INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  INEDIT

Echipa din Spania și-a oferit serviciile lui Dortmund pentru a o învinge pe Real Madrid: „Suntem aici pentru a vă ajuta”

Raul Gonzalez, la meciul cu modesta Alcorcon din Cupa Regelui în 2009 / Foto: Imago
Raul Gonzalez, la meciul cu modesta Alcorcon din Cupa Regelui în 2009 / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 09 mai 2024 16:11 / Actualizat joi, 09 mai 2024 16:32

Alcorcon, ocupanta locul al 19-lea din 22 de echipe în Liga Adelante, le-a făcut o propunere ironică celor de la Borussia Dortmund, reamintind de victoria celebră din 2009 în Cupa Regelui Spaniei (4-0): „Dacă aveți nevoie de sfaturi despre cum să învingeți Madridul, suntem aici pentru a vă ajuta! Putem vorbi și puțină germană”.

Borussia Dortmund a ajuns pentru a treia oară în istorie în finala Champions League, la 11 ani distanță de la „Der Klassiker" cu Bayern, jucat tot pe Wembley. Echipa lui Edin Terzic va lupta ca să câștige a doua cupă cu urechi mari pe 1 iunie, după cea adjudecată în 1996-1997.

Va avea însă în față pe specialista acestei competiții (14 trofee câștigate), care va disputa la Londra a 18-a finală în istoria clubului blanco, în urma eliminării celor de la Bayern, după o nouă remontada, specialitatea casei pe „Santiago Bernabeu", semnată Joselu.

Înger și demon cu Real Madrid, Manuel Neuer și-a comentat gafa de la golul de 1-1 » Scuze precum Vlad la Giurgiu
Real Madrid - Bayern Munchen 2-1
Înger și demon cu Real Madrid, Manuel Neuer și-a comentat gafa de la golul de 1-1 » Scuze precum Vlad la Giurgiu

Provocarea amuzantă venită din Spania

Până să descopere strategia cu care să surprindă trupa lui Carlo Ancelotti, „galben-negrii" ar putea primi un sprijin din partea unei echipe care știe cum poți bate Madridul. Printr-un scurt mesaj postat pe contul oficial de X (fostul Twitter), A.D. Alcorcon a lansat o provocare amuzantă și ironică către Borussia Dortmund:

„Dacă aveți nevoie de sfaturi despre cum se poate câștiga contra lui Real, noi suntem aici pentru a vă ajuta", e mesajul scris în spaniolă, completat dedesubt nostim cu o frază în nemțește: „Putem vorbi și puțină germană".

1-4 în dublă manșă cu Alcorcon în Cupă

Dar de unde și până unde s-a băgat Alcorcon, echipă aflată în pericol de a pica în Segunda B (divizia a treia), fiind pe locul al 19-lea (din 22) direct retrogradabil, cu 41 de puncte în 38 de etape. Au trecut aproape 15 ani, de când modesta echipă din Comunitatea Madrid a reușit cea mai mare surpriză din fotbalul spaniol în acest secol.

Victorie cu 4-0 contra los blancos, în meciul din „16-imile" Cupei Regelui Spaniei de pe 27 octombrie 2009, în care la oaspeți jucau Benzema, Raul, Van der Vaart, Guti, Dudek și Metzelder, iar antrenor era chilianul Manuel Pellegrini. Real n-a mai putut întoarce rezultatul din tur (nu erau la modă remontadele blancos) și a învins doar cu 1-0, cu un gol înscris spre final de Van der Vaart.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Declarația zilei vine de la eroul remontadei cu Bayern: „Cred că soția îmi va da voie să fac asta”
REAL MADRID - BAYERN 2-1
Declarația zilei vine de la eroul remontadei cu Bayern: „Cred că soția îmi va da voie să fac asta”
Ce nu s-a văzut la TV » A sărutat VAR-ul! Două episoade comice petrecute la finalul celor două semifinale ale Ligii Campionilor
REAL MADRID - BAYERN 2-1
Ce nu s-a văzut la TV » A sărutat VAR-ul! Două episoade comice petrecute la finalul celor două semifinale ale Ligii Campionilor
Citește și:
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Noutati auto
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Gigi Becali l-a ofertat în direct: „Salutări, tată! Când iei licența?”
Superliga
Gigi Becali l-a ofertat în direct: „Salutări, tată! Când iei licența?”
La 71 de ani, fostul patron miliardar din Superliga se căsătorește cu o femeie cu 21 de ani mai tânără
Diverse
La 71 de ani, fostul patron miliardar din Superliga se căsătorește cu o femeie cu 21 de ani mai tânără
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina
Superliga
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac, dezvăluire din comunism: „Aveam pașaportul pe care 99% dintre români nu-l aveau!”

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (1)
Cst65.
Cst65.  •  09 Mai 2024, 20:26

E vrei cupa necâștigata de Real cu ajutorul arbitrilor su (m) UEFA?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează