FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Ultimele detalii despre situația lui Koljic la Craiova. Ce a decis clubul în privința bosniacului

Elvir Koljic e pe picior de plecare
Elvir Koljic e pe picior de plecare

Articol de - Publicat joi, 29 februarie 2024 17:16 / Actualizat joi, 29 februarie 2024 20:30

Elvir Koljic, 28 de ani, a primit undă verde pentru un transfer, dacă-și găsește echipă. Oltenii nu s-ar opune plecării deoarece atacantul bosniac are salariul mare, e mai mereu accidentat și nu mai dă nici randamentul așteptat.

Elvir Koljic n-a fost în lotul Universității Craiova pentru meciul de la Ploiești, cu Petrolul. Nu este accidentat, dar e posibil să părăsească clubul pentru care joacă din august 2018, a anunțat fanatik.

Entuziasmat de ce a văzut la meciul cu UTA, Dan Șucu a luat o decizie importantă: „Vom menține această strategie!”
Rapid
Entuziasmat de ce a văzut la meciul cu UTA, Dan Șucu a luat o decizie importantă: „Vom menține această strategie!”

Atacantul în vârstă de 28 de ani are acordul patronului Mihai Rotaru să-și negocieze transferul și a aflat și motivele pentru care omul de afaceri nu se opune plecării lui.

Elvir Koljic n-a mai atins niciodată forma din primul sezon, din cauza accidentărilor

La primul său sezon în Superliga, 2018 - 2019, Koljic a fost o adevărată mașină de goluri. În toate competițiile acelei stagiuni, el a bifat 28 de partide, în care a marcat 22 de goluri și a dat 5 assisturi.

S-a accidentat însă grav, în martie 2019, la naționala Bosniei, și de atunci n-a mai fost același jucător. În fiecare stagiune dintre cele care au urmat a avut probleme de sănătate (leziuni musculare, fracturi) și n-a reușit nici un moment să-și mai regăsească forma din toamna lui 2018.

Rotaru nu s-a dezis niciun moment de el, l-a așteptat, iar în iulie 2020, ca dovadă de încredere, chiar i-a prelungit contractul, până-n 2025! Degeaba.

Elvir Koljici a dezamăgit și în 2023 - 2024, până acum

Și în 2023 - 2024, Koljic a lăsat de dorit, până acum. Are 19 apariții, 17 în Superliga, două în Cupa României, și doar 4 goluri marcate.

Iar în ultimele partide ale juveților din campionat, antrenorul Ivaylo Petev l-a folosit cu predilecție pe finaluri de meci.

Elvir Koljic are cel mai mare salariu de la Universitatea Craiova, alături de Andrei Ivan

Cum la vară bosniacul intră în ultimul an de contract și are și un salariu mare, cel mai mare de la Universitatea, alături de Andrei Ivan, în club s-a considerat că, în cazul unei oferte, este ok să plece.

Destinația? Un campionat exotic, așa cum a scris și fanatik.ro. Din informațiile Gazetei, ar fi vorba despre o ofertă din zona asiatică, unde perioada de mercato încă este deschisă.

Match Quiz Universitatea Craiova - Rapid

Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe Universitatea Craiova - Rapid și câștigă premiile puse în joc!

Mai puteți citi:

Rapid a luat decizia! Pe ce stadion se va juca derby-ul cu FCSB

VIDEO cu bătaia din Giulești » Fanii Stelei, conflict sângeros cu rapidiștii

Citește și:
Starul Barcelonei nu și-a putut lua ochii de la iubita româncă a lui Philipp Plein
Stiri extrasport
Starul Barcelonei nu și-a putut lua ochii de la iubita româncă a lui Philipp Plein
L-a dat de gol pe Hagi » A aflat primul nume care nu va mai fi convocat la națională: „Subiect închis”
Nationala
L-a dat de gol pe Hagi » A aflat primul nume care nu va mai fi convocat la națională: „Subiect închis”
Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”
Altele
Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”
Soția lui Lewandowski, sedusă de hyrox: „Ne vedem la curse!”
Campionate
Soția lui Lewandowski, sedusă de hyrox: „Ne vedem la curse!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close