INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

La asta nu se aștepta nimeni: Carlo Ancelotti a recunoscut că formația sa favorită era marea rivală!

Carlo Ancelotti/ foto Imago Images +9   FOTO
Carlo Ancelotti/ foto Imago Images

Articol de - Publicat luni, 29 ianuarie 2024 17:48 / Actualizat luni, 29 ianuarie 2024 19:00

Carlo Ancelotti (64 de ani), antrenorul lui Real Madrid, a declarat că e un simpatizant al lui Inter Milano, echipă pe care a susținut-o frenetic în copilărie.

Legendă la AC Milan, atât ca antrenor cât și ca jucător, Ancelotti a surprins pe toată lumea într-un interviu. A declarat că a ținut cu Inter și încă e un simpatizant al marii rivale a clubului pentru care a scris istorie. Ancelotti a câștigat Champions League cu Milan și ca jucător, și ca antrenor. De câte două ori din ambele posturi.

Antrenorul lui Tottenham a luat decizia » Când va fi Radu Drăgușin titular în premieră
TOTTENHAM
Antrenorul lui Tottenham a luat decizia » Când va fi Radu Drăgușin titular în premieră

Carlo Ancelotti: „Încă simpatizez cu Inter”

„Simpatia mea pentru Inter a rămas, pentru că a fost echipa copilăriei mele. De la 6 la 15 ani am fost un mare fan Inter, dar lucrurile s-au schimbat apoi, ușor-ușor. 

Acum pot spune că sunt 100% cu AC Milan”, a declarat Carlo Ancelotti, citat de sempreinter.com.

Cum l-a impresionat recent Carlo Ancelotti pe Tibi Bălan

Tibi Bălan (42 de ani) e antrenor la academia lui FC Voluntari și a avut șansa să petreacă o săptămâna la Real Madrid, unde a asistat de la marginea terenului la ședințele tehnice conduse de Carlo Ancelotti

Invitat la GSP Live, Tibi Bălan a început prin a explica cum a ajuns în sânul gigantului Real Madrid: „Eu și Max (n.r. - Florin Maxim, antrenor Corvinul) avem o cunoștință comună cu Ancelotti, este chiar nașul copilului meu. Este într-o relație foarte bună cu Ancelotti de vreo 15 ani.

Au rămas în relații foarte bune. Eu, ca jucător, am fost chemat să mă duc la Chelsea cu Ancelotti, dar veneam după o accidentare, operație, cu șurub în genunchi. Abia puteam să merg. 

Nu avem nicio șansă, în trebuia un an să revin. El merge tot timpul acolo și ne-a oferit șansa de a merge cu el, să avem o experiență. Eu chiar m-am gândit să fac un stagiu complet de pregătire acolo, să învăț cât mai multe”.

Carlo Ancelotti/ foto Imago Images
Carlo Ancelotti/ foto Imago Images
Carlo Ancelotti/ foto Imago Images
Carlo Ancelotti/ foto Imago Images
Carlo Ancelotti/ foto Imago Images
+4 FOTO

Am discutat cu Ancelotti, în prima zi am stat peste o oră și jumătate cu el, și voia să mai stea. Am depănat niște amintiri, că ne cunoaștem de vreo 10 ani. Am intrat în detalii tehnice, tactice. Ne cerea să îl întrebăm cât mai mult. E un om primitor, îți dă o liniște...

Chiar dacă nu îl cunoști, te face să fii prietenul lui imediat. Sunt jucători cu personalitate acolo, au fost în echipe naționale, au trofee câștigate. Îl ajută și prestanța, istoria lui, a fost și mare fotbalist. E și glumeț, se pliază foarte bine pe Real Madrid

- Tibi Bălan, la GSP Live

Citește și:

Se anunță „cutremurul” la Liverpool » Superstarul echipei poate pleca odată cu Klopp
LIVERPOOL
Se anunță „cutremurul” la Liverpool » Superstarul echipei poate pleca odată cu Klopp
Reacția furioasă a lui Mikel Arteta după ultima speculație: „Un fake news absolut. Nici nu-mi venea să cred”
ANGLIA
Reacția furioasă a lui Mikel Arteta după ultima speculație: „Un fake news absolut. Nici nu-mi venea să cred”
Citește și:
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Gheorghe Hagi a anunțat lotul României! Adrian Rus și Laurențiu Popescu ignorați, Moruțan convocat cu Georgia și Țara Galilor
Nationala
Gheorghe Hagi a anunțat lotul României! Adrian Rus și Laurențiu Popescu ignorați, Moruțan convocat cu Georgia și Țara Galilor
Șoc Mondial! Anglia și-a anunțat lotul pentru CM 2026: doar 8 „supraviețuitori” din Qatar, 4 absențe de răsunet
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Șoc Mondial! Anglia și-a anunțat lotul pentru CM 2026: doar 8 „supraviețuitori” din Qatar, 4 absențe de răsunet
Au intrat utilajele pe stadion imediat după „finala” de titlu din Superliga » „Oblemenco” va fi modernizat
Superliga
Au intrat utilajele pe stadion imediat după „finala” de titlu din Superliga » „Oblemenco” va fi modernizat
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Profit.ro
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

Cum a comentat Zeljko Kopic repetarea unui Derby de România la barajul pentru Conference: „Nu contează”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează