SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Pretendentă

Articol de - Publicat vineri, 30 mai 2008 00:00

Jelena Jankovici speră să cîştige primul titlu de Mare Şlem al carierei.

Sîrboaica îşi doreşte cu ar­doa­re să triumfe la Paris. Deo­cam­dată a ajuns pînă în turul al treilea, învingînd-o ieri pe Marina Erakovici (Noua Zeelandă) cu 6-2, 7-6(5). Jankovici, semifinalistă anul trecut la Roland Garros, recu­noaş­te că îi este mai uşor acum, o dată cu retragerea lui Justine He­nin. “Ea nu mai este pe teren şi era jucătoarea care îmi dădea cele mai mari dureri de cap. N-am reuşit s-o înving niciodată şi dacă Justine s-a retras, e evident că am mai multe şanse”, a spus sportiva în vîrstă de 23 de ani.Chiar dacă declaraţiile ei sînt foarte optimiste, Jankovici a trecut prin momente similare cu ale belgiencei, cînd s-a gîndit la re­tra­gere. “Dintr-o da­tă mă acciden­tam foarte des, nu mai aveam vic­torii. Nu pu­team accep­ta o asemenea situaţie şi m-am gîn­dit la retragere. Visam să-mi agăţ racheta în cui şi să-mi iau rămas-bun”, a mărturisit sîrboaica. Je­le­na Jankovici a avut familia alături în această perioadă dificilă a carierei. “Au avut foarte multă încredere în mine. Ştiau că o să-mi revin. De atunci am început să urc. M-am maturizat”, a adăugat Jan­ko­vici. Jucătoarea din Sebia a ţi­nut în­să a sublinia că nu este prin­tre fa­vo­rite, chiar dacă ocupă locul trei în lume şi s-a impus într-un tur­neu pe zgură, lucru pe care nu l-au fă­cut jucătoarele clasate înaintea ei, Maria Şarapova şi Ana Ivanovici.

Dar dorinţele ei nu ţin cont de ie­rarhii. “Visul meu este să cîştig un tur­neu de Mare Şlem. Am ajuns în trei semifinale la astfel de com­pe­ti­ţii şi am pierdut în faţa celei care a cîştigat trofeul în cele din urmă”, a su­bliniat Jankovici. Pînă la finala de sîmbăta viitoare, următorul hop este slovaca Dominika Cibulkova.

Citește și:
Din studioul de Mondial de la Antena 1, direct pe plajă: „Cred că merit, să îmi dea pașaportul!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Din studioul de Mondial de la Antena 1, direct pe plajă: „Cred că merit, să îmi dea pașaportul!”
David Popovici, după cel mai bun timp al carierei la 50 de metri: „Cu prietenul meu brazilian mă văd mâine, la sută”
Altele
David Popovici, după cel mai bun timp al carierei la 50 de metri: „Cu prietenul meu brazilian mă văd mâine, la sută”
Gigi Becali se simte trădat de Florin Tănase: „Nu mă așteptam la așa ceva! Nici «la mulți ani» nu mi-a zis”
Superliga
Gigi Becali se simte trădat de Florin Tănase: „Nu mă așteptam la așa ceva! Nici «la mulți ani» nu mi-a zis”
Elizabeth Omoregie s-a îmbrăcat în tricoul naționalei favorite de la Mondial! O are alături pe iubita handbalistă
Handbal
Elizabeth Omoregie s-a îmbrăcat în tricoul naționalei favorite de la Mondial! O are alături pe iubita handbalistă
Crește vârsta de pensionare în România, pentru femei. Modificările se vor aplica până în 2035
Profit.ro
Crește vârsta de pensionare în România, pentru femei. Modificările se vor aplica până în 2035
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează