar am ajuns şi eu să con­şti­en­­tizez că s-a creat te­le­no­vela fotbalului românesc, ştiu asta şi merg la Dubai ca să mă asigur că ea va avea happy-end!”.

“E o degringoladă totală, fapt inadmisibil pentru un club ca Rapid! Sper să fie ultima dată!”
Daniel Pancu mijlocaş Rapid, la TVR

“Bölöni ne-a confirmat pe rînd, mie, lui Copos şi lui Zotta, că acceptă oferta. El se ocupă deja de transferuri”
Fathi Taher acţionar Rapid

“Sînt în vacanţă, vă rog să mă înţelegeţi. Deocamdată, nu am de ce să vorbesc despre Rapid!”
Ladislau Bölöni antrenor

Citește și:
Concediată, a renunțat la cariera în sport și s-a alăturat unei platforme destinată adulților: „Mi-au spulberat visul”
Altele
Concediată, a renunțat la cariera în sport și s-a alăturat unei platforme destinată adulților: „Mi-au spulberat visul”
Lista neagră a lui Gigi Becali: 6 jucători de la FCSB, pe făraș!
Superliga
Lista neagră a lui Gigi Becali: 6 jucători de la FCSB, pe făraș!
Gabi Tamaș, tiradă în conferință: „Înseamnă că suntem niște oameni mici! E foarte simplu să mă ridic de la masă și să plec”
Liga 2
Gabi Tamaș, tiradă în conferință: „Înseamnă că suntem niște oameni mici! E foarte simplu să mă ridic de la masă și să plec”
A fost anunțată pedeapsa, după ce Russell nu s-a prezentat la sărbătoarea colegului Antonelli
Formula 1
A fost anunțată pedeapsa, după ce Russell nu s-a prezentat la sărbătoarea colegului Antonelli
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează