)
Articol de Marius Mărgărit - Publicat luni, 15 aprilie 2024 23:15 / Actualizat luni, 15 aprilie 2024 23:45
Era minutul 78 în Giulești și un 0-0 ca un blestem între Rapid și Sepsi. Rrahmani trăgea un șut la disperare, în peluza care tot mai credea. Sfârșit, la capătul puterilor, a cerut un henț, dar s-a ales cu un "galben".
A fost imaginea neputinței unui Rapid care nu poate depăși handicapul celui mai mereu la periferie de atâția ani, ajuns prea repede la masa bogaților, dar pe care îl stânge al dracu' fracul.
La "oficială" e liniștea dezolării. Dan Șucu se tot uită în gol, de câteva etape, încercând să înțeleagă. Cum naiba?
Stadion nou, adică plus. Investiții mari, alt plus. Jucători de calitate, golgheteri, încă un plus. O galerie devotată, chiar în aceste condiții, când Rapid tot dezamăgește și pare că a rătăcit de tot drumul spre victorie, comparând cu alte vremi. Incredibil, tot un plus.
Și atunci, cum de plus cu plus cu plus cu plus... dă minus?!
Da, așa e fotbalul. E altceva decât orice business normal. Dan Șucu e nou în domeniu, va mai trece ceva vreme până să înțeleagă diferența între mașinăriile care dau formă, strălucire și viață lemnului și oamenii care, orice și oricât le-ai da și promite, nu pot sau nu vor să facă o echipă, nu găsesc un scop comun. Culmea, în play-off, pe care l-au început așa de aproape de lider.
Asta nu are Rapid, o echipă. Are individualități, jucători de calitate, dar fiecare parcă trage numai pentru el. Puși să joace împreună, nu le mai iese nimic. Krasniqi, Rrahmani, Burmaz, Funsho, Petrila, Hromada, Hasani au fost promisiuni, au luat ochii și au creat iluzii, dar atât.
Cei mai talentați driblează în pustiu, caută rezolvări individuale și eșuează lamentabil. Cei care nu știu așa bine cu varza n-au soluții și joacă bufa și pe-a doua. Cum se spune în fotbal, zici că sunt certați. E așa o disperare, un blocaj total, parcă a tras cineva frâna de mână în plină viteză.
Altădată arma Giuleștiului, spiritul de luptă cu cei mari sau bucuria de a zburda cu cei mai mici a dispărut, a devenit doar un moft. E mai mișto în frac, cine să-și mai suflece mânecile?!
Cristiano Bergodi se plângea că nu a avut niciodată echipă de titlu. Posibil. Dar echipele pe care le-a antrenat nu erau acolo, să-l contrazică. Până la urmă e doar o scuză, confirmată numai de statistici. Dar poate cei care spun că nici italianul nu are stofă să facă o echipă de titlu au și ei dreptate.
Până la urmă, a venit și coșmarul. În prelungiri, Sepsi a dat lovitura. Stadionul, cald până atunci, chiar dacă pe teren totul era înghețat și sterp, a început să-și strige disperarea: "Demisia! Demisia!". Poate că e momentul ca Bergodi să sune clopoțelul.
Vine meciul cu FCSB. Singura saftea, dar care acum nici n-ar mai conta, chiar dacă ar ieși. Nu mai merge cu vechiul slogan: "Chiar de suntem noi pe zece, batem Steaua și ne trece!". Nu, nu mai trece. De data asta nu mai trece!
Rapid e în pericol să piardă tot ce și-a propus. Până la urmă, n-ar fi chiar un dezastru. Vor mai veni campionate, ocazii. Unii s-au chinuit ani la rând să câștige titlul. Dar până unde ține răbdarea ca plus cu plus cu plus cu plus... să dea tot minus, minus, minus...?!
