Articol de Adrian Jitea - Publicat luni, 21 august 2023 10:00 / Actualizat luni, 21 august 2023 10:48
Atacantul român Rareș Burnete (19 ani) a debutat în Serie A și a contribuit la victoria obținută de Lecce în fața lui Lazio, scor 2-1.
Brașoveanul Rareș Burnete a impresionat sezonul trecut în campionatul de tineret al Italiei. A fost golgeterul competiției și a contribuit la titlul cucerit de Lecce. Duminică, în prima rundă din Serie A, Burnete a debutat la seniori. Impactul lui a fost imediat.
Rareș Burnete, debut în Serie A
Roberto D'Aversa, antrenorul lui Lecce, l-a introdus pe vârful „tricolor” în minutul 83, când Lazio conducea cu 1-0. Gazdele au egalat la 1 în minutul 85, prin suedezul Pontus Almqvist.
La următoarea acțiune importantă în careul romanilor, Rareș și-a dominat fizic adversarul și a împins subtil mingea spre Federico Di Francesco, pentru o victorie nesperată.
Rareș Burnete, atacant cu un fizic impresionant, este o prezență constantă în naționala U19 a României. Într-un interviu acordat în luna iunie a acestui an, transmitea clar că e pregătit să facă pasul spre următoarea reprezentativă.
Sper să încep cantonamentul cu echipa mare și acolo vom vedea ce va urma. Deși mai pot evolua un an la Primavera, îmi doresc să joc la seniori. La Lecce sau altă variantă ar fi să mă împrumute undeva.
- Rareș Burnete, în iunie 2023
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Guardiola vinde încă o vedetă în Arabia: „Contract până în 2026”
Juventus, primă repriză irezistibilă și debut perfect în noul sezon al Serie A