SPORTURI  »  TENIS  »  BILLIE JEAN KING CUP

S-a schimbat formatul fazei finale a Billie Jean King Cup » Ce se întâmplă cu echipa României

Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, după calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup Foto: Imago Images
Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, după calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 25 aprilie 2024 17:05 / Actualizat joi, 25 aprilie 2024 17:05

Federația Internațională de Tenis a anunțat schimbarea sistemului de desfășurare a Billie Jean King Finals, începând din acest an. România și celelalte 11 națiuni calificate vor evolua pe un tablou eliminatoriu, nu în grupe, ca până în 2023 inclusiv. Tragerea la sorți va fi pe 30 aprilie.

Faza finală a singurei competiții pe echipe din tenisul feminin, Billie Jean King Cup, programată între 12 și 20 noiembrie, își schimbă formatul de anul acesta.

România s-a calificat în premieră, după victoria superbă în fața Ucrainei la Amelia Island, 3-2 și 0-2 la capătul primei zile, în această lună, alăturându-se celorlalte națiuni care au obținut biletele pentru Sevilla.

Irina Begu, eliminată în turul doi de la Madrid. Meci spectaculos, de peste două ore
MADRID OPEN
Irina Begu, eliminată în turul doi de la Madrid. Meci spectaculos, de peste două ore

În loc de formatul grupelor, care a funcționat până anul trecut, se va trece la unul tip tablou, așa cum este și în cazul etapei similare din Cupa Davis, a anunțat federația internațională. Primii patru capi de serie au primul tur liber, urmând să evolueze direct în „sferturi”.

Turul întâi se va ține pe parcursul zilelor de 12-14 noiembrie apoi sferturile de finală în 15-17, semifinalele pe 18-19, iar finala se va disputa pe 20 noiembrie.

Această schimbare va duce la o suprapunere, timp de două zile, a celor două mari competiții pe echipe din tenis, runda finală a Cupei Davis urmând să aibă loc între 19 și 24 noiembrie tot în provincia Andaluzia, la Malaga.

România își află prima adversară pe 30 aprilie

În cazul BKJ Cup, tragerea la sorți a tabloului se va face marți, 30 aprilie, la ora 13:00, la sediul ITF din Londra. Oficialii forului mondial au transmis că în acest sezon BJK Finals se dispută o săptămână mai târziu decât în anii trecuți din cauza extinderii calendarului WTA.

La formatul cel nou s-a ajuns în urma consultării și a feedback-ului primit de la jucătoare, căpitani, fani și deținători de drepturi.

2semifinale a atins România în BJK Cup, 1973 și 2018, dar într-un sistem diferit de desfășurare

România, prezentă în premieră, la fel ca Japonia, și-a obținut locul după calificări, împreună cu Australia, Polonia, Marea Britanie, SUA, Germania și Slovacia. Canada, campioana en titre, Italia, finalista din 2023, țara gazdă, Spania, și beneficiara unei invitații, Cehia, completează tabloul.

România se află pe locul 11 în clasamentul BJK Cup, iar primele patru națiuni sunt, în ordine, Canada, Cehia, Italia și Australia.

Citește și:

Serie întreruptă » Simona Radiș și Ancuța Bodnar au fost învinse în calificări la Campionatele Europene de la Szeged
EUROPENE CANOTAJ
Serie întreruptă » Simona Radiș și Ancuța Bodnar au fost învinse în calificări la Campionatele Europene de la Szeged
Două vedete din Liga Florilor își iau cetățenia și vor juca la EURO pentru România! » Variantă după retragerea Cristinei Neagu
ROMÂNIA
Două vedete din Liga Florilor își iau cetățenia și vor juca la EURO pentru România! » Variantă după retragerea Cristinei Neagu
Citește și:
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Suma astronomică obținută la licitație pentru noul model electric Ferrari
Noutati auto
Suma astronomică obținută la licitație pentru noul model electric Ferrari
David Popovici, intervievat de Kyle Chalmers: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”
Altele
David Popovici, intervievat de Kyle Chalmers: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close