FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

De ce a ajuns U Cluj să se lupte la play-off: „Și-au câștigat respectul meu, eu pe al lor. Le dau libertatea de a decide și ceea ce ține de program”

Articol de - Publicat miercuri, 11 octombrie 2023 11:42 / Actualizat miercuri, 11 octombrie 2023 12:09

Ioan Ovidiu Sabău, 55 de ani, a explicat cheia succesului actual la U Cluj, pornind de la ideea sa: „De-abia aștept să vin la antrenamente zi de zi”

U Cluj a bifat prima victorie pe teren propriu în acest sezon, 1-0 cu Sepsi, fiind echipa neînvinsă în partidele din deplasare. Ardelenii se gândesc la play-off, jucătorii vorbesc doar despre acest țel, au adunat 4 etape fără eșec în Liga 1, două victorii și două remize.

U Cluj este într-un moment în care totul e roz. Antrenorul îi laudă pe jucători, fotbaliștii fac declarații publice măgulitoare la adresa lui Ioan Ovidiu Sabău. Banii sunt la zi, iar salariile sunt foarte bune pentru Liga 1.

CFR și Craiova l-au ratat, acum impresionează la U Cluj: „Sabău a decis imediat, s-au plăcut imediat”
U CLUJ
CFR și Craiova l-au ratat, acum impresionează la U Cluj: „Sabău a decis imediat, s-au plăcut imediat”

Cum i-a cucerit Ioan Ovidiu Sabău pe jucători: ”Încurajez, dau sfaturi, mai ridic tonul, îi mai laud”

”Sunt parte din echipă, din grup, și normal că trebuie să mă implic și de pe margine, să încurajez, să dau sfaturi potrivite, mai ridic tonul, mai îi laud... Așa se obține rezultatele.

Cu Sepsi am avut și momente nepotrivite, eram nemulțumiți când n-aveam soluții, am fost și crispați. Unii jucători își pierd răbdarea în timpul jocului, știam că trebuia să ținem de minge, să o ducem dintr-o parte în alta, să folosim zonele laterale.

Mai avem de lucru la finalizare, să iuțim jocul în zona de 16 metri, trebuie să repetăm mai mult ca să obținem rezultate mai bune”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău după victoria cu Sepsi.

Cum decurge relația antrenor - jucători

Dan Nistor l-a lăudat pe Sabău, ”deși nu vreau să pară că-i dau cu trafaletul, că-l perii”, aceasta după ce și alți jucători, printre care Bogdan Mitrea și Bogdan Vătăjelu, au avut cuvinte de apreciere la adresa tehnicianului zilele trecute.

”Acest grup, acest jucători importanți, se comportă foarte bine, este o plăcere să lucrăm. Există entuziasm și respect pentru tot ceea ce facem. Îi respect, ei mă respectă, ne apreciem, comunicăm mult, îi responsabilizez. Și-au câștigat respectul meu, le dau libertatea de a decide și ceea ce ține de program.

Trebuie să ai entuziasm și încredere unii în ceilalți când vii la antrenament. Sper să nu mai apară accidentări. Se mai întâmplă, când jucătorii au venit mai târziu, cum sunt Manu și Fossati, trebuie să se pună la punct cu pregătirea.

Nistor? Îl știți, îi cunoaștem calitatea, important e să fie sănătos și să găsesc echilibru în a-l antrena. Aici, există și comunicare foarte bună”, a reacționat antrenorul de 55 de ani.

1este cifra victoriilor de pe teren propriu în dreptul celor de la U Cluj, \"echipa deplasărilor\", neînvinsă pe teren advers

250de meciuri a adunat Neluțu Sabău în Liga 1, 96 de victorii, 63 de remize și 91 de înfrângeri

Am o meserie frumoasă, mai ales când ai și un club cu stabilitate financiară, cu un grup precum la U Cluj, cu caracter frumos. Eu de-abia aștept să vin zilnic la antrenamente, mă face să mă simt bine! Cred că putem arăta mai bine. Să ne pregătim să nu ajungem prin momente grele

Sper ca la Vătăjelu să nu fie grav, miercuri face un RMN. Nu aș vrea să-mi reproșez că nu l-am scos mai devreme

Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj

VIDEO Dan Nistor decide meciul! Sepsi e în vrie

Citește și alte știri

EXCLUSIV Motivul pentru care Dorin Rotariu a ales-o pe FCSB » De ce Dinamo nu a putut împiedica trădarea

FOTO Cât costă să ai un tricou al lui Dinamo dedicat lui Cătălin Hîldan » Comparație cu alte cluburi din Liga 1

Citește și:
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Superliga
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (1)
mihai_capraru
mihai_capraru  •  11 Octombrie 2023, 13:43

E mare lucru sa nu vii la locul de munca cu scarba. Teoretic, fotbalul este un hobby, dar nu stiu in ziua de azi cati se mai apuca de fotbal din placere si nu pentru a iesi din saracie. Cand era mic, in vacante jucam pe maidan fotbal cu orele, nu oboseam. Jucatorii de azi nu pot duce 2 meciuri in 3 zile. Felicitari, Nelutu Sabau. Cred ca cea mai mare calitate a lui este tactul pedagogic si comunicarea. Poate tehnic nu e cel mai bun antrenor, dar ii face pe jucatori sa joace la capacitate maxima si le da incredere.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează