FOTBAL  »  NATIONALA  »  GSP E ÎN GERMANIA

EXCLUSIV VIDEO & FOTO Pentagon la Euro 2024! » GSP a intrat în fortăreața din Würzburg a echipei naționale și a aflat toate cerințele lui Edward Iordănescu: „«Ascundeți» clădirea!”

Articol de , - Publicat miercuri, 03 aprilie 2024 00:00 / Actualizat miercuri, 03 aprilie 2024 16:34

O echipă a Gazetei Sporturilor a mers special în Germania pentru a vedea unde stă naționala lui Edi Iordănescu pe durata Euro 2024 ♦ Würzburg, un oraș din regiunea Bavaria, va deveni cartierul general al primei reprezentative ♦ GSP a vizitat Melchior Park, hotelul de 4 stele construit în urmă cu 7 ani, situat într-un cartier plin de universități vestite în toată Germania ♦ Edward Iordănescu și staff-ul său au avut o listă impresionantă de cerințe.

În iunie 2024, echipa națională zboară spre Germania. După 8 ani de pauză, „tricolorii” merg la un Campionat European, plasați de UEFA într-o grupă cu Ucraina, Belgia și Slovacia.

Edward Iordănescu, selecționerul hiperatent la detalii de pe banca României, și-a făcut o listă de cerințe imediat după tragerea la sorți, iar în fruntea ei a pus alegerea unui hotel german „aflat într-o zonă liniștită, unde să putem să controlăm tot, așa cum avem nevoie”.

Gazeta Sporturilor a ajuns la Melchior Park Hotel: jucătorii au etaj special

Doi reporteri GSP au mers în Germania ca să vadă fortăreața de lux în care Nicolae Stanciu & Co. vor petrece cel puțin 3 săptămâni.

E un complex de patru stele din Bavaria, prezentat de Josua Reitz, mâna dreaptă a directorului general.

Josua Reitz, asistentul managerului de la hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
Un cadou pentru oficialii de la hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
+43 FOTO

„Bine ați venit în Germania! Bine ați venit la Würzburg! Suntem foarte onorați să fim gazda echipei României”, spune Josua, după care ne duce la etajul 3, acolo unde vor fi cazați jucătorii naționalei în luna iunie. Acolo, securitatea va fi maximă și nimeni, dar absolut nimeni!, în afară de staff-ul tehnic ori medical, nu va avea acces.

Fiecare „tricolor” va avea o cartelă specială primită la sosire, singura opțiune pentru a intra și ieși din camere sau pentru a folosi liftul sau a avea acces în încăperile special rezervate de staff.

„Avem o listă de cerințe extrem de importante primite din partea României pe care le vor rezolva până în momentul sosirii. Securitatea va fi fără precedent la acest turneu final, iar noi suntem pregătiți 100% să oferim cele mai bune condiții delegației României. Avem toate cerințele și le vom rezolva”, spun oameni din staff-ul hotelului.

Edward Iordănescu vrea ca jucătorii să stea singuri în camere

România a închiriat 23 de camere exclusiv pentru jucători, fiecare având o dimensiune de 23 de metri pătrați. Nimeni din zona administrativă sau de suport nu se va „lovi” de Stanciu et Comp.

„Nu avem o listă finală a împărțirii oamenilor pe camere, dar cu siguranță acest lucru îl vom face cu team-managerul naționalei, Cătălin Gheorghiu, cu care suntem de foarte mult timp în contact. Tot hotelul este rezervat sută la sută pentru România, deci nu o să fie deloc probleme cu numărul camerelor. Sunt mult mai multe decât cele necesare”, spune Josua.

Ce facilități sunt într-o cameră tipică? Fiecare are televizor și aer condiționat, wi-fi, o cabină de duș spațioasă, seif special pentru bunurile personale, dar și o priveliște liniștită a orașului, plus o grădină interioară extrem de frumoasă.

Așa arată una dintre camerele standard ale hotelului Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
Un cadou pentru oficialii de la hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
+43 FOTO

Selecționerul și președintele vor sta în apartamente

Mai mult ca sigur, Edward Iordănescu și Răzvan Burleanu vor beneficia de apartamente pe durata turneului final.

Acestea au două camere, una pentru odihnă și una de lucru. Patul este de dimensiuni mari și există o zonă specială pentru haine.

Așa arată una dintre camerele standard ale hotelului Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
Un cadou pentru oficialii de la hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
+43 FOTO

În plus, unele dintre camere rămase libere în care nu vor fi cazați jucători sau invitați speciali ai FRF vor fi transformate în spații de masaj, dar și în studiouri TV, încăperi speciale pentru întâlnirile media cu jucătorii.

1.200 de leicostă în mod normal cazarea pentru o noapte într-un apartament. Cea mai ieftină cameră se vinde acum cu 790 de lei

Jucătorii și staff-ul vor mânca într-un fost cazinou

Hotelul are mai multe săli speciale de conferințe, dar cea mai mare și impresionantă dintre ele este „Sala Albastră”, ridicată pe locul în care a stat garnizoana americană din Würzburg, imediat după Al Doilea Război Mondial. Pe pereți e un tapet-replică de Giovanni Battista Tiepolo.

„Aceasta este cea mai mare sală de evenimente pe care o avem, cu 250 de locuri. Se poate împărți în două, prin deschiderea unui perete imens. Este echipată cu tot ce este nevoie pentru conferințe, ședințe și tot felul de prezentări. Mai mult ca sigur că pe durata turneului final o parte din aceasta va deveni sala unde jucătorii și staff-ul vor lua masa dimineața, la prânz și, evident, seara”, dezvăluie Reitz.

Hotelul Melchior Park Würzburg - Sala Albastră
Hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
Un cadou pentru oficialii de la hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
+43 FOTO

Naționala își aduce bucătarul special din România, câștigător Master Chef 2015

Dacă tot suntem la capitolul masă, Edward Iordănescu a decis ca inclusiv bucătarul echipei naționale să fie prezent în Germania.

„Va lucra alături de toți membrii hotelului, dar el va fi cel care va decide meniurile. Va ține legătura în permanență cu cei de la hotel ca totul să se desfășoare în condiții perfecte”, spun cei din FRF.

Vorbim de Chef Andrei Voica, fost câștigător al concursului culinar MasterChef România în 2015, care s-a alăturat primei reprezentative în urmă cu trei ani și care a mai lucrat în fotbalul românesc, pentru Universitatea Craiova.

Toate produsele vor fi aduse special la hotel la cerința lui Voica, mai ales că unul dintre partenerii echipei naționale în ceea ce privește alimentația este un lanț de magazine din Germania.

Relaxare la o sală cu mese de biliard și PlayStation. Și NICIUN contact cu jucătorii

La o ușă distanță, urmează să fie modernizată o sală de conferințe și transformată în zonă de distracție.

Vom avea o zonă de recreere pentru jucători. Cu mese de biliard, de tenis, dar și stații de PlayStation. În această sală pot intra simultan până la 30 de persoane, deci nu va fi niciun fel de problemă în ceea ce privește organizarea”, ne spune Josua.

Hotelul Melchior Park Würzburg - Zona de relaxare
Hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
Un cadou pentru oficialii de la hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
+43 FOTO

Următoarea încăpere va fi transformată în magazie de echipament sportiv pentru staff-ul naționalei. Aici kit managerul echipei naționale și oamenii săi de încredere vor depozita tot echipamentul pentru prima reprezentativă.

Mai mult, Josua ne dezvăluie că oficialii Federației care vor veni la Würzburg pe timpul Campionatului European, dar și invitații speciali ai FRF nu vor sta alături de jucători, atunci când e timpul pentru mic dejun, prânz sau cină. „Urmează să construim o altfel de sală pentru a nu exista niciun fel de contact cu jucătorii”, ni se transmite.

Două piscine, zonă de spa și saună

Jucătorii vor avea parte și de momente de relaxare pe durata șederii în Germania. Mai ales că vor sta „închiși” minimum trei săptămâni.

Asta pentru că hotelul are în dotare două piscine. Una interioară, de 4x8 metri, cu un complex de curent invers, dar și una extrem de nouă, inaugurată de curând în curtea interioară a stabilimentului.

Zona de SPA de la hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
Un cadou pentru oficialii de la hotelul Melchior Park Würzburg
Hotelul Melchior Park Würzburg
+43 FOTO

„În interior sunt 23 de grade, dar atracția principală este piscina exterioară. Aceasta este nouă, nefiind însă încălzită. Este terminată în septembrie 2023 și oferă o senzație specială de relaxare”, adaugă Josua.

Tot aici există o zonă specială de SPA, cu saună finlandeză, baie de aburi și saună bio.

Panouri publicitare imense vor „ascunde” hotelul!

În acest moment, oricine trece pe lângă hotelul din Würzburg poate vedea ce se întâmplă în curte sau să observe mișcările din camere.

Tocmai din cauză că Iordănescu vrea ca totul să fie transformat într-o fortăreață și nimeni din exterior să nu vadă ce se întâmplă în interior, cu câteva zile înainte ca echipa națională să ajungă în Germania se vor monta panouri imense care să ascundă hotelul.

Această cerință a fost comunicată celor de la hotel, care în următoarea perioadă trebuie să se conformeze și să o ducă la bun sfârșit. Există în acest moment o echipă specială a Federației Române de Fotbal care ține legătura cu oficialii hotelului de patru stele.

15 români lucrează în hotelul unde va sta echipa națională

Cum în Würzburg există o mare comunitate de români, și la hotelul echipei naționale există mai multe persoane născute în România.

„Avem foarte mulți români în hotelul nostru care ne ajută în toate zonele unde este nevoie. Fie că vorbim de departamentul de menaj și curățenie sau că sunt fete care lucrează la front desk, suntem bucuroși că putem să lucrăm alături de români”, spune Josua Reitz.

Pentagon la Euro 2024! » GSP a intrat în fortăreața din Würzburg a echipei naționale și a aflat toate cerințele lui Edward Iordănescu: „«Ascundeți» clădirea!”
Costin Roșu, angajat al hotelului Melchior Park Würzburg

Costin Roșu este unul dintre românii pe care i-am găsit la muncă: „O să fie o responsabilitate foarte mare să-i găzduim pe jucători, dar și ceva plăcut. Am fost anunțați încă din decembrie că echipa națională o să fie aici. Sperăm să trecem de grupe! Inclusiv nemții vor ține cu noi pentru că ne dorim să-i găzduim cât mai mult timp”.

De nouă ani sunt în Germania. Suntem departe de familie, dar ne este OK aici. Eu țin cu Steaua și abia aștept să-i văd pe băieți aici. Florinel Coman, Darius Olaru și Dennis Man sper să fie convocați și să vină în Germania. În trei săptămâni sper să avem ocazia să luăm câte un autograf și să facem câte o poză. Nu o să-i stresăm!

Costin Roșu, angajat al hotelului

Doar la Munchen vor rămâne pentru noapte

Cum protocolul UEFA este unul foarte clar, jucătorii și staff-ul echipei naționale trebuie să ajungă la München, Köln și Frankfurt în preziua meciurilor. Acolo, antrenorul și un jucător vor susține conferința oficială, apoi vor avea antrenamentul deschis.

Pentru München și Köln, Iordănescu a decis ca deplasarea să aibă loc cu trenul, iar la Frankfurt să se meargă cu autocarul, fiind distanța cea mai scurtă.

Conform informațiilor GSP, doar după meciul cu Ucraina, jucătorii vor rămâne la München peste noapte. La restul meciurilor, aceștia se vor întoarce în cantonamentul din Würzburg.

Cât vor face jucătorii până în orașele unde vor juca

  • 270 km până la München pentru meciul cu Ucraina
  • 300 km până la Köln pentru meciul cu Belgia
  • 115 km până la Frankfurt pentru meciul cu Slovacia

Poliție din Germania, agenți și pază din România

Pentru că vorbim de un Campionat European, măsurile de securitate vor fi unele fără precedent.

Cum hotelul este situat într-o zonă extrem de liniștită, nu vor exista probleme, dar din ultimele informații, posibilitatea ca unele străzi ce duc spre hotel să fie închise total pe durata șederii delegației României sunt foarte mici.

Pentru că în zonă există case de locuit, iar astfel li s-ar bloca accesul oamenilor în propriile gospodării.

Dar chiar și așa, Edward Iordănescu împreună cu staff-ul echipei naționale și-au luat măsuri speciale de securitate. Și pentru ca nimeni să nu intre în hotel vor exista trei filtre speciale de securitate.

Se va instala special o cabină de pază înainte de a se ajunge la barierele hotelului. Acolo va exista un al doilea punct de control, iar cel de-al treilea la intrarea propriu-zisă în hotel.

Practic, pe lângă echipele de securitate ale poliției din Germania, obligatorii pentru toate echipele participante, la hotelul României vor exista agenți de securitate veniți special din țară.

Mai mult, Iordănescu a cerut ca accesul din parcare în hotel să fie restricționat pe bază de cartele.

„Belgia a vrut hotelul, dar ați fost mai rapizi!”

Hotelul pe care echipa națională îl va ocupa minimum trei săptămâni a fost și în atenția adversarilor din grupa noastră, Belgia.

Doar că delegația belgiană s-a interesat și-a intrat în contact cu cei de la hotel după ce Iordănescu și staff-ul Federației o făcuseră deja. „Belgia a vrut hotelul, dar ați fost mai rapizi!”, spun cei de la stabilimentul de patru stele.

Cum România a decis să se cazeze în Würzburg, belgienii au hotărât să-și schimbe cartierul general și au ales să se cazeze pe durata Euro 2024 la Ludwigsburg. La 130 de kilometri distanță de Würzburg.

Slovacia va sta la Mainz, în timp ce delegația Ucrainei trebuie să anunțe oficial UEFA în perioada următoare.

REPORTAJ EXCLUSIV. GSP.RO a intrat în fortăreața din Würzburg a echipei naționale

Citește și:

UEFA pregătește o schimbare majoră înainte de Euro 2024 » Edi Iordănescu, printre selecționerii care cer „revoluția”
UEFA
UEFA pregătește o schimbare majoră înainte de Euro 2024 » Edi Iordănescu, printre selecționerii care cer „revoluția”
Edward Iordănescu, printre cei mai tineri selecționeri la turneul final din Germania. Cine îl devansează în topul precocității la Euro 2024
EURO 2024
Edward Iordănescu, printre cei mai tineri selecționeri la turneul final din Germania. Cine îl devansează în topul precocității la Euro 2024
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Cupa Romaniei
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Cupa Romaniei
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”
Special
Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”

Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”

Ricardo Grigore a debutat la noul club și dezvăluie într-un interviu GSP: „Din păcate, e un fotbal mai ridicat decât ce avem noi în Liga 1! Aici, nu există așa ceva”


Comentarii (9)
Hund
Hund  •  03 Aprilie 2024, 14:05
Postat de Mihai771 pe 03 Aprilie 2024, 09:55

Cam teapa hotelul asta o fi in Est Germany...sper sa doarma Alibecul intre paturi sa se trezeasca cocosat sa-l intrebe Edi ce-i cu tine aici ba baiatule, cine te-a adus ma la echipa asta? Oricum trecem de grupa si le dam nana la englezi ca au de platit o karma ca ne-au lasat de izbeliste la bolsevici...4 puncte in grupa dupa 3-2 cu Anglia si daca nu dam de mbape ajungem in semifinala...Forzza ragazzi!!! Pusca' si Aliberg pe banca tot campionatul!!!

E în sud nu în est hotelul)) cât despre Alibec,el doarme cel mai bine pe teren))

Mihai771
Mihai771  •  03 Aprilie 2024, 09:55

Cam teapa hotelul asta o fi in Est Germany...sper sa doarma Alibecul intre paturi sa se trezeasca cocosat sa-l intrebe Edi ce-i cu tine aici ba baiatule, cine te-a adus ma la echipa asta? Oricum trecem de grupa si le dam nana la englezi ca au de platit o karma ca ne-au lasat de izbeliste la bolsevici...4 puncte in grupa dupa 3-2 cu Anglia si daca nu dam de mbape ajungem in semifinala...Forzza ragazzi!!! Pusca' si Aliberg pe banca tot campionatul!!!

calinescu_
calinescu_  •  03 Aprilie 2024, 09:40

Cu Edy pe banca si figurantul de Ianis in teren , o sa ne bombardeze toti ....!!!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează