INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Dezvăluiri cutremurătoare ale unui internațional ghanez: „Părinții mei au băut urină ca să supraviețuiască!”

Frații Williams: Nico și Inaki. Foto: Instagram
Frații Williams: Nico și Inaki. Foto: Instagram

Articol de - Publicat miercuri, 11 octombrie 2023 18:51 / Actualizat miercuri, 11 octombrie 2023 19:35

Inaki Williams (29 de ani), atacantul lui Athletic Bilbao, a povestit drama trăită când familia lui a părăsit Ghana și a traversat două țări pentru a ajunge în Spania. Acolo unde el și fratele său Nico le-au fost oferit un viitor mai bun.

Inaki Williams s-a născut în Bilbao, dar nu și-a uitat originile africane. Atacantul lui Athletic Bilbao a dezvăluit, într-un interviu acordat postului de televiziune ESPN, prin ce dramă au trecut părinții lui pentru a ajunge în Spania și a avea un viitor mai bun. Aceștia au părăsit Ghana pentru a scăpa de mizerie și sărăcie și au ales ca destinație statul iberic. 

Veste mare la CFR Cluj: 7 întăriri pentru Mandorlini
CFR CLUJ
Veste mare la CFR Cluj: 7 întăriri pentru Mandorlini

Dar călătoria lor a însemnat o aventură groaznică. „Mama era însărcinată cu mine, iar tatăl meu a crezut mereu că vor reuși să ieșim din situația asta. Au traversat deșertul și, ca să supraviețuiască, au fost nevoiți să bea urină”, a povestit atacantul lui Bilbao.

Inaki Williams i-a îndeplinit dorința bunicului

„Au întâlnit pe drumul prin deșert mulți oameni morți, însă, din fericire, părinții mei au rezistat calvarului și am putut și eu să fiu adus pe lume. Nu mi-am uitat însă țara și i-am promis bunicului meu că voi juca pentru naționala Ghanei. El a murit în această vară, dar eu l-am putut onora. 

Când am fost în țară vara asta, eu și fratele meu am văzut copii desculți pe drum sau vânzând banane și i-am spus: «Uite, Nico, dacă nu ar fi fost mama și tata, am fi putut fi unul dintre acești copii necăjiți»”, a declarat Inaki Williams, care a bifat o selecție și în naționala Spaniei în 2016.

Dezvăluiri cutremurătoare ale unui internațional ghanez: „Părinții mei au băut urină ca să supraviețuiască!”
Familia Williams. Foto: Instagram

Inaki Williams, atacantul lui Bilbao: „Spaniolii se uită la clasa socială de care aparții”

Cel mai mare dintre frații Williams a abordat și subiectul rasismului și a deplâns comportamentul societății spaniole: „Aici cred că oamenii discriminează după clasa socială de care aparțin. Pentru că dacă ai mulți bani, așa cum este cazul meu, nu contează culoarea pielii. Dar dacă suntem vânzători stradali, ei se uită mai mult la culoarea pielii noastre”.

2015e anul în care Inaki Williams a debutat la Bilbao, pentru care a jucat 391 de meciuri, reușind 90 de goluri și 15 assisturi. Are opt selecții și zero goluri în naționala Ghanei

Inaki a dezbătut și situația tristă prin care a trecut Vinicius Jr: „E ceva pentru care nu trebuie să suferi. Dar ce a făcut a fost foarte bine, pentru că a dat vizibilitate tuturor oamenilor ce au fost victimele rasismului și care ar fi fost recunoscători dacă toți jucătorii de la Real Madrid ar fi plecat din teren și jocul cu Valencia ar fi fost oprit. Asta trebuia să fie reacția”.

Citește și:

Telescopice peste față, bastoane, cagule, torțe și pumni » 9 ani de cel mai VIOLENT meci găzduit vreodată în România

Vom avea un nou Campionat Mondial disputat iarna! Cărțile sunt făcute pentru desemnarea gazdei din 2034

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează