OPINII  »  EDITORIAL

Piutau - spălătorul manual și fericit

Editorial Traian Ungureanu
Editorial Traian Ungureanu

Articol de - Publicat miercuri, 27 septembrie 2023 09:50 / Actualizat miercuri, 27 septembrie 2023 09:57

Să ne depărtăm un pic de fotbal și să facem cunoștință cu fundașul care ne va fi adversar în meciul cu Tonga, la Cupa Mondială de rugby.

Aston Villa s-a întors acasă la 2 dimineața. Bineînțeles, la Birmingham ploua. Bătută la Varșovia de Legia, în acea competiție obscură, lăsată oricărei echipe din afara României.

Cu toate astea, lotul s-a dus la culcare liniștit. Adevărat, următorul meci venea la mai puțin de 72 de ore distanță, dar era meciul cu Chelsea, pe Stamford Bridge. Adică un adversar vraiște și un meci de câștigat.

Oare cine mai joacă?

Chelsea a câștigat un singur meci în acest sezon. Desigur, meciul cu Luton Town, echipa deja retrogradată. Și n-a mai bătut o echipă mare de un an și jumătate (2-0 cu Tottenham în ianuarie 2022).

Între timp, clubul ținut fără oprire de angajări și transferări, concedieri, noi angajări și alte transferări. În total: 1 miliard de lire. Suporterii au pierdut evidența și trebuie să verifice înaintea fiecărui meci: oare cine mai joacă astăzi pentru noi?

Gust rău. Malo Gusto

Pe teren, n-a fost greu. Chelsea a trimis primii 11 oameni disponibili în această săptămână. Villa a jucat simplu și direct. A blocat mijlocul și i-a alergat în neștire pe Enzo Fernandez și Moises Caicedo care, recunoscători, au arătat cum poți sta în șomaj tehnic pe 200 de milioane de lire.

Mult mai ieftin, la numai 30 de milioane, Malo Gusto și-a lăsat echipa în 10, după un fault de care s-a uimit el însuși. Modest totuși față de Rodri, omul de 70 de milioane al lui Man City.

Contribuția lui Rodri

La 2-0, în minutul 15, cu Nottingham Forest, meciul era câștigat și City urma să aștepte finalul pasând agale. Forest era resemnată și la rândul ei abia aștepta să fie pasată pentru a-i mai trece de urât.

Rodri a decis că trebuie să facă ceva pentru a anima atmosfera. Și a sărit la bătaie încercând să-l stranguleze, ca într-un horror bun, pe Morgan Gibbs-White. Numai în acest fel a reușit Rodri să fie sigur că va sta pe bancă în meciurile cu Wolves și Arsenal.

Pe de altă parte, nici meritul lui Malo Gusto nu trebuie subestimat. Eliminarea lui a adus golul lui Watkins cu care Villa a luat trei puncte pe Stamford Bridge.

Budiștii de pe Stamford Bridge

Nu că s-ar fi supărat cineva. Suporterii lui Chelsea cotizează la budism. Au obosit să mai huiduie și s-au deprins să plece acasă, în liniște, de la primul gol înscris de adversar. Nimeni nu-și mai face iluzii.

Singura echipă pe care Chelsea o bate în fiecare etapă e Chelsea. Iar singura rivală în materie rămâne Man United. Dar Chelsea pare sigură pe noul ei meșteșug. Prin urmare, un asemenea spectacol e greu de găsit în altă parte și suporterii echipei înțeleg acum de ce anume plătesc 1.700 de lire pe un abonament de sezon.

Înapoi în Tonga natală

Pentru alte detalii, a se consulta Charles Piutau, fundașul pe care îl vom cunoaște pe 8 octombrie, în meciul României cu Tonga. Piutau a jucat de 14 ori pentru All Blacks, dar s-a întors în Tonga părinților.

Piutau - spălătorul manual și fericit
Piutau și colegii săi au pierdut ambele meciuri la CM: 16-59 cu Irlanda și 17-45 cu Scoția (Foto Imago)

Și e mulțumit, chiar dacă acum e titular într-o Națională de B – cum zice chiar el, fără reproș. Pentru un timp scurt, Piutau a reușit "regime change". Căci Piutau e bogat și fericit la Cupa Mondială din Franța. Totul e altfel și mai bine. Tonganii au intrat în salonul pentru Naționalele de A și se înfruptă.

De necrezut!

Și de ce nu? Piutau și coechipierii pot în sfârșit mânca după nevoile unui rugbyst de mare performanță. Pe deasupra, nu mai trebuie să-și plătească deplasările. De necrezut, nimeni nu mai trebuie să-și spele de mână echipamentul, după fiecare final de meci.

Și nimeni nu mai e nevoit să facă antrenamente cu un șort și un tricou pe săptămână. Și - de necrezut - pot folosi, legal, oricâte mingi vor la antrenament. Acasă, se folosesc mingi ieftine, de plajă.

Finalul e cunoscut. Tonga va termina Cupa Mondială după faza grupelor și va pleca acasă. Fără regrete, la spălat manual.

Citește și:
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Cupa Romaniei
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Cupa Romaniei
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”
Special

Comentarii (4)
rtodosie
rtodosie  •  29 Septembrie 2023, 02:34
Postat de radumatei pe 27 Septembrie 2023, 11:03

Povestea m-a înduioșat. Aveți un cont unde să-i donez d-lui Piutau niște bani ca să poată mânca pe săturate și după Cupa Mondială? Aș putea să-i donez și vechea noastră mașină de spălat, ca să nu-și mai spele de mână echipamentul. Dl. Piutau are un salariu de 1,16 milioane de lire la Bristol Bears și a fost chiar cel mai bine plătit jucător din rugby-ul englez în 2017 când s-a transferat de la Ulster. După Cupa Mondială va pleca să joace în Japonia. Rugby-ul e un sport frumos prin el însuși și e păcat să-l stricăm înfrumusețându-l cu minciuni lacrimogene. Dacă nu vă puteți abține, rămâneți vă rog la fotbal, d-le TRU.

Felicitări, Radu !!!

rtodosie
rtodosie  •  29 Septembrie 2023, 02:13

parachioara5
parachioara5  •  27 Septembrie 2023, 12:58

...da ...stim ...Toga o sa ne bata in octombrie ...dintr o infrangere in alta ne justificam prezenta la Mondial...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează