SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS

VIDEO A triumfat la Stuttgart și a câștigat un supercar, dar nu are permis de conducere

Articol de - Publicat duminica, 21 aprilie 2024 19:00 / Actualizat duminica, 21 aprilie 2024 20:22

Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rybakina (4 WTA, favorită nr. 4) a câştigat duminică turneul WTA 500 de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 802.237 de dolari, după ce a învins-o în finală, în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, pe ucraineanca Marta Kostiuk (27 WTA).

În vârstă de 24 de ani, Rybakina a cucerit al optulea său titlu în circuit, al treilea în acest sezon, după cele de la Brisbane (Australia), în ianuarie, şi Abu Dhabi, în februarie.

Ea a ajuns, de asemenea, în finala turneelor WTA 1000 de la Doha, în februarie, şi Miami (Florida), la sfârşitul lunii martie.

Câştigătoare a turneului de la Wimbledon în 2022 şi vicecampioană la Australian Open în 2023, ea poate fi considerată outsider pentru turneul de la Roland Garros de la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie.

Ca de obicei la turneul din Germania, sponsorul Porsche a pus la bătaie o mașină, pe care Rybakina nu o poate conduce pentru că jucătoarea de 24 de ani nu are încă permis de conducere.

Citește și:

Jean-Julien Rojer, amintiri emoționante și savuroase din timpul parteneriatului cu Horia Tecău: „Mă uitam la el, era complet alb
ȚIRIAC OPEN
Jean-Julien Rojer, amintiri emoționante și savuroase din timpul parteneriatului cu Horia Tecău: „Mă uitam la el, era complet alb"
Novak Djokovic nu va participa la turneul Masters de la Madrid
DECIZIE
Novak Djokovic nu va participa la turneul Masters de la Madrid
Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează