INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  GRUPA B

Croaţia atacă Germania

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 mai 2008 00:00

Austria, cealaltă ţară gazdă, pare condamnată în această grupă în care totul a fost făcut pentru Germania. Nici ei înşişi dacă-şi regizau tragerea n-ar fi reuşit să-şi facă un asemenea culoar, care, prin ricoşeu, îi poate duce direct în finală!
Polonia e periculoasă, are un excelent antrenor în persoana lui Leo Beenhakker, mulţi o văd una dintre surprize. Şcoala olandeză de antrenori e recunoscută pentru stilul de joc imprimat echipelor, unul ofensiv, bazat pe spectacol şi eficienţă. Mulţi dintre selecţionabilii lui Beenhakker vin din Bundesliga, ceea ce poate fi un atu.
Însă tot Croaţia e mai bine plasată. Măcar pentru ultima sa impresie, care e acea fabuloasă victorie de pe "Wembley", cu executarea Angliei. Selecţionerul Slaven Bilici e la mare modă, iar lotul, fără a fi, ca nume, la înălţimea Croaţiei din 1998, e bine populat şi, foarte important, alcătuieşte un grup foarte tare. Sare în ochi noua minune a fotbalului croat, Luka Modrici, pe care Tottenham a plătit o sumă colosală, 21 de milioane de euro, ţinînd cont că echipa care a primit aceşti bani e Dinamo Zagreb. Singurul semn de întrebare vine din posibilitatea înlocuirii lui Eduardo Da Silva, atacantul lui Arsenal, victima unei teribile accidentări în Premier League.

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Campionate
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Campionate
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Henry a anunțat înlocuitorul lui Deschamps în direct: „Știm cu toții cine vine. Mult succes!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Henry a anunțat înlocuitorul lui Deschamps în direct: „Știm cu toții cine vine. Mult succes!”
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează