SPORTURI  »  AUTO  »  DRIVE TEST

Hocus Focus!

Articol de - Publicat marti, 27 mai 2008 00:00

Designerii lui Ford au apelat la bagheta magică atunci cînd au desenat noul Ford Focus.

Primul Ford Focus s-a născut în 1998. S-a numit atunci Ford Focus 1, platforma de bază fiind pentru hatchback. Ulte­rior, a apărut şi varianta sedan, dar cînd spui Focus tot la hatchback te gîndeşti. Acum s-a ajuns la Ford Focus 2 facelift. Fără să ştii despre ce e vorba, judeci cuvîntul facelift şi presupui doar cîteva schimbări. Ford Europe, divizia de pe conti­nent a lui Ford America, a dorit însă să uimească. Designul exterior a fost total schimbat, păstrîndu-se li­nia kinetică pe care Fordul o fo­loseşte deja la Mondeo, Galaxy şi S-Max. A rămas vechi doar pla­fonul şi spatele. Spoilerul faţă, pro­­iec­toa­rele şi grila sînt noi. Ca­pota la fel, iar blocurile optice ne aduc aminte de Mondeo. Stopurile au, în funcţie de versiune, tehnologia LED.

Interior cromat
Interiorul (foto jos) a suferit şi el schi­mbări. Cromul, metalul la modă în industria auto, n-avea cum să lipsească de pe ceasurile de la bord. Display-ul computerului de bord are dimensiuni generoase, iar Focus nu putea suferi la capitolul gadgeturi: port USB şi o priză de 230 V pentru laptop.

Pentru drive test, Focus s-a prezentat atît cu variantele pe benzină, cît şi cu cele diesel. 1.6, 100 CP pe benzină este vioi şi te ajută în depăşiri. Cu 2.0 TDCi, 136 CP, lucrurile stau mult mai bine. Pînă în 1.500 rotaţii pe minut, cuplul motor intră în acţiune.

Maşină sigură
Direcţia este precisă, iar Focusul răspunde docil la comenzi. În funcţie de stilul fiecărui şofer, ea poate fi setată pentru Standard, Confort şi Sport. Sistemul ESP ajută maşina atunci cînd una dintre roţi are probleme cu aderenţa. EBA (asistarea la frînarea de urgenţă), EBD (sistemul electronic de distri­buţie a forţelor de frînare) şi ABS asigură o frînare sigură. Focusul stă bine pe şosea, deşi în unele viraje a avut tendinţe supraviratoare, fără însă ca maşina să se balanseze. Curată vrăjitorie!

13.809 € costă un Ford Focus 1.6, benzină, 100 CP, 5 uşi, echiparea Ambiente

8 variante de motorizare oferă noul Fo­cus: 4 pe benzină (1.4, 80 CP, 1.6, 100 CP, 1.6, 115 CP şi 2.0, 145 CP) şi 4 diesel: 1.6 TDCi, 90 CP, 1.6 TDCi, 110 CP, 1.8 TDCi, 115 CP, 2.0 TDCi, 136 CP

Citește și:
Hagi a anunțat lotul pentru Suedia - România » 9 jucători, OUT!
Nationala
Hagi a anunțat lotul pentru Suedia - România » 9 jucători, OUT!
Culmea culmilor! Gică Popescu, indignat de selecția cumnatului Hagi: „Cu el că n-a fost convocat ce facem?”
Nationala
Culmea culmilor! Gică Popescu, indignat de selecția cumnatului Hagi: „Cu el că n-a fost convocat ce facem?”
Doar în România s-a mai văzut așa ceva! Portarul a stat cu spatele la penalty în minutul 90+24. Ce a urmat
Campionate
Doar în România s-a mai văzut așa ceva! Portarul a stat cu spatele la penalty în minutul 90+24. Ce a urmat
Pesimist sau realist? Basarab Panduru a oferit „scorurile corecte” la meciurile României din Liga Națiunilor
Nationala
Pesimist sau realist? Basarab Panduru a oferit „scorurile corecte” la meciurile României din Liga Națiunilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (8)
 •  27 Mai 2008, 10:47

despre consum : eu in general scot 7-8 in afara + un pic de oras. Cu masina mai incarcata. Se poate scoate si mai mult daca mergi mult pe autostrada cu peste 140-150. Dar stiu pe unii care zic ca au scos si mai putin, sub 7. In oras depinde, si eu scot cam 11-12 fara prea mult trafic aglomerat dar mai calcata. Se poate scoate si 10 dar si 14 daca mergi mult in aglomeratie mare.

 •  27 Mai 2008, 10:38

Aha, inteleg. In pretul ala intra si pachet sport si ESP, si asta fara reducere inclusa (exemplul meu avea una). Nu stiu cu ce volan vine pachetul sport, dar eu l-as lua p-ala in 4 spite pt pilot automat. Mi-e de folos chiar daca nu-l folosesc des. S-o stapanesti sanatos. Am si eu un FF2 sedan 1.6 100 pre-facelift de aproape 2 ani jumate.

 •  27 Mai 2008, 10:28

Pai contine AC automat, inchidere centralizata si alarma, roata de rezerva dimensiuni reduse, geamuri fumurii, ESP, RadioCD MP3 si 8 difuzoare, pachet sport (scune sport, faruri geam cu tenta inchisa, jante aliaj 16", suspensie sport, eleron in culoarea caroseriei, volan imbracat in piele, consola centrala). Nu as fi dat 17000 pe ea...eu am pus pretul DDP fara nicio reducere dar luvrez la FORD si reducerea pentru angajati e mai mare :D

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close